Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Americanii te omoară cu zile!

La Adria Tour a fost mai simplu. Și nu a ieșit atât scandal. Vedeți, asta este diferența dintre o lume liberă cu adevărat și alta care se preface că este liberă. Oameni stăpâni pe destinul lor prin vocație, croații, sârbii […]

...

Ce a spus Răducioiu și ce a ieșit

Știți de ce adulților li se pare că odraslele lor spun lucruri trăsnite? Pentru că ei, copiii, spun adevărul. Iar asta este o nebunie în sine. Cum adică să fii sincer și să îi trântești omului în față ce gândești? […]

...

O salvare pentru Dinamo

Houdini Burleanu a scos cumva castanele lăsate la foc domol de LPF și a pus punct șaradei. Afară sunt 36 de grade, dar clasamentul a înghețat prin hotărârea congelatorului CEx FRF. Trecerea imediată la sistemul cu 16 formații înseamnă că […]

...

I-am mai și faultat, dar corect!

Finala s-a terminat, campionatul continuă. Poate și acesta în vreun fel în zona play-out-ului, dar vorbim despre campionatul următor, care, ce să vezi?, începe pe 21 august. Adică peste două săptămâni și jumătate. Totul la altă viteză Ce înseamnă asta? […]

...

Mulțescu, un antrenor

Tocmai s-au încheiat meciurile decisive pentru promovarea în prima ligă. A început Voluntari-Dinamo și ai senzația că urmărești un meci de Champions League. Deși este tot fotbalul acela care ne enervează cel puțin de câteva ori pe săptămână. Cam asta […]

...

Olimpiada de la Istanbul

Deocamdată fotbalul se joacă pe teren şi nu în birourile procurorilor turci. Şi pînă cînd braţul legii va ajunge la conducătorii celui mai popular club din Ţara Semilunei, Vasluiul arată că poate fi peste Fenerbahce. La fotbalul propriu-zis şi la […]

miercuri, 1 august 2012, 10:46

Deocamdată fotbalul se joacă pe teren şi nu în birourile procurorilor turci. Şi pînă cînd braţul legii va ajunge la conducătorii celui mai popular club din Ţara Semilunei, Vasluiul arată că poate fi peste Fenerbahce. La fotbalul propriu-zis şi la atitudinea faţă de fotbal. Varela şi Charalambous (de fapt, Haralambus, dacă am respecta regulile fonetice ale limbii române şi nu ale limbii engleze) sînt siguri şi apelează la soluţii simple, N’Doye este obligat de Caue să fie mai riguros, Stanciu încearcă să-şi învingă emoţiile, Niculae se luptă cu Korkmaz fără teama că va fi aruncat de pe vreun pod. În fine, Sînmărtean. El însuşi, adică tehnic şi cu mintea limpede, privind terenul cu liniştea omului care îşi cunoaşte meseria.

45 de minute, echipa antrenată de Şumudică a dictat ritmul pe stadionul înconjurat de 40.000 de oameni care aşteptau nu execuţia anonimului adversar venit de undeva dintr-un orăşel agrar din România, ci doar momentul acesteia. Execuţia nu a venit, dar au fost ocaziile lui Niculae şi Sînmărtean, cu şuturi respinse cu simţ de răspundere de Volkan Demirel. Posesie şi curaj, calm şi viteză. Arme pe care vasluienii de import ai lui Porumboiu le-au folosit cu folos în faţa unei formaţii măcinate de îndoieli, dar şi de obsesia că bogăţia nu poate substitui blazonul nobleţii în fotbal.

Turcii au simţit şi au răspuns după pauză cu armele lor favorite. Avînt, avînt, avînt. Plătit ca un sultan pe malul Bosforului, dar alungat din Europa nobiliară, Kuyt s-a încadrat bine în peisajul acesta pestriţ. Încet, încet, Vasluiul coboară din stratosferă şi începe să semene cu o echipă românească. Prudenţa dictează acum regulile jocului, iar Sînmărtean dispare într-un triunghi al Bermudelor care îi înghite şi inspiraţia, şi energia. Parcă redevenim noi înşine şi gîfîim. Golul lui Antal vine de nicăieri, ca o răsplată pentru toate lucrurile bune reuşite pînă atunci de băieţii lui Şumudică, el însuşi la înălţimea evenimentului. A cărui miză nu era bineînţeles recuperarea sabiei lui Ştefan cel Mare, ci un rezultat bun care, printre altele, să ne dea dreptul să vorbim şi despre fotbal în seri inundate de spirit olimpic. Şi, tot aşa, ca într-o finală de infarct cu Phelps şi Ryan Lochte, Fener egalează atunci cînd noi scoteam din cutie arsenalul epitetelor. Rămîn şi epitete, şi emoţii. Şi bucuria vinovată că Vasluiul este un loc de care turcii aud iar după cîteva sute de ani. Şi nu-şi mai aduc aminte de ce.

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Andrei (2 comentarii)  •  1 august 2012, 23:06

Frumos.Imi pare tare rau ca nu am tinut ritmul si in repriza a doua.Am fi vorbit doar de epitete.

sundance kid (39 comentarii)  •  2 august 2012, 4:34

Daca se termina 0 – 0 le dadeam cam 40 % sanse de calificare la vasluieni așa le dau 50 dar va fi foarte greu si in conditiile astea . Oricum SUCCES VASLUI SI ne revedem exact peste o saptamina !

gilos (137 comentarii)  •  2 august 2012, 10:13

Vasluiul are o echipa buna, se vede experienta acumulata, mai ales anul trecut, in cupele europene.
Un bun avantaj a fost ca, in timp ce la noi campionatul este la etapa trei, ei au venit din vacanta si cred ca au fost cam prea siguri pe ei, ne-au subapreciat.
Va fi foarte greu returul, turcii stiu cu cine au de a face si se vor mobiliza pentru a obtine calificarea.
Mult succes Vaslui !

true (1 comentarii)  •  2 august 2012, 12:08

bravoooo echipei ….singura echipa care joaca fotbal in acest moment…nota 10 pentru articol

Comentează