Wesley, un boier

Brazilianul joacă tare cu Gigi Becali. El spune cu voce tare ce gîndesc, de fapt, toţi fotbaliştii din lumea asta.

Wesley recunoaşte. El nu este Chipiciu, nu vine la Steaua trăgîndu-şi pe el şortul în pripă. Chipciu este tînăr, are […]

Brazilianul joacă tare cu Gigi Becali. El spune cu voce tare ce gîndesc, de fapt, toţi fotbaliştii din lumea asta.

Wesley recunoaşte. El nu este Chipiciu, nu vine la Steaua trăgîndu-şi pe el şortul în pripă. Chipciu este tînăr, are ani de fotbal înainte, îşi poate permite să semneze cu Steaua aşteptînd zile mai bune care vor aduce bani mai mulţi, zice Wesley. Eu vreau banii pe masă, nu promisiunea marelui ospăţ, îi transmite brazilianul celui căruia nu-i place să fie refuzat. La 31 de ani devii mai realist şi mai materialist. Vrei totul pus pe masă, la vedere. Contract beton, clauze clare şi mai puţine promisiuni.

De ce devine un personaj interesant Wesley pe acest sfîrşit de an? Interesant şi simpatic fără să şi-o fi propus-o? Pentru că urmărindu-şi interesul nu intră în numeroasa turmă care strigă mecanic: Steaua nu se refuză! Mecanic şi hipnotic, necondiţionat şi cu creierul spălat. Antrenori tineri şi antrenori maturi, liberi de contract ori dornici să mai dea un tun înainte de pensie. Jucători de perspectivă, jucători fără perspectivă. Wesley ne spune însă altceva. Orice se poate refuza, mai ales oferta unui patron capricios.

Observaţia numărul unu. Wesley este în poziţia privilegiată de a putea spune „nu”. Este o poziţie pe care şi-a cîştigat-o jucînd constant bine de cînd a semnat la Vaslui. Dar relaxarea „nu”-ului wesleyan vine şi din salariul pe care i-l asigură Adrian Porumboiu. Wesley este unul dintre favorizaţii Vasluiului. O gură de foc se întreţine cu privilegii, cu abateri de la regulă. Regula crizei mondiale îi afectează pe ceilalţi, nu pe Wesley, nu pe Adailton, nu pe Sînmărtean. Ei sînt plătiţi nemţeşte într-o ţară foarte românească, iar atacantul Vasluiului ştie că nici în Portugalia, nici în Brazilia nu găseşti mulţi preşedinţi care să te trateze ca pe un giuvaier. Deşi se presupune că ai fi.

Observaţia numărul doi. Este de urmat modelul Wesley? Poate stimula colectivitatea/vestiarul acest tip de tratament? Răspunsul pripit ar fi că nu. Numai că noi nu luăm în calcul psihologia fotbalistului. Nu a fotbalistului român, a fotbalistului în general. Fotbalistul este o specie cu un dezvoltat simţ de conservare. Este un om, bineînţeles, caracterizat de o mulţime de însuşiri printre care, la loc de cinste, stă egoismul. Cei care îşi permit dezvoltă chiar egolatria, ceilalţi, majoritatea, se mulţumesc să fie egoişti. Adică să stoarcă tot din ocaziile oferite de viaţă, de carieră. De conjunctură. Nu vă lăsaţi păcăliţi de reportajele noastre de sfîrşit de an, de interviurile sentimentale! Eu, eu, eu, apoi ceilalţi.

Aşa stînd lucrurile, nu cred că Porumboiu greşeşte atunci cînd împarte echipa în boieri şi răzeşi. Răzeşii visează să ajungă boieri, nu suspină după egalitate de şanse. În concluzie, Wesley este un model. Sau medicamentul care vindecă naivitatea.