Zeu cu repetiţie
Mircea Sandu îşi începe al doilea mandat la UEFA, iar noi considerăm că ne e dator cu o calificare Victorie! Am învins, deşi n-am convins din prima! Naşu’, Naşu’! Mircea Sandu, reales la al 35-lea Congres! Din sală se aud […]
Mircea Sandu îşi începe al doilea mandat la UEFA, iar noi considerăm că ne e dator cu o calificare
Victorie! Am învins, deşi n-am convins din prima! Naşu’, Naşu’! Mircea Sandu, reales la al 35-lea Congres! Din sală se aud aplauze. Frenetice în cazul lui Michel Platini, validat prin consens şi bătut din palme. Vive la France, vive Le Roi Michel! Aplauze calde pentru Angel Villar, reprezentantul etern al Spaniei. Aplauze ferme pentru Grigori Surkis, omul care poartă cheile Kievului şi ale Ucrainei. Aplauze susţinute pentru românul Mircea Sandu, care a trebuit să aştepte al doilea tur de scrutin. Asta nu îl face un membru de rang secund al conclavului de la UEFA. Dimpotrivă, îi conferă aura de supravieţuitor într-o junglă cu animale de pradă în costume Prada.
Prima constatare ar fi că avem un preşedinte a cărui carieră internaţională surclasează condiţia fotbalului pe care îl conduce. A doua este că Mircea Sandu a reuşit dubla. Realegerea în Comitetul Executiv UEFA înseamnă că primul mandat nu a fost un accident. Şeful de la Casa Fotbalului a ştiut să-şi cultive relaţiile şi alianţele. Dincolo de partea pe care o presupune prezenţa printre zeii continentali ai fotbalului, rămîne impresia că Mircea Sandu este un diplomat abil, care nu se expune mai mult decît e cazul. E de anticipat că măcar prin abilitate Mircea Sandu nu va ajunge în situaţia penibilă a lui Adrian Severin, politicianul care se luptă cu „înscenările” ziariştilor şi cu cei doi atomi de hidrogen din molecula apei.
Mircea Sandu este un personaj nepopular în România. Asta trebuie scris fără nuanţe. Fără „dar”, fără „totuşi”, fără „însă”. Mircea Sandu este preşedintele ales de lumea fotbalului, nu de microbişti. La fel ca Mitică Dragomir, Naşu’ a avut inteligenţa să se reformeze pas cu pas şi să ne propună singur alt personaj. Unul care de la un moment dat încolo a încetat compromisurile şi care a spus stop corupţiei din arbitraj. Mircea Sandu de azi e preşedintele care nu se sfieşte să critice derapajele jucătorilor importanţi ai naţionalei şi, cînd a fost cazul, să semnaleze greşelile selecţionerului. Suferinţa peste care a trecut cu o discreţie remarcabilă l-a făcut şi mai puţin tolerant cu mizeriile ascunse sub preş, pe care altădată părea că nu le vede.
Şeful de club care are o părere despre orice, microbistul care îl detestă necondiţionat şi ziaristul care le ştie pe toate aşteaptă lucruri concrete de la Mircea Sandu. Rezumate în cîteva cuvinte, acestea ar fi soluţionarea în favoarea României a cazului bosniac, soldată cu suspendarea federaţiei de la Sarajevo, cîteva arbitraje prietenoase în partidele care au rămas de jucat din preliminariile pentru Euro 2012, amenzi cît mai mici pentru isprăvile sublimelor galerii bucureştene şi arbitraje la fel de reuşite pentru echipele noastre de club implicate în cupele europene. De-abia atunci vom considera că Mircea Sandu ne reprezintă cu cinste la UEFA. Ziceţi că nu!