Vrăjile lui Jose

Mourinho a influenţat Cupa Mondială 2010 cum nu a mai făcut-o nici un antrenor. Şi nici măcar nu a fost acolo!

Al cui a fost Mondialul? Al africanilor? Da, pentru că ei l-au organizat, iar după ieşirea din cursă a […]

Mourinho a influenţat Cupa Mondială 2010 cum nu a mai făcut-o nici un antrenor. Şi nici măcar nu a fost acolo!

Al cui a fost Mondialul? Al africanilor? Da, pentru că ei l-au organizat, iar după ieşirea din cursă a Africii de Sud tot continentul s-a strîns în jurul lui Gyan şi a prinţului Boateng, frate cu Jerome, duce de bandă stinga în Germania. Al cui a mai fost Mondialul? Al vuvuzelelor, al mingilor Jabulani şi al tuturor caracatiţelor prezicătoare. Strict fotbalistic, Cupa Mondială sud-africană a aparţinut europenilor, care şi-au tăiat cu tupeu primele trei locuri. Europa rămîne locul care concentrează valori şi impune tendinţe. A fost Mondialul căderii în ridicol al vedetei gelate, cu muşchi impecabili şi o cantitate incertă de neuroni, dar a mai fost şi Mondialul care a patentat vedeta îmbrăcată în salopetă, cu mînecile suflecate şi picioarele zdrelite de crampoanele adversarilor.

Totuşi, lipseşte cineva din tablou. O prezenţă subînţeleasă, care a planat asupra tuturor stadioanelor, de la Durban şi Port Elisabeth pînă la Johannesburg şi Capetown. Un spirit înălţat deasupra arenelor, o respiraţie care se auzea la fiecare atingere de balon. O umbră care s-a întins tocmai din Piaţa Domului din Milano pînă pe Soccer City. Umbra lui Jose. Jose Mourinho. El a fost patronul de drept al acestei luni de fotbal. Stilul lui detestat şi detestabil, dar atît de eficient, aroganţa lui care ofileşte tabuuri şi clişee, încordarea lui pe marginea terenului, pumnul aruncat în aer la victorie, privirea trufaşă, zîmbetul de Magellan care a trecut prin Strîmtoarea Victoriei cu Orice Preţ.

Toate astea le-am văzut în ceilalţi, dar, de fapt, toate ne-au lipsit, fiindcă ei, ceilalţi, nu sînt decît replici ale originalului, nici foarte nesuferiţi, nici îndeajuns de cinici, nici pe departe atît de inteligenţi şi inspiraţi. Mourinho este autorul. El a scris scenariul, el a regizat filmul unei întreceri cu goluri mai puţine, dar cu o densitate mai mare a ideilor. Exploatarea eficientă a spaţiilor din ce în ce mai mici de manevră, versatilitatea jucătorilor, ştiinţa de a extrage energie din energia adversarului. De fiecare dată cînd un antrenor greşea tactica, te gîndeai la Mourinho. Dacă era el în locul lui Dunga, poate că Brazilia nu pierdea meciul cu Olanda. Dacă el, şi nu Low, ar fi fost pus să destrame ţesătura de pase a spaniolilor, poate că azi nu aplaudam doar tinereţea nemţilor, pe care îi aşteptăm să se coacă pînă la Euro 2012 şi Mondialul brazilian din 2014. Dacă era el antrenorul unei naţionale, nu al oricărei naţionale, al uneia cu potenţial, probabil că vorbeam despre omul de pe banca noii campioane mondiale. Aceasta e, de fapt, provocarea finală pentru Jose, dar nu înainte să-şi fi terminat demonstraţia la Real. Tic-tac de la Madrid, contra tika-taka de la Barcelona.