Dinamo Obor
În Groapă se joacă spectaculos. Atît de spectaculos încît să nu mai recunoşti echipa!
Societatea contemporană ne învaţă ceva şi ne dezvaţă de altceva. Societatea contemporană ne predă cinismul şi ne dezobişnuieşte să fim sentimentali. Astăzi, oamenii valoroşi au căutare, […]
În Groapă se joacă spectaculos. Atît de spectaculos încît să nu mai recunoşti echipa!
Societatea contemporană ne învaţă ceva şi ne dezvaţă de altceva. Societatea contemporană ne predă cinismul şi ne dezobişnuieşte să fim sentimentali. Astăzi, oamenii valoroşi au căutare, au preţ, dar nu sînt indispensabili. Ieri, erau. Astăzi, cică, întotdeauna vine cineva din urmă mai bun, mai proaspăt. Odihnit şi dornic să se afirme. Cu cît stai mai mult într-un loc, devii mai vulnerabil. Ieri, nu acum un secol, ăsta era un semn de instabilitate profesională şi emoţională. Conform standardelor corporatiste actuale, e ceva în neregulă cu tine dacă nu te mişti. Dacă nu îţi schimbi serviciul, look-ul, casa, maşina, eventual şi consoarta. Dacă nu faci toate astea sau măcar o parte din ele, se cheamă că nu ai mobilitate. Pe scurt, nu eşti un om modern.
Ioan Andone este un om modern şi contemporan. La 50 de ani, „Fălcosul” gîndeşte ca un manager de transnaţională. El spune că Torje este de vînzare în cazul unei oferte convenabile. Ca de altfel oricare fotbalist cu o anumită cotă din Ştefan cel Mare. Andrei Cristea, Pulhac, Adrian Cristea în variantă reîncărată de acelaşi Andone. Ale cărui declaraţii despre disponibilitatea transferării unor fotbalişti importanţi vin exact înainte de returul cu Hajduk şi se suprapun unui început de sezon peste aşteptări.
Ale cui aşteptări? Ale tuturor. Suporteri şi inamici, presă, oficiali din fotbal. Mai ales oficiali ai clubului din Groapă. După o vară cu bătăi de cap combinate cu bătăi în partidele de pregătire, Dinamo a ieşit proaspătă la apelul primelor meciuri adevărate. Cam şleampătă la întîlnirea cu Olimpia Bălţi în acele tricouri găsite undeva la fundul sacului cu echipament, dar o echipă dornică să joace fotbal, să atace, să pună probleme adversarului. Cu un atac inventiv şi cu o apărare primitoare, Dinamo arată ca o construcţie la roşu. Ceva încă neterminat, dar care promite că va fi un edificiu de durată. Stop! Asta nu, fiindcă o parte din stîlpii de rezistenţă sînt de vînzare. Şi ceva lambriuri dacă e nevoie.
Ando e constrîns să cînte refrenul impus de şefii lui şi exprimă o stare de fapt. Starea de fapt de la Dinamo este că nu prea mai sînt bani, iar el, antrenorul, se îndeletniceşte cu cîrpelile şi reparaţiile morale. Ando ştie că identitatea echipei e dată de ambiţia lui Andrei Cristea şi Gabi Torje, de tinereţea lui Marius Alexe, de talentul şters de rugină al celuilalt Cristea. Dar acceptă că poate rămîne fără ei, încercînd să ne facă să credem că acesta e un model fotbalistic modern. Nu e. Dintre echipele cu aspiraţii la trofee sau la cupe europene, nimeni în afara lui Dinamo nu vorbeşte despre vînzări la început de sezon. Logic, pentru că Dinamo nu e un proiect, ci un tîrg cu reduceri. Undeva pe lîngă Obor.