Naţionala. Fără număr!!

Urmează meciul cu Franţa. Cu „10” pe spate, Găbiţă Tamaş ne promite driblinguri în cascadă

Tineri. Ăsta nu-i un defect. Dezinhibaţi. Nici ăsta. Tupeişti. Nici măcar, dar, nu ştiu cum naiba, suma acestor calităţi iese pe minus. Nu au cute […]

Urmează meciul cu Franţa. Cu „10” pe spate, Găbiţă Tamaş ne promite driblinguri în cascadă

Tineri. Ăsta nu-i un defect. Dezinhibaţi. Nici ăsta. Tupeişti. Nici măcar, dar, nu ştiu cum naiba, suma acestor calităţi iese pe minus. Nu au cute pe frunte, fiindcă nu au griji. Trecem peste grija zilei de mîine, fiindcă asta e destinată oropsiţilor sorţii. Iar ei fac parte din grupul select al celor aleşi. Dar şi ei ar trebui să aibă griji. De exemplu, grija că reprezintă ceva anume, ceva abstract numit „ţară”, ceva care conţine şi altceva decît restaurante, malluri şi cluburi de fiţe. Cum ar fi cultura, istoria, tradiţia, aspiraţiile oamenilor care au crezut în nişte idealuri. Inclusiv în idealuri fotbalistice. Citiţi ce spune Bujor Hălmăgeanu, ce suferinţă  se ascunde în sufletul unui fost fundaş care îşi rupea piciorul chiar înaintea Mondialului din Mexic ’70!

Tineri, dezinhibaţi, tupeişti. Dacă îndrăzneşti să le spui ceva, îţi aruncă un „mucles” şi îţi trîntesc în nas portiera maşinii unde din boxe răsună voci de manelişti castraţi. Sau îţi zîmbesc suficient, iar dacă ai noroc îţi recită texte expirate – <şi mîine-i o zi>, <noi am stricat-o, noi o reparăm, ne concentrăm pe următorul meci>, <şi ei sînt oameni, au tot două picioare>, <importante sînt cele trei puncte puse în joc> (inclusiv la meciurile amicale, Loby?), apoi îţi promit la mişto că vor da mingea printre picioarele unui adversar, a, jucăm cu Franţa?, şi ce dacă?, dăm urechi şi francezilor dacă primim tricoul cu numărul 10, că şi aşa îl aruncăm de colo, colo prin vestiar, care joci, bă cu 10 azi, Georgică?, nu mai vrei, Găbiţă, hai, ia-l tu, că te-ai cuminţit la West Bromwich Albion. Evident, single malt-ul nu miroase ca poşircile noastre naţionale.

Tineri, dezinhibaţi, tupeişti, fără grija zilei de mîine. O generaţie de fotbalişti mediocri, care reprezintă România fotbalistică în lipsa altora mai buni. Aceasta este echipa naţională înaintea partidei cu Franţa. Şi înaintea celorlalte partide oficiale pentru turneele finale viitoare şi inaccesibile. Staţi liniştiţi, nu voi spune că este o întîlnire decisivă. Nici capitală. Nu voi apela la noţiuni seci ca orgoliul şi mîndria. Voi intra în jocul vostru încîlcit, la alibi, o pasă în spate, una laterală, încă una în spate, apoi centrare pe vîrful care se sprijină cu spinarea de pieptul fundaşului francez, şi vă voi spune că este un meci ca oricare altul, cu o echipă mai bună decît a noastră, pe care, totuşi, am putea să o învingem dacă am lua ceva în serios – importanţa numărului de pe spate, emblema de lîngă inimă, prilejul de a arăta că  sîntem alţii decît cei pe care îi returnează Sarkozy.

Ştiu că Răzvan nu vă mai lasă să citiţi presa. Deci nu aveţi motiv să vă enervaţi sau, Doamne fereşte!, să vă ambiţionaţi! Are dreptate. Nu citiţi! Vă stricaţi ochii.