Radu, îngerul falit

Răducioiu are probleme financiare. Are nişte datorii către el însuşi

L-am văzut jucînd ultima oară la Mediaş, prin 2000. Lume pestriţă, atmosferă cîmpenească, vreme blîndă, de început de toamnă şi de campionat. Dinamo întîlnea pe Gaz Metan, iar medieşenii umpluseră […]

Răducioiu are probleme financiare. Are nişte datorii către el însuşi

L-am văzut jucînd ultima oară la Mediaş, prin 2000. Lume pestriţă, atmosferă cîmpenească, vreme blîndă, de început de toamnă şi de campionat. Dinamo întîlnea pe Gaz Metan, iar medieşenii umpluseră stadionul. Cînd au apărut echipele pe marginea terenului mi s-a pus un nod în gît. Arăta neschimbat, ca atunci, pe Rose Bowl. Ca atunci, la Palo Alto. Un înger blond picat pe un stadion din Ardeal. A intrat, a alergat, s-a demarcat, a atins mingea. Era acelaşi.

Îşi mai pierduse din viteză, voltele desenate pe gazon erau mai largi, pauzele de repiraţie mai lungi. Dar l-am recunoscut. Era el. Cu fuga lui măruntă, de motan care toarce urmărindu-şi ghemotocul. Răducioiu. Radu, al nostru. Golurile din meciurile cu Columbia şi cu Suedia sînt şi golurile noastre. Aţi băgat de seamă cît de puţin a vorbit Răducioiu despre golurile acelea? Aţi observat cît de mult au vorbit alţii despre golurile lor?

Adolescentul care lua două palme de la Mircea Lucescu la semifinala Dinamo-Anderlecht încerca o revenire la Dinamo. Pentru că el nu se schimbase. Nu intrase în combinaţii, în jocuri pentru putere. Rămăsese un puşti naiv peste care trecuseră anii. Copilul teribil care îi enervase foarte tare pe cîţiva gardieni sfertodocţi ai limbii române, cînd fraza cu accent italienesc după transferul la Bari. Primul transfer, primii bani adevăraţi. Au urmat alte transferuri, toate pe bani adevăraţi. Pe bani mulţi, tot mai mulţi. După ce a plecat de la Milan, pe alţi bani mulţi, a început căderea. Halte din ce în ce mai scurte. Saltul lin în anonimat şi în viaţa reală. Dar viaţa reală nu este aceea din Principatul de Monaco.

Florin Răducioiu are probleme financiare. Banii aceia foarte mulţi s-au topit din cauză că nu au făcut pui. Asta ar fi ştirea seacă, cu posibilele exagerări ale unui ziar monden. Asta e, nu avem toţi talentul în afaceri al domnului Videanu! Ştirea nuanţată este că fostul mare atacant nu va muri de foame, dar că trebuie să mai strîngă cureaua. Şi că e musai să se apuce serios de ceva. Să termine şcoala de la Coverciano, dacă doreşte să fie antrenor. Ori să răspundă ofertei lui Ionuţ Lupescu de a prelua postul de director al relaţiilor internaţionale de la FRF. E loc în fotbal pentru Răducioiu, dar cu largul concurs al lui Răducioiu. Joaca de-a tînărul neînţeles, romantic, boem, dezamăgit de viaţa din România, dezgustat de promisiuni neîndeplinite s-a terminat. E timpul pentru puţină transpiraţie şi cîteva cute pe frunte. Cît despre palme, e de preferat să ţi le dea Lucescu decît viaţa.