Fotbal pe înţelesul tuturor
A fost o vreme cînd vedeam toţi acelaşi meci. Sau măcar trăiam cu impresia asta Cu ani în urmă, nu foarte mulţi, nu existau metode de măsurare moderne, calculatoare capabile să sintetizeze informaţii. Firme şi oameni specializaţi. Analişti. Video analişti. […]
A fost o vreme cînd vedeam toţi acelaşi meci. Sau măcar trăiam cu impresia asta
Cu ani în urmă, nu foarte mulţi, nu existau metode de măsurare moderne, calculatoare capabile să sintetizeze informaţii. Firme şi oameni specializaţi. Analişti. Video analişti. Kilometri alergaţi de fiecare jucător în parte, posesie colectivă şi individuală, acţiuni reuşite, driblinguri, şuturi, deposedări. Totul radiografiat cu o precizie dezarmantă. Întregul decriptat şi feliat, apoi pus pe tavă celor care vor să descopere motivele matematice ale unei victorii. Ori ale unei înfrîngeri. Felii de adevăr statistic. Şi unde mai este gustul?
Analiza computerizată poate ucide ultimele fărîme de romantism. Astfel se pot apăra cei care detestă rigoarea. Misterul, frumuseţea unui meci se pierd, iar în loc nu rămîne decît o analiză rece. Cristiano Ronaldo – 10 driblinguri reuşite, un gol, două pase de gol, nici o deposedare, 10,3 kilometri alergaţi. Messi. Două goluri, 9,5 kilometri, 20 de pase, 15 driblinguri, nici un duel aerian cîştigat. Nu cumva scăpăm personajele printre degete trăind în era digitală? Foarte posibil, fiindcă nu cred că microbistul mediu ţine să îşi cuantifice aritmetic bucuria sau suferinţa.
Nostalgiile sînt neproductive. Nu ne vom întoarce niciodată la caietele lui nea Cornel Drăguşin, care nota cu creionul chimic tot ce e omeneşte posibil, ori la casetele de meci ale gazetarilor, unde erau înregistrate cu o precizie aproximativă cornerele şi cartonaşele galbene. Acum, Bourceanu şi Florin Costea sînt măsuraţi cu aceeaşi fidelitate ca Iniesta şi David Villa. Da, realizările sînt altele, dar sistemul este unic. Urmărim meciurile şi din ce în ce mai des pe ecran apar cifre şi procente care confirmă sau spulberă impresii. Se joacă mai repede, se greşeşte mai mult, se înscrie mai greu. Apărările încep de la 30 de metri distanţă de poarta adversă, atacul efectiv durează secunde, cît o lovitură de pumnal. Aşa arată fotbalul de astăzi.
În acest fotbal mai puţin poetic, cîţiva cetăţeni se vor simţi mai bine, iar alţii mai rău. În prima categorie intră negreşit amatorii de statistică, analiştii plătiţi să ofere antrenorilor informaţia necesară îndreptării greşelilor şi dezvoltării jocului. I-aş include aici şi pe ziariştii sportivi preocupaţi de citirea fidelă a fenomenului ca atare şi mai puţin de metafore suculente, dar fără legătură imediată cu realitatea din teren. De egulă, epigoni ai stilului Ioan Chirilă. În a doua categorie, a nefericiţilor colaterali, intră tehnicienii aşa-zişi intuitivi (vezi Piţurcă), tipi care nu dau doi bani pe relevanţa cifrelor, şi acea specie de fotbalist cu tupeu, care îţi dădea de înţeles că el a văzut un meci, cel bun, iar tu – spectator – altceva.
Lor, domnilor fotbalişti, care ne puneau placa şi ne spuneau că şi mîine e o zi şi că adversarul nu are trei picioare, lor le-au sucombat alibiurile. Aşadar, dragilor, jucăm toţi cu cărţile pe masă, la vedere. O fi mai puţină poezie şi mai multă proză în fotbalul nostru cel atît de hulit, dar hai să fim sinceri! Cine mai citeşte poezie azi? Cine mai citeşte?