Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Irina. Şi pe urmă Sorina

Roland Garros cu românce. Pe teren şi în saloanele de protocol

Roland Garros a început bine. Pentru noi vreau să zic. Simona Halep, Irina Begu şi Edina Gallovits au trecut în turul doi, iar Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru şi Monica […]

luni, 23 mai 2011, 5:22

Roland Garros cu românce. Pe teren şi în saloanele de protocol

Roland Garros a început bine. Pentru noi vreau să zic. Simona Halep, Irina Begu şi Edina Gallovits au trecut în turul doi, iar Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu aşteaptă meciurile din primul tur. Aritmetica e simplă. România are 6 jucătoare pe tablou la Openul francez, o performanţă în sine, care ne poate duce cu gîndul departe. Atît de departe încît să ne închipuim că în viitorul palpabil vom domina tenisul feminin aşa cum o făceau şi încă o mai fac rusoaicele şi suratele lor slave. În loc de Şarapova, Safina sau Kuzneţova, Dulgheru, Cîrstea sau Halep, de ce nu? O insulă de latinitate într-un ocean slav, ştiţi cum ni se împuia capul la şcoală pe cînd eram mici şi aflam că îi snopeam în bătaie pe turci, leşi şi alte imperii la modă odinioară.

Pînă cînd visurile vor deveni realitate, ceva concret despre una dintre fetele noastre. Irina Begu este debutantă la un turneu de Mare Şlem. Ca şi cum nu era de ajuns, ea a avut-o ca adversară pe franţuzoaica Aravane Rezai. Şi dacă mai trebuia încă ceva, partida s-a disputat pe arena Suzanne Lenglen, a doua ca mărime de la Paris, după Philippe Chatrier. A fost 6-3, 6-3 pentru Irina, scor liniştit prin simetria lui pentru cineva care citeşte rezultatul, dar nu a urmărit meciul. Nu o mai văzusem jucînd, ştiam de finala prinsă la Marbella, dar mai ales de victoria din semifinalele acelui turneu în faţa Svetlanei Kuzneţova.
Victoria rapidă a italiencei Schiavone ne-a dăruit pe Eurosport ultimele game-uri ale întîlnirii Begu-Rezai. Irina mi s-a părut suficient de stăpînă pe tenisul ei încît să îşi domine emoţiile. Care emoţii păreau să năruie toate lucrurile bune de pînă atunci în finalul setului al doilea. La 5-1 pentru ea, românca a pierdut două ghemuri pe un serviciu timid, greşeli neprovocate şi pe realizările franţuzoaicei alimentate de efervescenţa publicului care simţea gustul reîntoarcerii în meci a compatrioatei. Irina a strîns din dinţi, a rupt ritmul şi a reuşit să strice mica petrecere a francezilor, printre care se afla însuşi preşedintele federaţiei, Jean Gachassin. Coincidenţă, în turul secund, Irina o va întîlni iar pe Kuzneţova. Tocmai dorinţa de revanşă a rusoaicei în faţa unei românce anonime poate fi şansa noastră!

Altfel, indiferent de numărul de români care se vor mai afla în competiţie la ora aceea, joi, 26 mai, la Roland Garros se sărbătoreşte Ziua României. Printre cei invitaţi la eveniment, Sorina Plăcintă, fost ministru al sportului. De ce? De ce nu? De ce nu şi Monica Ridzi?

Comentarii (13)Adaugă comentariu

cris (8 comentarii)  •  23 mai 2011, 17:36

Pacat de final. Ai devenit dependent de ceea ce crezi sau sustii ca ai critica, incat amintesti numele astea peste tot?

Bibi (33 comentarii)  •  23 mai 2011, 18:47

Sorina il aduce si pe ala micu’ ?

durden (270 comentarii)  •  23 mai 2011, 19:43

Intr-adevar Inrina Begu pare o jucatoare ce merita sa fie urmarita.Eu,din pacate,n-am apucat s-o vad evuluand,dar mi-au spus prieteni cunoscatori ca are sanse mari sa reusesca la un nivel ridicat.Sper totusi sa ne demonstreze ca la tenis nu e ca in fotbal,unde majoritatea tinerilor talentati mor sperante.Ii doresc multa bafta la Roland Garros si in tot ceea ce urmeaza!

Mircea H.Tomus (1 comentarii)  •  23 mai 2011, 20:19

Azi noapte am visat ca in turul III se intalnesc Irina Begu cu Alexandra Dulgheru!!Sunt curios daca visul
meu va fi o copie a realitatii.

stiinta23 (3 comentarii)  •  23 mai 2011, 20:36

total de acord cu cris!!!

Rossonero (2 comentarii)  •  23 mai 2011, 20:44

Poate vine si George Becali, moderatorul emisiunilor de la GspTV.

victor L (285 comentarii)  •  24 mai 2011, 9:07

O sa fie uitate in curind: doar urmeaza sa joace Steaua si Dinamo, iar Edina si Sorina nu prea fac rating.

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  24 mai 2011, 9:25

victor L

Sorina nici nu ar trebui sa faca rating, poate Sorana. Dar dupa cum se poate vedea dupa numarul de postari pe articol, nici Sorana cu Edina, plus celelalte fete nu prea fac rating. Gresesc? A, stiu, urmeaza povestea despre felul in care a fost educat publicul!

the dude (2 comentarii)  •  24 mai 2011, 10:49

vezi-ti de fotbalul tau si lasa tenisul ca n-ai nicio treaba cand scrii de tenis.

durden (270 comentarii)  •  24 mai 2011, 10:55

@Cristian Geambasu

mda,chiar mi se pare penibil…faptul ca formulezi asa „urmeaza povestea despre felul in care a fost educat publicul”,nu inseamna ca nu e adevarat.eu iti pot da zeci de argumente ca sa-ti demonstrez ca asa e(cum ar fi ratingurile identice ale gspului cand becali e in campanie electorala,audiente din ce in ce mai bune la handbal,golirea stadioanelor la fotbal si umplerea treptata la alte sporturi!!!).tu?imi poti da vreunul pt care crezi ca asta cu educarea publicului e o gluma?

alex (4 comentarii)  •  24 mai 2011, 14:28

dar haideti sa vedem si ce zice articolul. ce transmite el? pe langa faptul ca roland garrosul a inceput bine pentru noi, ce altceva mai reiese? nimic. banalitati prezentate la fel de banal. nu-i de mirare ca nu exista reactii.

namidee (94 comentarii)  •  24 mai 2011, 14:36

@Cristian Geambasu: numarul de postari e irelevant, nr. de vizualizari ar trebui sa conteze. La articolele despre fotbal larga majoritate a postarilor sunt injuraturi intre „fanii” diferitelor echipe, la celelalte sporturi comentariile sunt mai putine, nivelul mai ridicat. Cum ma indoiesc ca nu stii asta, am voie sa suspectez ceva ipocrizie?

ciprian (3 comentarii)  •  24 mai 2011, 19:40

eu as zice asa: sa numai tot vb de steaua la tv ca nu fac ei rating…rating facety ca lumea se uita la tv pt ca asteapta stiri si cu echipele lor cum ar fi rapid dinamo craiova cfr….e o greseala mare spunand ca steaua face rating…e total absurd…dc e asa….de ce nu facety steaua tv? si sa vedety ca nu se va uita mai mult de 1000 pers…

Comentează