Hanul Anjcuţei

Domnişoara A n-a mai apucat să pună în aplicare Planul B. A fost păcăleală sau nepotrivire de caracter?

Despre pietre. Despre cine aruncă primul piatra (noi) şi despre cine o pune în buzunarele jucătoarelor (ea). Despre bucuria de a juca […]

Domnişoara A n-a mai apucat să pună în aplicare Planul B. A fost păcăleală sau nepotrivire de caracter?

Despre pietre. Despre cine aruncă primul piatra (noi) şi despre cine o pune în buzunarele jucătoarelor (ea). Despre bucuria de a juca un handbal trist şi despre handbalul viitorului în care extrema stîngă (vezi Nechita) joacă pe stînga şi trage la poartă cu pericolul iminent de a-şi luxa umărul la fiecare aruncare. În acelaşi handbal futurologic dospit în laboratoarele alchimistei angajate de chimiştii vîlceni, cea mai bună jucătoare a lumii intra pe teren ca să dea pase la stînga şi la dreapta, apărătoarele deveneau pivoţi, pivoţii deveneau spectatoare, iar spectatorii aplaudaci. Ulterior, monumente ale mirării.

Aţi înţeles. Despre Anja Andersen. Un personaj straniu, numai bun pentru romanele poliţiste ale Yrsei Sigurdardottir. Pentru că la Oltchim era pe cale să se comită o crimă. Dacă nu cumva ar trebui folosit timpul trecut.

Anja a plecat aşa cum a venit. Pe negîndite, pe nevăzute. Repede, fără preaviz. Între două avioane şi printre nişte bagaje nedespachetate. După înfrîngerea de duminică seară, ar fi urmat terapia culturală: daneza voia să le ducă pe fete la teatru. Asta dacă fetele supravieţuiau testului de a mînca legate la ochi. Frecaţi-vă (la ochi!), miraţi-vă, strîmbaţi-vă, dar credeţi-ne pe cuvînt! Este adevărat. Mai poate fi adevărat că noi sîntem retrograzi, iar ea era o vizionară. O revoluţionară care a eşuat din cauza lipsei de răbdare a băştinaşilor obişnuiţi cu ciomagul, nu să îşi pună urechea pe abdomenul coechipierului de trib. Asta a fost o altă metodă de pregătire moral-volitivă din trollerul cu minunăţii al danezei. Neexersată suficient.

Anja a fost demisă de la Oltchim după 8 meciuri şi cîteva zile petrecute la Vîlcea. 4 meciuri în Champions League şi 4 în campionat (pregătite de secunzi). 6 victorii. Ah, cum mai minte matematica asta cîteodată! Două înfrîngeri cu spaniolele de la Itxaco, o victorie cu Buducnost pe care scrie noroc, noroc, noroc şi Talida, Talida, Talida, o altă victorie cu strîns din dinţi cu Krim Ljubljana. Bilanţul pozitiv ascunde o echipă banală, care îşi pierduse tocmai exuberanţa jocului. Şi nişte tinere femei care repetau exasperant, cu zîmbetul împietrit pe chip, că Anja le-a redat bucuria de a juca. Bucuria pe care, va să zică, le-o răpiseră Tadici, Voina şi Kovaci, le-o înapoiase Prinţesa zăpezilor. Doar că era o bucurie suspectă, scrîşnită şi nervoasă.

Ca simpatizant ocazional al Anjei, rămîn cu nişte nelămuriri. A fost serioasă şi neînţeleasă ori a vrut să-şi rîdă de noi? A încercat ceva cu totul nou şi nu i-a ieşit sau ne-a luat de pinguini destinîndu-ne o farsă de proporţii cosmice? Îl simt pe nea Giţă Tadici cum rîde de noi din Zalăul lui silcotubian. Asta e, ne emancipaserăm şi noi, bre, nea Ghiţă!