Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Ruşinaţi că sînt români

Unde ar trebui dusă naţionala pentru a nu mai fi fluierată? Sau ce ar fi dacă am juca fotbal?

Îi respect pe românii care muncesc în străinătate. Vorbesc despre cei care chiar muncesc, înţelegeţi. Ei sînt, de fapt, curajoşii. Dezertorii […]

duminică, 13 noiembrie 2011, 10:34

Unde ar trebui dusă naţionala pentru a nu mai fi fluierată? Sau ce ar fi dacă am juca fotbal?

Îi respect pe românii care muncesc în străinătate. Vorbesc despre cei care chiar muncesc, înţelegeţi. Ei sînt, de fapt, curajoşii. Dezertorii nu trebuie căutaţi printre cei care şi-au lăsat copiii în grija bunicilor, iar pe bunici în grija Domnului. Laşii se află printre cei care acceptă sărăcia ca pe o fatalitate.

Românii din diaspora. Femei şi bărbaţi tineri care s-au dus printre străini pentru a-şi cîştiga dreptul la o viaţă mai bună. Decentă. Îndestulată şi, pe cît posibil, lipsită de grija zilei de mîine. Români care muncesc cu capul şi cu braţele. Mai ales cu braţele. Români care în timp ce muncesc se luptă şi cu prejudecăţile celor care îi angajează. Oameni care îndură umilinţe, dar care au deprins regulile unei societăţi civilizate. Români care trăiesc cumpătat, fiindcă ajung să preţuiască valoarea banului. Oameni care se îmbracă modest, mănîncă ieftin şi îşi permit puţine distracţii. Cum ar fi un meci de fotbal. Meciul Belgia-România.

Cîţiva dintre aceşti români au fost vineri seară pe stadionul din Liege. Au venit acolo pentru că naţionala de fotbal a României este o parte din România. Sau aşa ar trebui să fie. Iar lor, acestor români din străinătate, continuă să le fie dor de ţara lor. Deşi nu au nici un motiv, le este dor. Îşi iubesc ţara împotriva evidenţei. Aşa este iubirea. Absurdă, de neexplicat. Aceşti români şi-au încurajat echipa pînă în momentul în care au înţeles că românii din teren se fac de ruşine. Că îi fac de ruşine şi pe ei. Atunci au început să fluiere.

Nu fluierau a pagubă. Ei au dreptul mai mult decît noi, cei de acasă, să se revolte. „Tricolorii” – ghilimelele sînt necesare din mai multe motive – nu mai seamănă a echipă şi practică un sport care aduce vag cu fotbalul. Fotbalul nostru meschin, trist, plicticos, speculativ şi dezordonat nu mai are nici o legătură cu fotbalul deschis, frumos, generos şi ordonat ca o grădină japoneză al celorlalţi. A fost acum rîndul belgienilor să ne arate cît de mult am căzut. Kompany, Fellaini, Witsel, Mertens, Defour au pasat şi au alergat cu dezinvoltură, ai noştri au alergat după ei şi în căutarea mingii.
Asta au observat şi suporterii noştri din tribunele arenei din Liege. Au fluierat şi au strigat „Demisia!”, au afişat bannere acuzatoare la adresa Federaţiei şi a Ligii. Nerecunoscători şi aceşti români din afara graniţelor! Ai fi zis că erau plătiţi de Mititelu! O apă şi-un pămînt cu ăia din ţară. Nici ei nu înţeleg cît a muncit Mircea Sandu pentru fotbalul nostru, cîţi pomi a plantat el în grădina plină de gropi a Edenului de lîngă Casa Fotbalului.

Îi respect pe românii care muncesc în străinătate. Îi admir pentru că le-au arătat lui Piţurcă şi lui Mircea Sandu că naţionala trebuie mutată pe Lună pentru a nu mai fi huiduită. Sau pe Marte. Dar dacă şi marţienii sînt uneltele DNA-ului?

Comentarii (55)Adaugă comentariu

gabid (10 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 22:49

nu se putea mia nimerit.
superb, ca de obicei!

gabid (10 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 22:49

mai nimerit

haha (1 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 22:49

Geambasu presedinte !
hihi

un_petrolist (3 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 22:58

Geambasule, tu unde muncesti?! Mie nu mi-e rusine nici ca sunt roman, nici ca muncesc in Romania! Am spus MUNCESC!! Munca in strainatate… iti spun doar atat, nu-mi place sa fiu umilit, mai ales pentru cativa arginti! Lasa vrajeala asta ieftina, de la un timp nu reusiti decat sa ma enervati…si, crede-ma, sunt un tip care e greu de scos din sarite!

T_DANC (1 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:01

N-AM CREZUT NICIODATA CA NATIONALA ROMANIEI O SA AJUNGA ATAT DE JOS.LA 2-0 PENTRU BELGIENI N-AM MAI PUTUT SUPORTA UMILINTA SI AM SCHIMBAT CANALUL. ASA JOC PROST CUM A PRACTICAT ROMANIA IN PRIMA REPRIZA NU MI-AM INCHIPUIT CA POATE PRESTA VREO ECHIPA. JALNIC. NU AVEM NICI UN VIITOR CU PITI LA TIMONA.

independentu (5 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:06

ff bun articol. colegii care scriu de bomba lu dodel, sau de crudutza lu costea au de ce sa fie invidiosi 🙂

coco (23 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:07

Fotbal trist..de echipa mica..la mica ciupeala!

Kenny (2 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:09

Tor respectul!Minunat articol!

valentin (3 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:10

cum ati vrea sa creasca o nationala in huiduieli? noi suntem la acelasi nivel la care eram acum 100 de ani, celelalte tari au crescut, nu noi am scazut. au crescut in mentalitate, in infrastructura, care la noi lipsesc cu desavarsire. ii tot vedeam pe mai mari jurnalisti de sport pe la mai marile talkshow-uri (probabil cele mai mari talkshow-uri din univers) cum isi dadea fiecare cu parerea, dar ma intreb, ceea ce au in cap pot sa puna si in practica, oare intrigatorii astia stiu cum arata o minge??? nu batandu-ne joc de niste jucatori ii facem mai buni, aia nu stiu cei fotbalul cand zic ca ei daca ar fi , ar fi maradona, guradiola! teoria ca teoria, practica ne omoara!!! daca va e rusine ca sunteti romani, lasatii pe cei care sunt mandrii de asta sa se bucure!!! nu castigati nimic facand asta, ci doar aratati ca altceva nu stiti. luati exemplu de la galeriile adevarate timisoara, u cluj, care sunt mandrii de echipele lor si pentru care nu doar victoria conteaza!!!

cocojambo1 (3 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:11

ce sa spun despre diaspora? mai ales de cea din vestul europei (de unde scriu si eu acum). sunt unul care lucreaza cu mintea si sunt respectat aici unde lucrez la una dintre cele mai mari companii petroliere din lume. despre romani si romania am fost mandru si voi fi mereu la fel. numai ca societatea de acolo nu mai este una normala bazata pe valoare ci una bazata pe interese incluzand coruptia evidenta si chiar si cea ascunsa adica indirecta. spun asta pentru ca avem oameni cu caractere indoielnice in functii cu responsabilitati. cum sa ai incredere intr un selectioner prins trisand in cazino la pocker? si exemplele pot continua. vesticii aprecieaza profesionismul dar fara caracter nu faci cariera. trisorii sunt stigmatizati de societate si nu sunt adulati ca smecheri destepti ..etc. poate societatea de acolo se va face bine vreodata dar sincer ma indoiesc iar marele iorga a caracterizat societatea romaneasca cel mai bine la vremea lui. si cum se apropie 100 de ani de la spusele lui si totul e neschimbat de ce as crede ca va fi altfel. Inclin sa spun si sa cred cu tarie ca fotbalul romanesc inca e un fenomen economic in care se spala bani publici sau privati iar acesta e motivul pentru care inca exista. anumiti baieti joaca fifa liga 1 pe banii contribuabililor (primari, consilieri locali, etc) iar putinii adevarati investitori nu fac management ci doar se joaca in realitate de a fotbalul pe banii lor. despre rest numai de bine dar tari mult mai sarace ca romania (belgia, olanda) sunt unde sunt pentru ca au inteles cum sa traiasca decent toti impreuna ca natiuni in care drepturile fiecaruia sunt respectate.

IOWIN (5 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:13

Atat de adevarat…

Marc (27 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:17

bravos

Vlad (2 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:18

Trist dar adevarat! Si eu locuiesc in afara si citesc ziare romanesti desi ma obosesc si ma irita de cele mai multe ori dar nu pot citi ziare belgiene sau norvegiene pentru ca asta e, de acolo vin. Mi-ar placea sa pot tine cu alta echipa dar nu am cum. Ma uitam cu tristete la imaginile cu suporterii francezi urmarind cu sufletul la gura finala de rugby si ma gandeam ca noi nu o sa mai traim multa vreme de acum incolo emotia aia. Sentimentul ala ramane unul asociat copilariei, cand echipa mai juca ceva. Dpdv sportiv e trist ca m-am nascut roman…

valitotu (1 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:18

imi place chiar merita toti intrusii di fotbal sa dispara

Nasu si cu nasa (7 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:21

nu ai fluierau pe tricolori ai fluerau pe belgieni..hi hi
pe ai nostri i-au incurajat de la un capat la celalalt..nu auzeai ca striga -DEMISIA -DEMISIA..doar doar li s-o face curaj sa demisioneze..astia de la noi nimic, da nimic..de! nesimtiti

pufy_13 (1 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:21

pacat…mare pacat de ceea ce se intampla la noi in tzara..
ma nr. shi eu printre acei romani, care au parasit tara, pt. un trai mai bun..pt. un trai decent,pt. a-mi intretine familia…pt. a asigura un viitor , copiilor mei…credeti-ma …ca shi maine ma intorc in tara, daca ar fi un salariu decent…macar jumatate din cat castig aici…shi ma intorc acasa…nicaeri nu e mai bine , decat la tine acasa…in tara ta
..MULT RESPECT PT. CRISTIAN GEAMBASU…pt. articolul scris
cate-o data ..shi mie, mi-e rushine ca sunt roman…
..shi cum spunea shi cristian geambasu…ca suntem umilitzi…e purul adevar…dar am indurat…cu toate ca nu e felul meu de a fi…am indurat pt. familie…pt. copii..shtiam ca in tzara nu ai de unde sa cashtigi atatzia bani…
..veneam seara de la servici..cu bicicleta..prin frig ,prin ploaie..shi va rog sa ma credetzi ca plangeam…de cum suntem tratatzi…dar tre sa induram…in tzara nu mai ai ce face…e plina de MAFIOTZI…PARLAMENTARI..SHI ALTZII
RESPEST…CRISTIAN GEAMBASU

ll0gan (14 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:21

FRUMOS ARTICOL

valentin (3 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:27

denigrand zi de zi oamenii acesti tari ii facem sa aiba caractere indoielnice. poate nu pentru ca asa sunt ci pentru ca asa ne fac ei sa credem ca sunt!!!

marius (1 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:32

Da, ma regasesc intre acesti suporteri despre care vorbesti. Am fost la meciul nationalei(daca o mai putem numi asa, poate mai degraba meciul intereselor lui Piturca si fratilor Becali), meci la care cativa dintre suporteri pe langa huiduieli mai aveau si momente la care le dadeau lacrimile de ciuda si ambitie pentru ceea ce demonstra nationala. O nationala pierduta , la fel ca si campionatul Romaniei de care nu putem sti niciodata daca e pe bune sau nu.
PS. Jos palaria pentru articol

djnijlo (1 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:32

Daca esti roman cu adevarat ti cu nationala tari tale neconditionat, nu trebuie sa o critici sa scrii articole urate despre tara si nationala tari tale
Rusine celor ce isio denigrareaza tara
Luati exeplul celor de la sud, sarbi croati, aveti ce invata , de la ei, cat si ce insemna nationalismul adevarat cum sa iti iubesti tara , si neamul
Scrieti articole care din pacate sant citite si de tineri, nu faceti decat sa inversunati, si sa semanati , ura intre oameni
Rusine acestor articole scrise in Gazeta Sporturilor, faceti un ziar de traditie de ras
Pacat citesc acest ziar de aproape 20 de ani

Tom (70 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:33

Nu stiu de ce sunt lasi cei care au ramas in tara,care au serviciu,isi fac meseria corect si traiesc cat de cat decent.Marea parte din cei plecati,din pacate pt. ei,nu traiesc nici o viata mai buna,nici mai indestulata si vai…nici mai lipsita de grija vietii de maine.Traiesc,asa cum ati spus,mancand ieftin,imbracandu-se ieftin…De ce sunt ei mai curajosi si noi astialalti mai lasi?Si de ce sa nu le fie dor de tara lor?De ce sa nu aiba nici un motiv?De ce iubirea de tara este absurda si de neexplicat?Aceia sunt romani ca toti romanii,cu bune si cu rele,care la fel ca italienii,portughezii,spaniolii ori irlandezii acum cateva decenii au umplut lumea,fugind si ei catre zari ce pareau,sau chiar erau mai bune.Romanii plecati la munca prin lume,nu trebuie nici blamati,nici laudati.A fost alegerea lor,e viata lor,ca si a celor ramai in tara,comentariile nu-si prea au locul,mai ales intr-un articol sportiv,care pe partea strict sportiva e corect.Lasati d-le Geambasu socialul celor care se pricep si pastrati-va la fotbal,unde chiar va pricepeti bine.A propos de romani:asta e una din defectele nationale…ne pricepem la toate.In rest…numai bine!

bruxelles(Craiova) (1 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:35

Dupa demisie am strigat rusi-ne,rusi-ne dar voi nu aveti cum sa intelegeti pt. ca traiti in aceasta mocirla , „ai fi sis ca erau platiti de Mititelul” cat de cretini puteti sa fiti ca sa credeti aceste cuvinte pe care le scrieti. Poate o sa intelegeti intr-o zi ca acest Mititelu pe noi nici nu ne intereseaza iar singurul lucru care conteaza pt noi Olteni este Universitatea Craiova . Si o sa continuam sa scriem la adresa lor pana nor mai fii, vi sau m!

ion (1 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:37

Foarte bun articolul.Romanii nu mai trebuie sa accepte laturile ce li se pun cu forta in farfurie.
Daca esti valoros primesti respect ,dar pt antifotbal si anti valoare primesti dupa ceafa.
Ce cauta un trisor pe banaca nationalei nu stiu si sunt curios cind am avut un antrenosr strain ultima data la nationala??
Zenga de exemplu,nu e foarte scump si se pricepe cit de cit,el a scos Steaua in Europa si apoi Olaroiu a preluat stafeta.
Un altul e Protasov,mi-a placut cum juca Steaua in mandatul lui,echipa facea presig inalt,recupera repede mingea si era foarte incisiva.
Si mai sunt multi alti 🙂

florin dan (7 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:41

Dar tie nu ti-e rusine cand te uiti in oglinda dle Geambasu??? te las in seara asta sa te uiti si astept maine raspunsul

dani (1 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:45

respect valentin! ai pus punctul pe i!

Alex (1 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:48

Hai lasati articolele astea!
Sunt student in Olanda, am fost impreuna cu 10 colegi din toata lumea la meci. Ne-am simtit bine, am vazut o echipa a Romaniei fada la inceput, care a inceput sa miste putin in a doua repriza. Si Belgia, care promite multe in viitor.

Si da mi-a fost rusine, recunosc. Dar nu de prestatia nationalei si a lui Piti ci de aceste huiduieli din partea sectorul romanesc si de faptul ca romanii au strigat „Demisia”.

I-am intrebat de ce striga, au ridicat din umeri si au spus ca habar nu au. Mai lasati-ma daca incurajati acest tip de suporter, care nu are pic de cultura fotabistica si striga Demisia in minutul 20 al unui meci amical, nu mai dau veci click pe linkurile dumneavoastra, dle Geambasu!

Paul (10 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:55

Foarte bine scris dar asta se intampla cand suntem condusi de aceiasi oameni de atat de multi ani si avem un selectioner care probabil a vrut sa incerce casinourile din Austria in loc sa joace la Cluj, de exemplu, unde cu siguranta Romania ar fi fost primita foarte bine… pacat…

Alex (2 comentarii)  •  13 noiembrie 2011, 23:57

Felicitari pentru articol…..foarte bun…..ca de obicei…

bogdan (2 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 0:03

Este foarte aiurea sa fii afara, sa te lauzi ca esti roman, sa spui ca Romania este cea mai tare, din anumit puncte de vedere, si apoi sa fii „reprezentat” in acest fel! Va spun asta dintr’o tara, Italia, care ,in general il mai lauda pe Mutu!!! Selectionerul nostru n’are nici o vina, n’a avut nici la Europene, can a refuzat sa bata o Franta aflata in corzi!!!!!!!!!!! Sun vinovati cei ce il sustin pe acest trisor ordinar!!!!! Oameni de valoare nu au loc di cauza unor fecale din astea! Si totusi, eu tot voi lauda ROMANIA, pt ca este cea mai tare, si sper ca intr’o zi vor fi oameni capabili acolo unde trebuie! Iubesc Romania si fac parte di ea, chiar daca viata m’a purtat departe acum multi ani. FORZA ROMANIA PER SEMPRE!!!!!!!

DD (3 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 0:05

Hmmm, so and so si cu muncitul asta afara ! E cu dus si intors ! Despre nationala de fotbal, what the fuck…pe cine mai intereseaza ? Sa se duca dreq toti ca ne-am saturat ! Poate ne scapa DNA-ul de ei !

laurucraiova (4 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 0:05

Un articol scris atat de frumos, legat de o „nationala” din ce in ce mai urata, la propiu si la figurat.

florin (1 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 0:07

Valentin,te rog mai intai invata sa scri in limba romana si apoi sa dai comentarii tata,si in plus cred ca nu sunt de vina suporterii ci selectionerul pentru ca nu are abilitatea necesara pentru a face o echipa competitiva pentru a ataca obiectivele necesare.nu va mai dati mari cunoscatori pentru ca multi dati comenturile astea numai la misto si in plu v-as ruga sa invatati si gramatica ca sunteti repetenti multi sincer… Respect pentru acest artixol foarte obiectiv!

Che Guevara (113 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 0:17

Daca joaca meciuri pe Marte mergem si acolo dupa ei sa ii injuram pe Sandu si Dragomir. Oamenii astia nu ne mai reprezinta. DEMISIA!

florin (1 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 0:22

geambasule scrii foarte frumos, dar fara nici un rost, jumatate din articol scri de cum se mai chinuie romanii prin alte tari (de parca noi nu am stii), la fel cum ai scris si dupa euro 2008 despre romanii satui de orele suplimentare din pizzeriile italiene, la fel cum ai facut-o praf pe steaua dupa meciul din cupa, sau mai bine zis ai slavit-o pe poli tm si precizai si de o retrogradare nemeritata, fara sa mai amintesti de promovarea din sezonul 04-05, direct din divizia C (poli AEK timisoara). Nu are rost sa mai cautam vinovatii prin cazinouri, birturi si muzee comuniste. Nationala are nevoie de un selectioner care sa asculte de suporteri, si nu o sa mai vedem Cocis, dodel, costea in iarba, un selectioner care sa in convinga pe radoi sa revina, eventual sa facem o cheta sa il platim pe chivu mai bine ca interul

Daniel isaia (4 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 0:29

Excelent articol. Va saluta unul care munceste acum cu mintea in Basarabia, iar mai ieri a muncit cu arma pentru Romania ]n Irak.

Alfonso (8 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 0:41

Demagogie ieftină, domnule Geambaşu. Suporterii n-au în realitate niciun drept să se revolte. Au plătit vreun ban pentru echipa naţională? Sunt cumva contribuabilii fotbalului?

Cetăţenii se pot supăra pe guvernul care le cheltuieşte banii luaţi sub formă de impozite. Suporterii – nu. Cât dai, atâta ai, adică în cazul lor nimic.

Naţionala este, tehnic şi juridic, a FRF, nicidecum a Boborului. FRF nu reprezintă masele muncitoare, ci e o asociaţie privată a unor cluburi, şi ele private.

Suporterul are doar dreptul să plătească biletul şi să caşte gura la meci. Dacă nu-i place spectacolul, să se ducă la teatru. ”Revoltă” e un cuvânt prea mare pentru el.

Ivan Catalin (1 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 1:05

Ati scris un articol incredil de bun si exact in toate ideile pe care le-a ti pus in acest articol.Asa e viata in afara tarii muncim exact cum ati spus dumneavoastra si de fotbalul din romania numai vorbim ca e cu 30 de ani in urma decat cel al spaniei tara unde traiesc de 11 ani.Fiul meu are 5 ani si jumatate si face fotbal aici in niste conditii extraordinare si cu niste antrenori axcelenti care nu cer spaga ca sa-l bage in teren la meciuri.Si inca ceva are meciuri la 5 ani si jumatate.Asta trebuie facut in romania cat mai repede ca altfel o sa ne ducem de tot in jos.Va multumesc pentru cuvintele frumoase care le-ati scris in articol ca este purul adevar despre romanii care nu sunt lasi si muncesc afara.Va admir mult.MUltumesc

sorin (141 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 1:19

Cristi,

Nu poti sa scrii ca romanii din diaspora au fost rusinati ca sunt romani numai pt ca Nationala a pierdut un meci!! Esti intr-o mare eroare!!
Imi pare rau pt tine pt ca te apreciez foarte mult si esti baiat istet!! Dar sa spui ca romanii sunt rusinati ca sunt romani este deja prea mult.
Sa le luam pe rand.
1. pare (atentie, am scris pare, sa nu sari ca si ars cu ceara) o campanie de presa extrem de bine regizata. La un semn a-ti inceput toti sa scrieti contra Nationalei si implicit contra celor care o conduc. Rusinos!! Pt ca intai trebuie lasatisa-si rupa gatul cum l-ati lasat si pe Razvan, si apoi sa criticati!! Ori, Dumnezeule, campania nici nu a inceput!!!!!!!!!!!!
2. Nu vine nimic din spate. Suntem zero: poate sa vina si Mourihno ca tot nu face mare lucru.
3. Revin la ce am scris la punctul 1: din cauza atitudinii unor ziaristi ca voi, Hagi a fost nevoit sa refuze Nationala, stiind ca, indiferent ce ar fi, va fi criticat. Si a avut dreptate.
4. Vina este mult mai mare pt a fi atribuita numai unora; azi nu il avem pe Oli (de exemplu) antrenor, pt ca nu a vrut Razvan si Lupescu. Razvanica incompetentul nu a vrut sa plece cand avea Nationala nevoie…l-am pierdut pe Oli, dupa care a fugit ca un las la Rapid! Dan Petrescu are alte planuri si il felicit public ca nu intra in troaca vostra. Ai citit bine, a voastra!!
Pt ca ceea ce faceti voi depaseste orice limita de profesionalism, de bun simt jurnalistic, de obiectivitate: voi sunteti cu totii, intr-o mare troaca!!!
5. Cat despre cei plecati, lasa-i pe ei sa spuna mai bine ceea ce sunt si ceea ce simt si vor! Nu mai scrieti in numele lor pt ca nu aveti nici un drept. Daca vrei sa iti afli cum se simte un romana afara, intreaba-l, dar nu ii pune cuvinte, lucruri si fapte in circa ca nu o sa le accepte.
6. Ma uit la tara aceea, pe care o iubim mai mult ca voi de acolo, cei care nu stati si nu faceti nimic decat sa injurati sistemul, politica, fotbalul, selectionerul!! Este sport national in ro toata lumea sa critice pe toata lume: cu totii va pricepeti la toate (cel putin asa credeti voi0. Sunteti de toata jena dle. Geambasu!! Imi este mila de voi!
7. Sunt mult mai roman ca dumneata si mult mai capabil si in masura sa imi spun punctul de vedere, mai mult de at unii, ca voi care se pretind…ceea ce nu sunt de fapt!! LASA-TI SELECTIONERUL IN PACE!
8. Cristi, ca in orice tara civilizata – ceea ce se pare ca ro nu este, si nu din vina ei, ci din vina voastra, a celor de acolo – trebuie lasat selectionerul sa-si faca treaba si sa il judecam dupa REZULTATE!! Dar, Dumnezeule, campania de calificare nici nu a inceput!!! De aceea sunteti penibili cu totii!!!!!
9. Si inca ceva, poate CEL MAI IMPORTANT: adunati-va cu totii la o masa si puneti-va de acord ce vreti: RECONSTRUCTIE sau CALIFICARE!! Pt ca, stii la fel de bine ca mine, dle. Geambasu, ca ori una, ori alta, trebuie sa alegeti, sau sa alegem: amandoua in acelasi timp nu se poat: indiferent cine ar fi antrenor!!
10. Sunteti imagina romanului ideal din ro – nu de afara – care se vreau cu fundul in doua luntre, sau cum zicea cineva „si …..in fund si cu sufletul in rai„`.
11. Si mai stiu ceva : voi romanii din RO va pricepeti la toate; acum doi ani am venit in ro si la o discutie cu cineva, s-a ajuns la un subiect, la care, politicos , nu am participat explicand ca nu cunosc subiectul si, deci, nu imi poate exprima o parere!! Am fost privit ca un extraterestru: cum sa nu stii? Cu alte cvuinte mesajul era ca noi (adica voi), romanii, ne pricem la toate si le stim pe toate!!
Asta este problema voastra generala de acolo: CREDE-TI CA LE STITI PE TOATE, CAND, IN FOND, NU STITI MARE LUCRU!!

MARGELATU (32 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 5:53

FRUMOS spus si CORECT!

TRAIASCA DNA-ul si sa reuseasca!!!

oracol (4 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 6:57

Trist!!!S-ar parea ca romanii s-ar fi saturat de impostura din fotbal….Hm!!!Dar de cea politica,de infractorii de acolo?Mai ales cei care au fost siliti de politicienii pe care I-AU ALES sa plece din tara pentru a putea trai,ar trebui sa fluiere in oglinda.Vom vedea anul viitor daca chiar s-au saturat romanii de impostura.

gilos (147 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 8:28

Asa e. Si ?
Care-i spilul, ca nu m-am prins ?

Cumva o noua vaicareala de baba batuta de soarta ?

Aveam pretentii …

Calin (4 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 10:09

Incredibil. cei care pleaca sunt curajosi… am ajuns sa o citesc si pe asta! Rusine sa va fie domnilor ziaristi. tara are nevoie de mana de lucru si nimeni nu mai e responsabil, fiecare pentru binele lui. „Am ramas noi aici si iarba pe morminte”. Daca e vorba de curaj, eu ii numesc LASI pe toti care pleaca si care nu ajuta la reconstructia tarii. Ne pleaca meseriasii, ne pleaca doctorii pleaca toti profesionistii si ramanem cu mediocritatea. Nu e usor afara, dar e mai greu inauntru. Curajosii sunt cei ce raman sa faca diferenta. E parerea mea, dar de azi mi-am pierdut increderea in dumneavoastra domnule ziarist.

Ganu (19 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 10:41

Pt. Sorin
N`am inteles daca esti din sau de afara de Romania. Dar e bine sa afli de la unu din ca ne`m saturat de un piturca care doar le califica (si cu ajutor politic-economic, vezi Romania-Albania din prelim. C.E. 2008) si in turnee finale se face de ras nationala nemaijucand nimic . De fapt, cam acolo suntem, in septembrie 2008 cu piturca! El a calificat tineretul la Turneul final european din `98(din Romania) dar nu l`a vazut atunci pe Mutu si am pierdut cu brio toate cele 3 partide la 0. Ii plac cocisii si piticii. Vi`l reamintiti pe Rosu ? Pacat ca s`a lasat. Doar 3 mari rezultate 1-0 cu Portugalia la Porto, 3-0 cu Rusia la Bucuresti si 1-0 cu Spania in deplasare, din care doar al de la Porto in meci oficial ca era marea generatie. Dar nu i-a placut Mara, nici Mutu, nici Mutu nu ne mai place pe noi. Isi va croi o noua echipa de pitici si vom pierde ambele meciuri si cu Ungaria si cu Turcia. Cam asta e piturca, acelasi si …..nu se schimba !

Cristian (1 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 10:45

Un lucru pe care societatea vestica il are este relaxarea. Oamenii se bucura cu pofta sau se enerveaza, dar in general sunt mai relaxati. Daca e sa comparam cu Romania …

In fine, am fost la meciul cu Luxemburg. Exact asta nu mi-a placut. Faptul ca oameni care s-au adunat de pe o raza de 3-400km pentru o ora si jumatate de Romania, au inceput sa fluiere la prima pasa inapoi. Crede-ma, am simtit un gust amar. Si de asemenea, crede-ma, daca meciul era in Romania nu mergeam pe stadion. Am mers, asa cum zici si tu pentru o bucatica de Romania.

Crezi ca daca Rat ar fi egalat, belgienii ar fi inceput sa fluiere?

chiriac marian italia (2 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 10:47

MULTUMIM FRUMOS CRISTI PENTRU CUVINTELE EXTRAORDINARE PE CARE LE ADUCI ROMANILOR CARE MUNCESC IN STRAINATATE SI EU SUNT UNUL DINTRE ACESTIA SUNT DE 5 ANI IN ITALIA LA UDINE SUNT CU FAMILIA SI AM O FETITZA DE 4 ANI CARE SPER CAT DE CURAND CA O SA INCEAPA SCOALA DE TENIS AICI IN ITALIA…….VROIAM SA ZIC CA SINGURA BUCURIE PENTRU NOI ESTE NATIONALA ROMANIEI CARE IN ULTIMII ANI NE-A CAM INJOSIT PE NOI ROMANII AM AJUNS SA FIM CALCATI IN PICIOARE DE BOSNIECI SI ALBANEZI CARE TRAIESC AICI CU NOI SI NE FAC SA NU MAI SCOATEM CAPUL AFARA DIN CASA CINEVA AR TREBUI SA SE GANDEASCA CA JUCATORII CAND INTRA PE TEREN PRIMUL LUCRU LA NOI AR TREBUI SA SE GANDEASCA INDIFERENT UNDE AR JUCA SI CHIAR DACA IA BATAIE CU 3-4 LA 0 IMPORTANTA E ATITUDINEA DIN TEREN IMI PARE RAU DE DERANJ SI CA AM VB ASA DAR ACESTEA SUNT GANDURILE UNUI ROMAN CARE A SIMTIT INJOSEALA DE LA ADVERSARI CARE NICI MACAR NU MA ASTEPTAM…..SPER CA CINEVA SA SE GANDEASCA SI LA ACEST ASPECT…..SI ASA AJUNGEM SA TRAIM DIN AMINTIRI MULTUMIM NADIA,HAGI,NASTASE,TIRIAC SI ALTII CA V-ATI NASCUT ROMANI……VIITORUL PARE SUMBRU SI ADEVARAT NECUNOSCUT ……DOAMNE AJUTA LA CEVA MAI BUN….MULTUMESC FRUMOS

jos_cenzura (66 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 11:23

Pana la urma cred ca saracii jucatori nu sunt atat de buni. Asta e, daca erau atat de buni la fotbal, jucau la echipe mai mari (si nu stateau pe banca), nu erau descoperiti de nationala la frageda varsta de 27 de ani, etc. Nici nu stiu ce sa zic – dar nu cred ca e corect sa fie fluierati pentru neputinta. Macar isi dau silinta (uitati-va la km alergati pe meci, inainte sa va dati cu parerea). Daca sunt mediocri, nu e nici vina lor, nici a lui Piturca/Lucescu Jr, nici a lui Sandu/Dragomir. Asta e situatia, nu suntem brazilieni si nu avem acelasi talent ca altii. Ar trebui sa stim asta inainte sa cumparam bilete la meci, si sa-i fluieram numai cand si-o merita prin atitudinea din teren. De exemplu atunci cand se apara, desi au nevoie sa dea gol (recentul meci cu Franta!!!) In astfel de cazuri, merita tot dispretul, si merita fluierati cu totii, de la antrenor la jucatori (chiar daca asculta indicatiile antrenorului). Dar in majoritatea cazurilor, merita incurajare sau simpla indiferenta.

dan (22 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 11:31

a scris aici un baiat un roman intreg despre „gafele imense” comise de autorul acestui articol si din comentariu se desprinde ideea ca ziaristii si romanii din „ro” sunt vinovati pentru anti-jocul si anti-selectia nationalei -nici macar Romania ci doar „ro”-as avea si eu doua intrebari pt acest #sorin care e poate baiat fin , prima ar fi daca si pe timpul lui razvanel tot asa fan reconstructie a nationalei era , pt ca vad ca acum il critica pe ex-selectioner(eu cred ca da si e omul care se da cu cei care vremelnic detin puterea) si a doua , cu ce a ajutat el fotbalul romanesc , el care se crede mai roman decat altii ..iar acum as spune o parere a mea personala si anume aceea ca nationala nu e poligon de incercare , fiecare selectioner are OBLIGATIA sa castige meciurile si sa joace la victorie mai ales in amicale , si eu spun ca romanii asta doresc nu altceva ..plus ca punctele pe care le pierdem conteaza in clasamentul natiunilor si un ultim comentariu ar fi acela ca piturca adopta acelasi stil falimentar pe care il adopta la craiova , am fost la cateva meciuri acolo si era prins pe contre fundasii lui armanind foarte usor unul la unul cu atacantii adversi , vezi meciul craiova – vaslui sau cu otelul ,sa nu uitam cata bataie a luat cu Universitatea si pe mana lui ..vad ca incepe la fel si cu nationala..concluzia mea este ca el este doar un antrenor de duzina , una peste alta

jos_cenzura (66 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 11:32

PS Si eu sunt plecat „afara”, dar sunt deschis la o revenire in tara. Am petrecut cateva luni acasa si am fost placut surprins de anumite lucruri (chiar se „normalizeaza” lucrurile cu disparitia treptata a celor care au cunoscut un sistem feroce) dar am fost lovit de doua lucruri neplacute: unul este negativismul permanent al tuturor, care vad numai lucruri urite si negre in absolut orice, mai ales daca tine de propria tara; al doilea este copiatul tuturor lucrurilor din Occident, oricat de imbecile ar fi, tot probabil dintr-o lipsa de incredere in propriile forte si idei. Deasemenea oamenii mi s-au parut mult mai putini creativi, inteligenti si descurcareti decat inainte, dar probabil ca este una dintre schimbarile normale cu adaptarea la democratie de stil occidental (cand dam de mai bine, ne relaxam un pic si trupul si creierul, TV-ul ia locul cartilor, cumparam produse gata facute in loc sa mai inovam noi, avand oportunitati economice nu mai avem atata timp liber, in care sa sorbim informatii si sa ne cultivam).

RaPs (1 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 11:39

Cu tot respectul, dar printre cititorii dumneavoastra se numara si romani care au parasit tara in timpul comunismului, din cu totul alte motive decat cele economice. Suporteri care au sustinut Nationala la Bari, Toulouse, Berna samd… Altfel, un articol decent, pacat de apropoul care s-a vrut fin, asa-zisul abuz comis prin dezafielierea clubului lui Steafn Andrei, al lui Adrian Paunescu, al atator alti porci rosii…

Mos Mielache (1 comentarii)  •  14 noiembrie 2011, 12:44

Fotbalul lui Piturca e atit de meschin incit m-am crucit cind iar a fost numit selectioner. Au uitat toti meciul contra Olandei de la „Europene”, cind adversarul a jucat cu echipa a doua si ne ruga sa dam gol iar noi ne aparam? Cel putin sa alerge, sa incerce sa faca ceva, sa lupte. Poti sa pierzi un meci dar cel putin sa pierzi frumos! In Germania gem stadioanele de lume, saptamina de saptamina, nu numai datorita abnegatiei jucatorilor dar tinerii care vin din urma sint grozavi. La 18-19 ani sint titulari in Bundesliga iar antrenorii au incerede in ei, nu sint pokeristi ci antrenori care iubesc fotbalul, spectacolul sportiv, competitia. Ce sa astepti de la Piturca, omul de casa al Stelei si al familiei al carei nume ar trebui sters din memoria romanilor. La nationala trebuia adus un antrenor strain, strain de metehnele si imbirligarile autohtone, de la care sa invete si Piturca ce inseamna sa fi profesionist!
Jucatorii sint fortati sa-si schimbe impresarii ca sa capete un contract afara! Asta e motivul adevarat al decaderii fotbalului romanesc iar viitorul e jalnic. Scapati de familia asta daca vreti fotbal!

Comentează