Povestea unui samurai

Bellu şi Bitang au intrat în pîine. Asta înseamnă că nu mergem la Londra doar să vizităm Big Ben

Dacă oamenii pot fi cunoscuţi într-adevăr după ce mănîncă, atunci Octavian Bellu este un samurai rătăcit pe alte meleaguri şi în […]

Bellu şi Bitang au intrat în pîine. Asta înseamnă că nu mergem la Londra doar să vizităm Big Ben

Dacă oamenii pot fi cunoscuţi într-adevăr după ce mănîncă, atunci Octavian Bellu este un samurai rătăcit pe alte meleaguri şi în alt timp. Celui mai mare antrenor al gimnasticii mondiale îi place bucătăria japoneză şi admiră tot ce ţine de cultura, tradiţiile şi stilul de viaţă al niponilor. La aniversarea vîrstei de 60 de ani, Bellu a mărturisit că e un adept al valorilor morale cultivate în Ţara Soarelui Răsare: onoare, disciplină, politeţe. Sărbătoarea-surpriză a fost organizată de Mariana Bitang, iar de la aceasta nu au lipsit figuri legendare ale sportului românesc. Patzaichin, Laura Badea, Ilie Năstase, Gabi Szabo, Elisabeta Lipă. Personaje ale unei poveşti pe cale de a fi uitată. O poveste pe care copiii de azi nu o ştiu şi nu par foarte interesaţi să o afle. Iar noi părem nişte moşi pisălogi care vorbim despre alţi moşi reumatici care ne-au marcat tinereţea.

Octavian Bellu este însă mai mult decît un amator de sushi rătăcit în Ţara Mămăligii. Alături de Mariana Bitang, Bellu a revenit în fruntea gimnasticii feminine româneşti cu un scop precis: Olimpiada de la Londra. După cîţiva ani de repliere, timp în care şi-au tras sufletul şi în care au încercat să guste ceva din plăcerile unei vieţi căreia doar îi dădeau tîrcoale, dar un timp bine calculat în care ne-au lăsat să vedem şi ce înseamnă gimnastica fetelor fără ei, Bellu şi Bitang s-au întors la îndeletnicirea care i-a făcut celebri. Şi-au dat jos costumele scumpe de consilieri prezidenţiali ori funcţionari guvernamentali, şi-au luat treningurile şi s-au apucat de treabă. S-au apucat de treabă aşa cum ştiu ei. Severi, competenţi, serioşi, atenţi la detalii. Fără compromisuri. Dinspre Izvorani miroase acum a muncă şi a performanţă, arome ale unei mîncări de care ajunseserăm să ne sastisim.

Este şi provocare, şi risc, şi speranţă în această nouă descălecare a lor. Gloria agonisită în trecut nu cîştigă medalii în prezent. S-a schimbat gimnastica, s-au schimbat ei. China şi America şi-au consolidat poziţiile, Rusia începe să iasă din hibernare. Dincolo de Londra 2012 există alte aniversări, torturi şi semne de circulaţie dăruite de Gaţu (umor de semicerc?),dar nu mai există alibiuri. Se zice că în timpul sărbătorii cu sushi şi sake, Bellu arăta din cînd în cînd către masa micuţelor gimnaste. „Priviţi-le pe viitoarele campioane olimpice!”. Ana Porgras, Diana Chelaru şi Amelia Racea îşi vor fi privit maestrul clipind cu ochii lor ageri, fără să înţeleagă totuşi ce urmează. Bătrînul samurai nu e obişnuit să piardă.