Keşeru după 9 ani

Acest articol nu îi este adresat lui Victor Piţurcă. Este despre un tînăr care a învăţat să trăiască în altă lume.

FC Nantes transfera în 2003 un foarte tînăr jucător din România. Adolescentul Claudiu Keşeru pleca în Franţa înainte să […]

Acest articol nu îi este adresat lui Victor Piţurcă. Este despre un tînăr care a învăţat să trăiască în altă lume.

FC Nantes transfera în 2003 un foarte tînăr jucător din România. Adolescentul Claudiu Keşeru pleca în Franţa înainte să fi apucat să evolueze vreun meci în prima divizie română. Avea 16 ani şi jumătate şi un car de talent. La FC Nantes Atlantique, club de tradiţie şi una dintre puterile campionatului din Hexagon la vremea aceea, pe Keşeru îl aştepta Viorel Moldovan. În 3 sezoane, Moldovan îşi construise o bună reputaţie la „canari”, iar după o experienţă nereuşită în ţările arabe tocmai se întorsese la Nantes, unde începuse cursurile unei şcoli de antrenori.

Puştiul din România era norocos. Moldovan îl simpatiza, văzînd în el urmaşul legitim. Bine legat, plin de energie, Claudiu urma să fie şlefuit în Centrul de la La Joliere, o reputată şcoală de fotbal. O şcoală de fotbal unde tinerii jucători făceau şi şcoală pur şi simplu. Mediu salubru, condiţii de pregătire de 5 stele, oameni drăguţi, binevoitori şi competenţi. Pentru un ziarist ca mine, venit dintr-o ţară în care presa se lupta cu blaturile şi cu ascensiunea unor personaje de la graniţa cu lumea interlopă, a fost o experienţă fericită şi, într-un fel, tămăduitoare. Am stat de vorbă cu Serge Le Dizet, pe atunci şeful centrului de juniori şi tineret. Am discutat cu Loic Amisse, antrenorul de atunci al lui FC Nantes. Planuri interesante, idei pe măsură.

Ceva n-a mers cum trebuie la Nantes şi, mai departe, în cariera lui Claudiu. Clubul campion în 2001 şi care îi trimisese în fotbalul mare pe Karembeu şi Makelele a tot căzut în clasament pînă la inevitabila retrogradare din 2009. În 6 ani, adolescentul născut la Oradea a crescut şi a devenit un tînăr fotbalist interesant. Promiţător, dar inegal. Keşeru a strîns totuşi 88 de prezenţe pentru prima echipă, după ce bifase 11 meciuri la cea secundă. A înscris16 goluri la echipa mare şi 11 la echipa B. O dată cu retrogradarea, Keşeru a fost împrumutat de clubul-mamă. Mai întîi la Libourne, apoi la Tours. În sfîrşit, la Angers, unde joacă din 2010 şi pentru care tocmai a marcat 4 goluri împotriva celor din Le Mans.

Bineînţeles că nu voi comite prostia să i-l recomand pe Keşeru lui Piţurcă pentru echipa naţională. Keşeru stă foarte bine la Angers, oraş universitar de pe Valea Loarei, curat şi frumos ca o ilustrată. Scriu rîndurile acestea doar pentru că în urmă cu 9 ani am însoţit un puşti timid la primii lui paşi în fotbalul dintr-o altă lume. Lumea civilizată. Mizasem sentimental pe viitorul lui şi, egoist, mă simţeam cumva trădat. Nu ştiu nici acum dacă drumul prin tunel al lui Keşeru a luat sfîrşit cu cele 4 goluri înscrise într-un meci de Ligue 2. Cu observaţia că Ligue 2 este o întrecere considerabil mai puternică decît metaforica Ligă a lui Mitică, m-am bucurat sincer pentru Claudiu. Înţeleg că e fericit că s-a însurat şi, la 25 de ani, vede viaţa ca un francez veritabil. Trăieşte, munceşte şi se bucură de roadele muncii lui într-o ţară în care totul are un rost. Un gust, un sens. Un nume.