Altfel de interviu » „Săgeată” despre DiCaprio şi „Viaţa lui Antonescu”

Cu Marius Niculae se poate vorbi şi despre altceva decît despre Dinamo. Viaţa din vestiar, viaţa de acasă, viaţa din camera de spital, după accidentare. Viaţa, pur şi simplu

A renunţat să fie monden, îşi calculează atent mişcările şi cîştigurile. […]

Cu Marius Niculae se poate vorbi şi despre altceva decît despre Dinamo. Viaţa din vestiar, viaţa de acasă, viaţa din camera de spital, după accidentare. Viaţa, pur şi simplu

A renunţat să fie monden, îşi calculează atent mişcările şi cîştigurile. Se bucură de toate cîte i-a dăruit viaţa. Afară e frig ca iarna, dar el umblă îmbrăcat cu o bluză polo cu mînecă scurtă. E Marius Niculae la 29 de ani şi ani lumină de adolescentul care debuta sub tricoul primei echipe a lui Dinamo

Am complotat cu fotoreporterul Mihai Şteţcu. Să găsim un altfel de spaţiu, să putem vorbi în linişte şi să iasă şi fotografiile bine. „Ce zici de Cărtureşti?”, am îndrăznit. „Nu ştiu, parcă e prea…mult”, zice colegul meu. „Prea snob sau prea forţat? Cum ar veni, îl aruncăm în mijlocul cărţilor şi riscăm să pierdem personajul? Hai să încercăm totuşi, dar fără să regizăm nimic”.

Aşa că nu o să-l vedeţi pe Marius Niculae cufundat în Llosa şi Baricco sau răsfoind tratate despre postmodernism. Dar nici o persoană speriată de apropierea cărţilor. „Îmi place să citesc, soţia mea, Cristina, colindă librăriile, ea face aprovizionarea cu cărţi”. Înainte să intrăm în ceainărie, Săgeată întreabă la casă de „Arta Războiului”, a lui Sun Tzu. A avut noroc, baza de date spunea că undeva în depozit cartea mai există.

– Ziceai că…
– Citesc, citesc cu plăcere. Nu orice. Îmi plac cărţile istorice, biografiile oamenilor importanţi. Să ştiu ce s-a întîmplat în lume, cine am fost, încotro mergem.

– Acum la ce carte eşti?
– „Viaţa lui Antonescu”

– Ia spune, care-i povestea cu judo-ul? Că de la asta ne-am luat ultima dată.
– Am început fotbalul la 9 ani, imediat după Mondialul din Italia. În paralel mergeam şi judo, pînă în ’94. Am ales fotbalul, mi-a plăcut mai mult.

– Meseria de fotbalist este o meserie sau o vocaţie?
– La început e doar plăcerea, pe urmă, dacă rezişti, continui tot din plcere. La un moment dat ajungi să şi cîştigi din treaba asta. Atunci devine o meserie.

– Şi vocaţie?
– Nu neapărat, sînt mulţi fotbalişti buni care trăiesc numai din muncă, seriozitate şi disciplină. Ştii şi tu atîtea exemple!

Pescar pe stabilopozi

– La ce renunţi cînd te-ai hotărît să devii fotbalist?
– La început nu ştii la cîte renunţi. La foarte multe. Te uiţi la prietenii tăi, au vacanţe adevărate, pot să iasă unde şi cînd vor în oraş, să mănînce ce şi cînd vor.

– Probleme cu greutatea?
– O singură dată, după accidentarea de la Sporting. Luasem cîteva kilograme, dar m-a ajutat specificul bucătăriei portugheze. Mult peşte. A, îmi place să-l şi pescuiesc.

– Tata e pescar?
– Nu, e pasiunea mea. A început odată la mare, eram copil şi mă tăiasem în nişte cioburi, nu mai puteam să merg, să alerg. Ai mei mi-au luat o undiţă şi m-au dus să dau la peşte pe stabilopozi. Atunci a început. Mă linişteşte, mă simt bine în aer liber.

– Mănînci tot timpul ca la carte?
– Cînd am vrut să-mi fac o poftă, mi-am făcut-o. E valabil în toate. În Scoţia, aveam liste cu meniul pentru toate mesele. Le-am păstrat, le mai am pe undeva, pe acasă. Seara ni se recomanda să bem un vin roşu.

– Unde te-ai simţit cel mai bine?
– În Portugalia şi în Scoţia. Era libertate, nu îţi ţinea nimeni cont ce faci. Ziariştii mergeau în cluburi cu fotbaliştii.

– Viaţă sportivă înseamnă viaţă de călugăr?
– Aiurea! Fiecare trebuie să aibă grijă de el. Uneori mi se întîmplă să mă culc şi la două noaptea. A, nu, nu te gîndi la cine ştie ce, mă uit la rezumatele din Champions League!

„M-am ridicat singur!”

– Ai amintit de accidentarea aceea urîtă de la Sporting. Ce e în sufletul unui fotbalist cînd i se întîmplă aşa ceva?
– Prima dată m-am gîndit că nu o să mai joc niciodată fotbal. Nici nu îmi mai simţeam piciorul. Am crezut că s-a terminat totul. Dar mi-am făcut curaj, m-am ridicat singur. Am privit în jur. Am observat că erau oameni cu necazuri şi mai mari. Unii mergeau cu căruciorul. A, şi m-a ajutat mult şi Cristina nu ştiu ce mă făceam fără ea!

– După ce te vindeci, rămîne frica?
– În subconştient, da. Chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Pînă nu cazi o dată sănătos pe piciorul accidentat nu ştii dacă eşti bine.

– Are fotbalistul român nevoie de cantonamente?
– Ar fi timpul să ne mai schimbăm şi noi gîndirea. Fiecare să devină responsabil cu el însuşi. Mai avem de lucru la capitolul ăsta.

– Apropo, de unde vitalitatea formidabilă a jucătorului britanic? Ce mănîncă, ce bea, ce face?
– Îi ajută aerul curat, e mereu răcoare. Un timp bun pentru fotbalul. Publicul te împinge de la spate, preşedintele nu te bate la cap cu obiectivele. Toţi sînt veseli, lasă acasă grijile de acasă, salariile se plătesc la timp. Ai văzut la noi că fotbalistul e mereu încruntat şi crispat?

Un „Red Bull” în toată cariera

– Ai luat vreodată un medicament fără să ştii ce e?
– O singură dată, în Portugalia. <Ce e?>, am întrebat. <Ia-l, că-i bun>, a venit răspunsul.

– Şi a fost?
– Nu-mi dau seama, doar că n-am dormit toată noaptea, ca după un Red Bull. Pe teren n-am simţit însă nimic deosebit.

– Ce vă spuneţi în vestiar, după o înfrîngere?
– Depinde de înfrîngere. Poţi să pierzi şi dacă ai jucat bine. Dacă a fost o fază cum a avut Traore, toată echipă îl strînge de gît pe ăla că n-a dat pasă. Pune tu ghilimelele!

– Ce faci cînd nu joci fotbal şi nu eşti în cantonamente?
– Îmi place să văd locuri noi, să călătoresc. Nu o să uit niciodată peisajele din Scoţia, unde s-a filmat „Braveheart”. Germania mi se pare o ţară formidabilă. În vacanţe mai merg la casa din Portugalia de care are grijă un amic de acolo. Am încredere în el, e poliţist.

– Altceva?
– Am o viaţă liniştită, seara ies cu Cristina în oraş, mîncăm ceva, bem un pahar de vin, pe urmă venim acasă şi ne uităm la un film.

– Ţi-a plăcut ceva din ce ai văzut în ultimul timp?
– „Inception”, cu Leonardo DiCaprio. Ăsta da, un film!

Băieţilor le place viaţa

– Ţi se pare că eşti vînat de presă?
– Da, în România sîntem vînaţi. Dar se întîmplă aşa şi pentru că există un public care citeşte aşa ceva.

– Cînd o să te laşi de fotbal unde te vezi?
– Nu prea m-am gîndit. Poate antrenor, poate impresar, poate undeva fără nici o legătură cu fotbalul. Vrei să mă las de fotbal?

– Te-ai gîndit să pleci de la Dinamo la un club din ţară?
– Am avut o ofertă foarte serioasă şi foarte tentantă. Răspunsul a fost nu. Dar recunosc, eu am şi norocul că am jucat afară, mi-am rezolvat grijile financiare.

– E fotbalistul un răsfăţat printre ceilalţi sportivi?
– Ok, hai s-o luăm pe altă parte. Cîţi copii sînt legitimaţi la fotbal, şi cîţi la alte sporturi? Cîţi ajung fotbalişti dintre ei, dintre ăştia foarte mulţi?

– De ce fetele? De ce ele au performanţe peste băieţi în sportul nostru?
– Probabil sînt mai serioase. Le-am văzut cînd ne pregăteam la Snagov. Canotoare, atlete. Băieţii mai cu o discotecă, mai cu o fată, le place viaţa mai mult.
– Cînd nu îţi merge jocul cum e?
– Rău. Rău şi pentru că nu depinzi numai de tine. Ca atacant, cu atît mai mult.  La judo erai tu cu adversarul din faţă, nu aveai nici o scuză.

– Te consideri un monden?
– Poate am fost pe la 20 de ani. Ţoale, maşini scumpe, chestii de-astea. Acum e altfel. Ştii că nu mi-am schimbat maşina de 4 ani? E Range Roverul pe care mi l-aţi pictat voi la campania „Ne pasă de sport”.

– Poate prea mult?
–  Ei, hai că te alinţi!

„Dacă mergem să jucăm ofensiv cu Franţa, luăm 5 goluri!”

„Cînd o să am un copil, o să îl las să aleagă. Tata aşa a procedat cu mine”

„Am fost primul în România care a spus ce jucător va deveni Cristiano Ronaldo. Şi am apucat să joc şi cu Hagi, şi cu Mutu”

„Cornel Dinu, Loţi Boloni şi Victor Piţurcă. Ei m-au influenţat cel mai mult. În viaţă, în carieră”

„Presa te ajută, şi dacă scrie de bine, şi dacă scrie de rău. N-am liste negre cu cei care mă critică, dar mă doare”

„Acum mă uit la fiecare bănuţ pe care îl cîştig, sînt atent ce fac cu banii. Nu vreau să mai am grija zilei de mîine”

Poveste cu Jardel
„Ce nu îmi place la noi? Printre altele, faptul că nu se aplică legea la fel pentru toată lumea. Da, şi în vestiar, despre asta vorbim. Afară, toţi sînt trataţi la fel, chiar dacă fiecare antrenor are şi slăbiciuni. Uite, Jardel era golgeterul Portugaliei, cîteodată dădea şi 3-4 goluri pe meci pentru Sporting. N-a venit la un antrenament. Nu l-a certat nimeni, dar i-au dat 60.000 de euro amendă. Pe care a şi plătit-o. Nu stau la discuţii, îţi trag banii direct de pe card”.