Serena din America

A pierdut, dar s-a bucurat. Ştia că s-a întors, acela fusese meciul cel mai greu

La Ground Zero încă se comemora cînd a început finala fetelor de la US Open. Tristeţe şi demnitate într-un amestec neaşteptat despre o Americă pe […]

A pierdut, dar s-a bucurat. Ştia că s-a întors, acela fusese meciul cel mai greu

La Ground Zero încă se comemora cînd a început finala fetelor de la US Open. Tristeţe şi demnitate într-un amestec neaşteptat despre o Americă pe care o pierdem printre imagini standard cu fast-food-uri, obezi şi bărboşi călare pe Harley-Davidson. Totuşi. Pentru unii oroarea de acum 10 ani rămîne o palmă sănătoasă pe obrazul gros al imperialismului yankeu, iar nebunia celor care au intrat cu avioanele în Turnurile Gemene o dovadă de curaj extrem şi măiestrie în pilotaj. Ce tristeţe!

Cu cele aproape 35 de milioane de dolari cîştigate din tenis, Serena Williams poate fi percepută, şi ea, drept o exponentă a capitalismului imperialist nord-american. Atît doar că fiind protejată de culoarea pielii, nimeni nu are curajul să-i reproşeze ceva. Cu 10 ani în urmă, Serena era încă o puştoaică obraznică, tupeistă şi extrem de talentată, care călca pe urmele surorii ei mai mari, Venus. Cîştigase deja primul ei turneu de Mare Şlem, chiar la New York, şi anunţa o carieră strălucită. În timp ce America învăţa să meargă mai departe şi să uite de frică, Serena a mai cîştigat 12 Grand Slam-uri. A devenit numărul 1 mondial, apoi a pierdut numărul 1, a revenit, s-a accidentat, s-a retras o perioadă, pe urmă a venit din nou în circuit, a cîştigat, s-a îmbolnăvit. Dar a rămas Serena. Puternică, dominatoare. Rea uneori, simpatică alteori, niciodată banală.

Acum 6 luni, Serena ocupa un pat de spital, diagnosticată cu embolie pulmonară. Duminică seara, la New York, ea a întîlnit în finala US Open tot o fostă pacientă a unui pat de spital. Australianca Samantha Stosur contracta boala Lyme în 2007 şi timp de 10 luni stătea pe antibiotice, cu interdicţia de a face efort fizic. Samantha Stosur se internase fiind cea mai bună jucătoare de dublu din lume. Cînd a ieşit, însănătoşită, şi-a zis că e cazul să schimbe ceva. A trecut la simplu. Simplu, după încă 3 ani a cîştigat la New York  finala de simplu, într-o manieră atît de categorică încît te întrebi ce se întîmpla dacă nu se îmbolnăvea?! Mi-a plăcut bucuria lui Sam. A ei şi a celor care o înconjoară. O enclavă de naturaleţe şi de bun gust.

Serena şi-a cîştigat de o manieră categorică meciul de după meci. S-a aşezat pe scaun, a înţeles ce i s-a întîmplat, a privit în jur, a văzut oameni vii, veseli, pregătiţi de sărbătoare, s-a privit pe ea, întreagă, teafără, încă tînără, încă puternică. S-a ridicat. De fapt, nu pierduse nimic. A surîs, a vorbit prieteneşte cu fata care îi răpise bucuria unui alt titlu de Grand Slam, aşa, ca două Xenii între ele, amazoane musculoase şi graţioase. A zîmbit la poze, s-a bucurat pentru placheta care răsplăteşte locul doi.

Ceva s-a schimbat în America. Şi în Serena.