Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Goian scoţian

Cum ar fi ca peste 3 ani Dorin să fie tot pe Ibrox Park, aclamat de 50.000 de oameni?

Dorin Goian trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii lui. Cum dom’le, te-ai ţicnit?, vine imediat riposta. Cum adică, […]

sâmbătă, 18 august 2012, 5:35

Cum ar fi ca peste 3 ani Dorin să fie tot pe Ibrox Park, aclamat de 50.000 de oameni?

Dorin Goian trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii lui. Cum dom’le, te-ai ţicnit?, vine imediat riposta. Cum adică, băiatul a ajuns fără vină în Liga a IV-a scoţiană cu Rangers, iar dumneata, stimabile, crezi că asta-i vreo mare fericire? Insist. Dorin Goian se află în mijlocul unei întîmplări extraordinare, nu ar trebui să plece de la Rangers în ruptul capului. E clar, eşti plecat cu sorcova, cu pluguşorul!, ţipă ceicareleştiupetoate. Şi continuă ei. Eşti dus de-a binelea dacă susţii că Goian are vreo obligaţie să rămînă la Cuca Măcăii în Liga a IV-a din Scoţia doar pentru faptul că ţi se pare matale că suporterii lui Rangers sînt mai ataşaţi ca oricînd de echipă. Probabil că se află sub influenţa băuturii aceleia spirtoase pe care o fabrică ei şi care le întunecă dreapta judecată. Omul a pierdut la greu din salariu, nu mai este convocat la naţională şi tu îi pretinzi fidelitate, băi ziaristule!?

Rămîn pe ideea mea, mai ales că nu am atît de multe încît să slalomez printre ele. Mi-ar plăcea ca Dorin Goian să rămînă pe Ibrox Park alături de Ally McCoist şi împreună cu zecile de mii de suporteri ai lui Rangers. Se întîmplă acolo ceva care nu se repetă într-o viaţă de om. Nu îi dau sfaturi lui Dorin Goian, mă feresc să îl îndrum cum să îşi organizeze viaţa, ştiu că fiecare este dator lui însuşi şi familiei să cîştige cît mai bine, dar m-aş bucura dacă el ar rămîne acolo. Dacă ar alege solidaritatea în dauna interesului imediat, dacă ar simţi că gestul lui de fidelitate a fost deja răsplătit de cei care continuă să umple arenele unui stadion de 5 stele care găzduieşte acum meciuri de o stea.

Retrogradată din cauza datoriilor uriaşe în Liga a IV-a, Glasgow Rangers este ţinută în viaţă de dragostea unor oameni care au solicitat peste 100.000 de abonamente pentru sezonul în curs, ca să vadă meciuri cu East Fife sau East Sterling. Este vorba acolo de dragoste, nu de fanatism. Este şi o formă de rezistenţă în faţa unei posibile nedreptăţi. Scoţienii aceia cu tricouri albastre nu au luat cu asalt federaţia, nu au incendiat maşinile boşilor fotbalului scoţian, nu au jurat răzbunare. Merg pe stadion, cîntă, îşi încurajează favoriţii. Sînt cîntecele acelea britanice care au răsunat şi la Euro 2012, sînt vocile acelea pentru care fotbalul echipei iubite este cel mai bun fotbal posibil. Chiar dacă echipa, săraca, luptă să promoveze în Liga a III-a. Suporterii lui Rangers  nu îşi propun să fie la modă, adică violenţi şi spurcaţi la gură. Nu-i deranjează că nu au devenit ultraşi, pentru că au învăţat să fie ei înşişi. Sînt sinceri, sînt simpli, sînt adevăraţi.

Pentru ei ar fi frumos ca Dorin Goian să rămînă la Rangers. Să le arate că este unul de-al lor, care nu fuge la greu. Numai că în viaţa de dincolo de cîntecul galeriei, internaţionalul român este dorit de Spezia, din Serie B. În aceeaşi viaţă reală, oamenii se gîndesc la ziua de mîine, de poimîine şi de răspoimîine. Şi nu trebuie acuzaţi. Dar tot mi-ar plăcea ca peste 3 ani, cînd Rangers se va bate iar cu Celtic în prima ligă scoţiană, Dorin să fie acolo, aplaudat de 50.000 de oameni. Care nu l-ar uita niciodată.

Comentarii (36)Adaugă comentariu

magus1349 (7 comentarii)  •  18 august 2012, 18:33

Total de acord cu tine !
Exista lucruri care nu pot fi cumparate .

Freddy RE (8 comentarii)  •  18 august 2012, 19:02

Foarte bun articol! Intr-adevar, odata in viata. Sa vedem daca Goian va avea puterea sa-l citeasca pana la capat.

Felicitari pentru articol, pentru transpunerea a ceea ce multi simt.

vali (2 comentarii)  •  18 august 2012, 19:05

Si eu sunt de aceeasi parere. Goian sa ramana acolo, salariul ii va creste din nou pe masura ce promoveaza, si acolo oamenii stiu sa respecte/iubeasca pe cei devotati echipei.
Si apoi, decat Spezia in serie B, si la anul in serie C, mai bine Rangers in liga IV si la anul in liga III.

kasael57 (5 comentarii)  •  18 august 2012, 19:06

decat in serie B in Italia, mai bine in Liga IV din Scotia, nemaipunand la socoteala meritele ce i se cuvin din partea suporterilor ! Dorin ar trebui sa gandeasca si sa cumpaneasca bine ! si cred ca va alege sa duca lupta pana la capat si sa devina un erou …banii, vin si se duc , nu ?

Adrian (1 comentarii)  •  18 august 2012, 19:11

Intradevar, nu l-ar uita niciodata! Superb articol, ca de obicei.

O mica sugestie. Daca ati putea sa-i invatati si pe mai tinerii dumneavoastra colegi sa scrie cum o faceti dumneavoastra, nici noi nu va vom uita niciodata!

against modern football (1 comentarii)  •  18 august 2012, 19:17

Foarte bun articolul,in sfarsit o parere foarte buna despre ce inseamna a fii suporter!

haine barbati (2 comentarii)  •  18 august 2012, 19:53

Rangers 50 mii Liga 4
Spenza Seria b niste anonimi cu poate 5-8 mii spectatori

Chiar tre sa fie nebun sa plece ….

Arfi cazu ca unii din acesti domni fotbalisti sa mai joace si cu inima nu numa cu contu deasta se duce dracului fotbalu … ca se aruncacu atatia bani ….

Alexandru (9 comentarii)  •  18 august 2012, 19:55

:)) Cred ca nu ati vazut parerea suporterilor scotieni despre Goian. E o calamitate, abia asteapta sa scape de el. A inceput super prost sezonul asta si nu da niciun semn ca s-ar adapta unei divizii inferioare scotiene.

Nu e aclamat si nu va fi.

mosoi (2 comentarii)  •  18 august 2012, 19:59

In sfarsit un articol bunicel. Sigur nu ti l-a scris Ioanitoaia?

Paul (3 comentarii)  •  18 august 2012, 20:10

Perfect de acord. Balivernele astea in care ni se explica faptul ca fotbalistii au o cariera scurta si ca trebuie sa castige bani ca sa traiasca dupa ce se retrag sunt PENIBILE! Baiatul asta lua cat era la Steaua 12.000 euro LUNAR!!!! Nu mai vorbesc la Palermo cand lua aprox 50.000!

Pai cat castiga el la Palermo in 1 luna castiga in 12 luni niste oameni foarte bine platiti in Romania.

Deci in concluzie daca are caracter si chiar iubeste fotbalul si nu joaca doar pentru bani ramane, altfel se duce in mediocrul fotbal din Serie B.

GiulianoJunc (2 comentarii)  •  18 august 2012, 20:12

Excelent articolul, mi-a mers la inimă! Sper şi eu ca Goe să facă alegerea asta. Pentru noi ar fi mai bine ca el să aleagă Italia, am recupera un jucător valoros pentru naţională. Cred însă că şi mai important, şi tot pentru noi, ar fi să câştigăm un OM într-un fotbal românesc tot mai dominat de indivizi lipsiţi de caracter. Indiferent ce se va întâmpla voi continua să-l apreciez pe Goian dar dacă rămâne acolo va câştiga respectul meu pentru totdeauna şi pentru mine va avea un loc asigurat în galeria marilor fotbalişti români; pentru că ar scrie una dintre cele mai frumoase poveşti ale fotbalului.

mircea (28 comentarii)  •  18 august 2012, 20:17

40.000 SUPORTERI in liga a patra!DUMNEZEULE te simti cu adevarat fotbalist-ramai Goe!!!

razvan (1 comentarii)  •  18 august 2012, 20:18

ar fi frumos ca si dorin goian sa citeasca acest articol , eu doresc ca el sa ramana la rangers si are acum ocazia sa imbunatateasca imaginea romanilor in vest asa cum o face banel nicolita si el poate intamplator plecat tot de la steaua

t.rex (10 comentarii)  •  18 august 2012, 20:30

Goian se afla inca acolo pentru ca nu a primit nicio oferta superioara din punct de vedere financiar. Dincolo de realitatea asta, sunt doar vorbe, impresii, pareri de chibit etc.

fco (1 comentarii)  •  18 august 2012, 20:44

intradevar ai dreptate acum depinde de Goian ce vrea gloria sau banii oricum daca va ramine va intra in istoria clubului si va fi respectat toata viata.
nu foarte multi jucatori romani sunt ramasi in istoria cluburilor la care au evoluat prin strainatate.

Racul (27 comentarii)  •  18 august 2012, 20:50

Goian va alege ce vrea Rangers. Daca Rangers va vrea sa ia bani pe el, va pleca.

IonutCristian (1 comentarii)  •  18 august 2012, 20:53

Banii vin, se duc, gloria e eterna! Perfect de acord cu articolul.

sorin (4 comentarii)  •  18 august 2012, 21:07

Daca ramane, probabil ca Goe va fi zeu pe viata in Ibrox Park pt un devotament cum rar se intalneste in zilele noastre… Daca vine in Italia, probabil ca va mai prinde 1-2 jocuri la nationala (totusi Goe are o anumita varsta….) si se va ingropa intr-o echipa care poate a fost celebra candva, dar acum este destul de anonima…
Dintr-un anume romantism as ramane in Scotia daca as fi in locul lui Goe, dar decizia este a lui (vorba ceea: „iti dau un sfat: faci cum vrei….”) si numai a lui…

Mihai (2 comentarii)  •  18 august 2012, 22:01

Din pacate Alexandru are dreptate., Goe nu prea e apreciat de fani, dar poate prin gestul de a ramane si a lupta alaturi de echipa pentru promovare, va fi apreciat! Felicitari si fanilor lui Rangers care si azi au fost peste 40000 prezenti la meci. Doar Arsenal-Sunderland a avut mai multi spectatori in Marea Britanie azi

eu (5 comentarii)  •  18 august 2012, 22:30

trebuie neaparat amintit aici cazul lui Mutu care a tradat Juventus di serie B numai…. Goie, cariera ti-e gata, parerea mea e ca ar trebui sa scrii o poveste frumoasa

caine si atat (1 comentarii)  •  18 august 2012, 22:39

bun ,foarte bun articolul…se intampla din ce in ce mai rar sa citesc asa articol!……….In ceea ce-l priveste pe Goe eu cred ca el simte ca trebuie sa ramana acolo….,iar despre multi din suporterii romani s-au ma rog cei ce iubesc fotbalul ,asta ar trebuii sa le dea de gandit…s-o lase mai usor cu spritul dupa servici,si sa cumpere un bilet ,sau abonament la meciurile echipei favorite ,asta cat va mai exista aceea echipa

Q (9 comentarii)  •  19 august 2012, 0:28

Anul asta am vazut Celtic-Rangers live, la Parkhead (user quarkdeftones pe youtube), intre suporterii lui Rangers. Nu va spun cum au reactionat in repriza a doua cand deja era 3-0 pentru celti. Au lasat balta meciul in sine si au cantat cu patima, cu o pasiune pe care eu n-am vazut-o inca in Romania.
Inaintea meciului din tur, de pe Ibrox, am vazut scene induiosatoare in afara stadionului: cu cateva minute inainte de inceperea meciului erau multi batrani, in spatele peluzei Copland, care nu avea bilet sa intre, dar care stateau cu telefoanele deschise si ridicate sa inregistreze vuietul stadionului. Nu se dezlipeau de acolo, si pentru ei, vuietul ala le transmitea ce se intampla dincolo de porti.
Cand clubul se indrepta cu pasi mari spre faliment, multi isi ofereau serviciile sa ajute clubul : electricienii veneau sa faca orice se putea face la stadion gratis, patroni de mici firme aduceau materiale, oameni cu bani, donau sume relativ mari. Fiecare incerca sa faca un efort, sa salveze clubul pe care il iubesc cu aceeasi intensitate cu care isi iubesc familia. Au creat un fond de salvare (fansfightingfund) a carui sigla s-a aflat pe tricourile echipei in ultimile meciuri ale vechiului club. Unul din acele ultime tricouri este la mine…banuiti al cui. Nu va pleca din Glasgow, este atasat de oras si de multimea de oameni bogati sau simpli care iubesc in adevaratul sens al cuvantului acest club. Azi a fost o zi foarte frumoasa in Glasgow, iar the old Blue Sea of Ibrox was once again there in numbers keeping the legend alive!

mda (2 comentarii)  •  19 august 2012, 0:28

Nu va mai tot agitati atata, Goian e un mercenar de cand haul, doar e roman. Ca a ramas la Rangers? Normal, daca nu-l vrea nimeni, dar asta nu inseamna ca e vreun pui de erou, il doare pe el in cot de Rangers. Nene Geambasule, inainte de a posta asemenea articole, am rugamintea sa te mai documentezi, nu de alta, dar „protestantii” din tribunele lui Ibrox Park, nu-l au la inima pe Goian. Atat ei cat si/mai ales conducerea clubului, nu stiu cum sa scape mai repede de el, la cat de petarda este si cu riscul de a ma repeta, mai spun o data: NU-L VREA NIMENI, de aceea a ramas la Rangers. Ce bine ar fi daca petarde gen Goian, Tanase, Chiriches si multe alte oi n-armai fi ridicate in slavi de catre presa romaneasca, probabil ca alta ar fi si situatia fotbalului romanesc. Zi de zi aceste petarde sunt transferate, de catre autointitulatii jurnalisti, la, culmea, echipe de top.

je (53 comentarii)  •  19 august 2012, 1:20

bine spus Cristi, adica scris. si mie mi-ar place si ar intra in istorie. sa asteptam si sa vedem.

lupul galben (3 comentarii)  •  19 august 2012, 8:29

Emotionant, foarte bun articolul, mi au dat lacrimile, si ma gandesc cu ingrijorare la saracul Goian care nu are ce sa puna pe masa:))) Adevarul e ca a ramas la Rangers pentru ca nu are alte variante, si banuiesc ca si salariul e consistent conform cu nivelul de trai din Scotia (care nu e deloc o tara saraca). Intradevar 40 000 suportori te pot face sa joci in liga 4 , dar sunt de parere ca nu acesta a reprezentat principalul motiv pentru care a ramas la Glasgow, ci mai degraba o viata linistita in Scotia ci nu tumultoasa si plina de tigani si manele ca in Romania si Italia.

Cip (23 comentarii)  •  19 august 2012, 8:59

Pentru acest articol, felicitarile mele !

Daniel (1 comentarii)  •  19 august 2012, 10:30

Niciodata , dar absolut niciodata vreo galerie romaneasca nu se va ridica la nivelul celei din Ibrox Park..inca nu suntem destul de civilizati si inca nu iubim fotbalul cu adevarat…ne uitam la maimutareala din Liga 1…si ne credem in centrul lumii…insa dincolo de gard …fotbalul se traieste ca spectacol de viata ,si cu multa pasiune . Aia se numesc FANI ai unei echipe de fotbal…nu ULTRASII de la noi …care nu cunosc decat violenta fizica si limbajul suburban de cea mai joasa speta. Goian …isi alege singur calea …ptr ca atmosfera in care joaca al poate ridica ca om si fotbalist….fotbalul se joaca si din placere …nu numai ptr bani…

Winner (2 comentarii)  •  19 august 2012, 10:56

Probabil ca n-a avut alte variante.Sa spui ca un fotbalist isi doreste sa joaca in liga 4 din Scotia sau de oriunde este o mare tampenie.Este ca si cum tu ca ziarist, ai dori sa stai la ziarul asta daca ar da faliment si ar mai aparea doar in comunele dintr-un judet.Terminati cu sentimentalismele ca nu tine, in ziua de azi fiecare doreste sa castige cat mai mult in orice domeniu, restul sunt povesti de adormit copii mici.

Oli (10 comentarii)  •  19 august 2012, 12:56

Azi ASU Politehnica Timisoara debuteaza in liga a 5-a. Vor fi 500 de suporteri pe Stiinta. Roti va juca! Se poate si la noi.

Robert ES (2 comentarii)  •  19 august 2012, 13:58

De ce sa nu joace in Liga a 4,Goian isi respecta contracul si mai ales ca Rangers are niste fani superbi care umple stadionul meci de meci.Goian este un jucator foarte bun si mai ales ca este si respectat la echipa.Jos Palaria Goian.

victor L (285 comentarii)  •  19 august 2012, 14:36

Dupa palma pe care ati vrut-o data lui Dan Petrescu, acum veniti cu un scenariu dulceag; as vrea sa.
Nu m-ati convins, iar Goian nu cred sa rezoneze la ideie.
Doar daca simte ca nu mai are alte sanse.

cetateanu (1 comentarii)  •  19 august 2012, 15:29

Emotionant atasamentul suporterilor, dar cred ca e doar o emulatie de (un) sezon. Daca Rangers ar fi fost retrogradata in liga a doua ar fi fost exact ca Juventus in Serie B, pastrand proportiile, pentru ca alaturi de Juve au ramas campioni mondiali, castigator al unui Balon de Aur, fotbalisti clasa intai. As vrea ca tot acest elan sa nu se stinga sezonul urmator, daca Rangers nu va participa in Europa League, ca si finalista sau castigatoare a cupei. Imi vine greu sa cred ca timpul va avea rabdare pe Ibrox Park, sunt prea multe sezoane, totusi. Insa, eu chiar ma mandresc sincer cu faptul ca romanul si fostul stelist Goian a ales sa ramana alaturi de Rangers. Dorin are 31 de ani acum, nu e deloc un expirat ca si fundas central. Daca nu se va face un film, cu siguranta Catalin Oprisan va scrie peste ani despre el. Respect, Dorine!

cara chiara (3 comentarii)  •  19 august 2012, 20:26

Ai mare dreptate

vasim (86 comentarii)  •  20 august 2012, 11:13

Si eu ii dau aceeasi sfat!
Sigur ca o sa piarda nationala, dar Goian are oricum o varsta.
La nationala ar mai juca eventual 2 ani in calificarile la mondiala si atat!
Daca o sa ne calificam la turneul final o sa vedem, eu zic ca avem sanse 50%, totul depinde de noi!

je (1 comentarii)  •  20 august 2012, 12:36

Domnule Geambasu ati fost vreodata la Cuca Macai?
Daca va-ti fi dus nu cred ca mai dadeati zona aia ca un exemplu de o localitate indepartata si nestiuta!!!

Cred ca datorati niste scuze locuitorilor acestei comune !!

radu (7 comentarii)  •  21 august 2012, 0:15

@ winner
vorbesti prostii. o echipa e cu atat mai mare cu cat are mai multi suporteri devotati. in aceste conditii, comparatia facuta de tine cu un ziar comunal este complet eronata si stupida. probabil si financiar ar avea mai mult de castigat pe termen lung daca ramane

Comentează