Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Ce a spus Răducioiu și ce a ieșit

Știți de ce adulților li se pare că odraslele lor spun lucruri trăsnite? Pentru că ei, copiii, spun adevărul. Iar asta este o nebunie în sine. Cum adică să fii sincer și să îi trântești omului în față ce gândești? […]

...

O salvare pentru Dinamo

Houdini Burleanu a scos cumva castanele lăsate la foc domol de LPF și a pus punct șaradei. Afară sunt 36 de grade, dar clasamentul a înghețat prin hotărârea congelatorului CEx FRF. Trecerea imediată la sistemul cu 16 formații înseamnă că […]

...

I-am mai și faultat, dar corect!

Finala s-a terminat, campionatul continuă. Poate și acesta în vreun fel în zona play-out-ului, dar vorbim despre campionatul următor, care, ce să vezi?, începe pe 21 august. Adică peste două săptămâni și jumătate. Totul la altă viteză Ce înseamnă asta? […]

...

Mulțescu, un antrenor

Tocmai s-au încheiat meciurile decisive pentru promovarea în prima ligă. A început Voluntari-Dinamo și ai senzația că urmărești un meci de Champions League. Deși este tot fotbalul acela care ne enervează cel puțin de câteva ori pe săptămână. Cam asta […]

...

De la Edison la Edinson

În jargonul fotbalistic românesc, Uruguay-Paraguay definește un joc-școală între titulari și rezerve. Sau între probabili și posibili. Năzbâtiile de limbaj ale lumii fotbalului sunt infinite, cel puțin la noi. De unde o fi apărut snoava asta cu Uruguay-Paraguay nu știe […]

...

Reporter pe frontul războiului rece al Olimpiadelor

Horia Alexandrescu a văzut pe viu cum Nadia şi Patzaichin cîştigau aurul olimpic. S-a lăsat sedus de graţia fetiţei din Oneşti şi a presimţit victoria campionului de la Mila 23. După aceea s-a pus pe scris. Au ieşit cărţile despre […]

vineri, 27 iulie 2012, 11:53

Horia Alexandrescu a văzut pe viu cum Nadia şi Patzaichin cîştigau aurul olimpic. S-a lăsat sedus de graţia fetiţei din Oneşti şi a presimţit victoria campionului de la Mila 23. După aceea s-a pus pe scris. Au ieşit cărţile despre Jocurile de la Moscova şi Los Angeles.

Ştim cum arată astăzi Jocurile Olimpice. O întrecere sportivă globală într-o lume globalizată. Grandoare, dacă nu cumva gigantism, fast, impresionante desfăşurări de forţe. Propagandă, idealuri pierrecoubertiene amestecate cu mirosuri fastfood, interese strategice, recorduri care aşteaptă să fie bătute. Eroi şi erori. Lupta cu dopingul, lupta împotriva luptei cu dopingul. Ştim cum arată astăzi Jocurile. Dar ieri şi alaltăieri cum erau?

Două dintre cărţile lui Horia Alexandrescu – „Olimpiada ’80. Jurnal de reporter” şi „Olimpiada californiană” ne pot oferi cîteva răspunsuri despre Olimpiadele de altădată. Acreditat la Moscova şi la Los Angeles, Horia Alexandrescu a trăit pe viu cele două ediţii boicotate ale Jocurilor Olimpice. Mai întîi de blocul vestic, apoi de cel răsăritean. Minus România

– Ce însemna Olimpiada pentru un jurnalist român în urmă cu aproape 30 de ani, domnule Alexandrescu?
– O experienţă unică. Eram năucit pentru că veneam din altă lume. În cel mai fericit caz, plecam de acasă cu cîte o maşină de scris portabilă în bagaj. Eu aveam un Consul. Transmiteam articolele la telefon, iar cineva din redacţie le prelua. Copiau de mînă, săracii!

– Şi acolo ce vă aştepta?

– Păi, la Los Angeles, în ’84, am văzut primele computere din viaţa mea. Străbunicele PC-urilor de astăzi erau deja în dotarea ziariştilor, îţi dai seama! Iar nouă ni se păreau şi telexurile o minune a tehnicii.

Caiet studenţesc versus Google

– Cu documentarea cum vă descurcaţi? N-aveaţi baze de date ca azi, site-uri specializate. N-aveaţi Google…
– Ei, da, cu documentarea era o problemă pe vremea aceea. De caiete studenţeşti ai auzit?

– Da, le-am şi folosit!
– Ei bine, îmi fişam toţi marii sportivi în caietele alea. Toate informaţiile de interes erau acolo. Le-am păstrat, ţi le şi arăt dacă vrei. Ştii ce?, veneau şi cei de la Europa Liberă la mine să îmi ceară date!

– Şi le dădeaţi? Aveaţi voie să vorbiţi cu ei, cu duşmanii de clasă, nu intraţi în vizorul securiştilor?
– Înainte de ’89, ziariştii sportivi erau cei mai liberi ziarişti din România. Vorbeam cu colegii străini, nu ne feream. Iar securiştii oricum nu aveau acces în centrul de presă.

– Cîţi ziarişti români aţi fost la Los Angeles?
– 6. Eram marcaţi şi timizi, să nu cumva să călcăm în străchini. Să nu ne facem de rîs faţă de ceilalţi. Apropo, la sfîrşitul unei mari competiţii s-au împărţit maşinile de scris din centrul de presă. Olivetti.

– Ai noştri au fost primii, bănuiesc.
– Nici vorbă, le luaseră ceilalţi, confraţii noştri din Occident mult mai orientaţi.

– Cu banii o duceaţi OK?
– Diurna era de 3 dolari! Îţi dai seama cum era să mănînci şi să te întreţii cu 3 dolari pe zi? În concluzie, supravieţuiam cum puteam. Noroc cu sportivii şi antrenorii care ne aduceau de mîncare din satul olimpic.

Cărţi cu tiraje de 50.000 de exemplare

– Care era relaţia dintre ziarist şi sportiv pe atunci?
– De prietenie. Şi de respect. Rareori apăreau neînţelegeri, ştii, nici criticile nu semănau cu cele de acum.

– Dar între dumneavoastră, ziariştii, cum vă aveaţi?
–  Colaboram, eram amici. Nu exista ideea de concurenţă. Ne împărţeam pe competiţii, altfel nici nu puteam să acoperim toate întrecerile care ne interesau.

– Apropo, cum ajungeaţi la bazele olimpice?
– Existau şi atunci curse speciale pentru presă. Shuttle-uri, cum li se spune acum.

– Despre doping ştiaţi pe vremea aia? Se vorbea?
– Ştiam, dar subiectul era tabu. Circulau zvonuri şi despre unii sportivi de-ai noştri, dar în general se păstra tăcerea.

– Cărţile despre Olimpiade cînd le-aţi scris?
– Ţineam un fel de jurnal. După ce îmi terminam treaba pentru ziar, îmi notam acolo tot ce mă interesa pentru carte. După ce mă întorceam acasă definitivam munca.

– Merita efortul? Din punct de vedere material vreau să spun.
– Eu mi-am publicat toate cărţile alea la Editura Sport Turism. În tiraje de 50.000 de exemplare. Şi se vindeau ca pîinea caldă. Cîştigam undeva spre 9.000 de lei pentru o carte.

– Asta însemna cam cît?
– Echivalentul a mai bine de trei salarii medii de la vremea aceea.

Premoniţia Patzaichin
„Înainte de Jocurile Olimpice de la Moscova am publicat cartea „Secretele lui Patzaichin”. Era un capitol acolo, în care realizam un interviu imaginar cu marele campion după cursa lui victorioasă de la Moscova!. Editura n-a înţeles cum vine asta şi s-a opus. Mi-au cerut să scot partea cu pricina, dar eu le-am spus „Totul sau nimic”. Cartea a apărut fără modificări, iar o întîmplare providenţială a făcut ca eu să comentez împreună cu Cristian Ţopescu cursa cîştigată de Ivan la canoe dublu, cu Toma Simionov.”

„Noi, ziariştii din România? Eram marcaţi, timizi, să nu cumva să călcăm pe de lături. Să nu ne facem de rîs faţă de ceilalţi”

„Eram prieteni cu sportivii. Ne respectam şi ne iubeam. Ba, ei ne mai aduceau şi de mîncare!”

„Ne ajutam între noi, ziariştii. Pe atunci nu exista ideea de concurenţă. Seara puneam cap la cap ce a reuşit fiecare”

3 dolari era diurna unui jurnalist român acreditat la Jocurile Olimpice de la Los Angeles

America «Il-ului 18» cenuşiu. Cu elice
„Am plecat spre Los Angeles cu un IL 18, cu toată delegaţia României. O aventură. Un IL 18, un avion cu elice, pentru un zbor transoceanic, pricepi? Am făcut, bineînţeles, o escală pentru alimentare, la Reikjavijk, în Islanda. Acolo am aterizat pe un aeroport NATO, unde se aflau garate avioane de luptă americane, alea pîntecoase pe care le avem şi noi acum. Îţi închipui ce ochi am căscat.”

La vest de Edenul sovietic
Moscova ’80 a fost boicotată de Occident, Los Angeles de blocul sovietic, îi spun retoric interlocutorului căruia vreau să-i arăt că stăpînesc istoria recentă. Apoi vine răspunsul. „Stricteţe mai mare a fost la Moscova. Subiectul era evitat în mediile oficiale. Au fost cîţiva sportivi din Occident, dar sub drapel Olimpic. La Los Angeles au lipsit ruşii şi aliaţii, care au vrut să le plătească poliţa americanilor. Totuşi nu am simţit  o propagandă explicită contra comuniştilor, iar noi, românii, singura ţară din bloc prezentă la Jocuri, am fost înconjuraţi cu o simpatie specială. Dacă mergeai în Beverly Hills şi vedeau badge-ul de presă sau auzeau că eşti român, toate magazinele şi restaurantele îţi ofereau discounturi spectaculoase. Oficialii, ceilalţi sportivi, toată lumea era căzută în admiraţia noastră. Şi era simplu, România spărsese blocada sovietică , fiind singura ţară socialistă care participa la Olimpiadă. Avea să fie şi cea mai de succes participare a noastră la o ediţie a unei Olimpiade.”

Fişă biografică
Horia Alexandrescu s-a născut pe 9 aprilie 1947. Înainte de decembrie ’89 a scris la „Sportul”, apoi la „Scînteia Tineretului”. Imediat după Revoluţie, lucrează mai întîi la secţia de sport a Tineretului Liber, pentru ca în toamna1990 să înfiinţeze „Curierul Naţional”. După încă 3 ani, fondează „Cronica Română”. Părăseşte acest ziar în 2001 şi înfiinţează cotidianul „Independent”. În 2004 a realizat şi a moderat „Cafeneau politică” la TVR.

Comentarii (5)Adaugă comentariu

olimpycs (1 comentarii)  •  27 iulie 2012, 14:09

Tot respectul pentru dl Alexandrescu, dar sunt unele inadvertente: Ivan Patzaichin a castigat aurul la canoe simplu (doar) in 1972 la JO de la Munchen, iar in 1980 exista finala la canoe dublu 1000 comentata doar de dl Cristian Topescu. Nu este un capat de tara, dar …

Emil (2 comentarii)  •  27 iulie 2012, 14:24

Romania n-a fost singura tara comunista care a participat la JO 1984. A mai fost si Iugoslavia.

radu (1 comentarii)  •  27 iulie 2012, 14:34

„…..nu intraţi în vizorul securiştilor?” Hai ca asta-i buna bai Geambasule ! Pai el ce naiba era ?! Nu tot baiat cu ochi albastri ? Acu v-ati apucat sa faceti interviuri cu toti securistii care au dat cu nasul prin sport ?

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  27 iulie 2012, 15:57

olimpycs

Patzaichin a cistigat intr-adevar cu Toma Simionov in proba de canoe dublu, nu la simplu. Eu am gresit cind am redactat textul, nu dl Alexandrescu. Intre timp, am si modificat. Altfel, Horia Alexandrescu chiar a comentat cursa cu pricina in compania lui Cristian Topescu. Mai verificati o data, vad ca aveti surse bune.

Emil

Au fost sportivi iugoslavi care au participat la Jocurile de la Los Angeles, dar sub drapel olimpic, nu ca tara, ca in cazul Romaniei. Era situatia pe dos fata de Moscova, cind si atleti britanici au fost prezenti la Olimpiada, dar sub steag olimpic.

arh.Gheorghe Petrescu (214 comentarii)  •  28 iulie 2012, 5:29

Chiar daca unii din ziaristii de ieri ar fi colaborat cu securitatea, totusi a fost greu, deoarece Ceausescu a fost un tiran. Acesti oameni au lasat ceva scris din Olimpiadele din era Comunista a Romaniei. Au avut curaj, si micile detalii de inexactitate in ale ziaristicii, au aparut datorita conditiilor sub presiune comunista. Cine nu stie sa mai studieze istoria comunista a Romaniei. Bun articol.

Comentează