Radu Ştefan. Fax sau vax?

Jucătorul lui Lazio pretinde să fie convocat ca la carte. De fapt, îşi inventează motive să nu vină la naţională

Radu Ştefan aştepta un fax. Sau un porumbel călător cu sigiliul naţionalei în cioc. Ori poate un călăreţ transpirat, şi […]

Jucătorul lui Lazio pretinde să fie convocat ca la carte. De fapt, îşi inventează motive să nu vină la naţională

Radu Ştefan aştepta un fax. Sau un porumbel călător cu sigiliul naţionalei în cioc. Ori poate un călăreţ transpirat, şi el, şi mijlocul de locomoţie, o solie cu depeşa în vîrful suliţei. Altfel nu se pune. Ce-i aia să vorbeşti la telefon cu Răzvan sau cu unul dintre secunzii cînd te cheamă pentru meciul amical cu Italia? E degradant. E insignifiant. Romanii din Roma vor patalamale, dovezi irefutabile că el, Măria Sa Radu Ştefan I, este convocat la echipa naţională a României, el şi numai el, nu altul, nu în locul altuia. Atunci de-abia jucătorul îşi va fi mişcat prea preţiosul trup spre marginea de sud-est a Imperiului comunitar.

Mi se pare că domnul Radu Ştefan ne cam ia de pinguini. De pelicani şi de fazani şi de alte animale paşnice şi nevinovate. Noi ca noi, ne opărim pe margine. Mai supărat ar trebui să fie Răzvan, căruia fundaşul lui Lazio îi trînteşte faxul în nas. Poate că şi e, habar n-am. Dar povestea asta cu Ştefan Radu sau Radu Ştefan care ba-i accidentat, ba nu aude telefonul, ba vrea hîrtie cu ştampila preşedinţiei ca să se prezinte la acţiunile naţionalei miroase a îngîmfare de Cetate Eternă. Doar că viaţa fotbalistului nu este deloc eternă, iar cariera la una dintre formaţiile de tradiţie ale Penisulei nici atît.

Radu Ştefan are dreptul  să aleagă. Nu e condamnat  cu ore de muncă patriotică pe tarlaua naţionalei. Dacă s-a simţit neglijat, probabil că şi cumva jignit într-o anumită perioadă din mandatul lui Lucescu junior, cînd a fost ocolit, e dreptul lui să răspundă cu aceeaşi monedă. Adică să nu răspundă la convocări. Dar să spună clar, răspicat, bărbăteşte. S-a impus acolo la Lazio, nu este încă vreo mare vedetă, iar dacă naţionala e un balast care îl împiedică să zboare şi mai sus în Il Calcio e de înţeles.

Numai să zică limpede: Măi Răzvane, bre nea Moţăţei, mai nene Arnold, eu vreau să mă concentrez aici, pe ce am de jucat şi de cîştigat în Italia, la echipa mea de club. Cei de la Lazio mă plătesc şi pe ei vreau să-i mulţumesc. Ei m-au învăţat să mă dau accidentat înaintea amicalului cu Italia, pentru ca după trei zile să fiu sănătos la meciul din campionat. Parmezanul e pe bani! Cînd am avut eu nevoie de voi, m-aţi ocolit. Ori m-aţi uitat. Acum nu mai am eu nevoie de voi, nu mă mai plictisiţi cu telefoanele!

Ai fi loc aici să glosăm despre rolul impresarului într-o astfel de situaţie, dar e spaţiu consumat aiurea, fiindcă fraţii Becali sînt într-un război rece cu Mircea Sandu după un deceniu şi jumătate de prietenie caldă şi reciproc avantajoasă. Deci, Radu mamii, Radu tatii, faci cum te taie capul. Nu uita că a mai fost unul Tudorel Stoica de refuza convocările la naţională, inventînd tot felul de motive. A pierdut şi selecţii, şi finala de la Sevilla. C-aşa-i în fotbal!