De ce Spania
Românii ţin cu Spania. Iar asta se întîmplă din motive fotbalistice, sentimentale, culturale, istorice şi sociale
Românii ţin cu Spania. Cu Spania ţin şi românii care muncesc acolo la căpşuni, în construcţii sau în universităţi, şi românii care trăiesc în […]
Românii ţin cu Spania. Iar asta se întîmplă din motive fotbalistice, sentimentale, culturale, istorice şi sociale
Românii ţin cu Spania. Cu Spania ţin şi românii care muncesc acolo la căpşuni, în construcţii sau în universităţi, şi românii care trăiesc în România bocind după inundaţii sau contemplînd scăderea salariului. E o atracţie naturală între noi şi spanioli care pleacă din înrudirea limbilor şi a firilor, din sentimentul că ne regăsim în felul lor de a fi mai mult decît în alţii. Nemţi şi alte seminţii anglo-saxone ori ungro-finice, de exemplu. Nu intraţi în panică şi nu vă enervaţi, nu vă aflaţi în faţa unui scurt tratat de sociologie fotbalistică! Încerc să (îmi) explic de ce România a vibrat la intrarea Spaniei în finala Mondialului şi a chiuit la eliminarea Germaniei.
România ţine cu Spania pentru că Spania joacă un fotbal tehnic, plăcut ochiului, estetic, de regulă spectaculos, de cele mai multe ori viclean şi eficient. Puyol şi ceilalţi au reuşit chiar mai mult cu Germania lui Low. Densitatea de la mijlocul terenului şi pressingul obsedant din terenul adversarilor au redus la tăcere tentativele ofensive germane. Spania 2010 e imaginea şlefuită a României din ’94. Între tiki-taka şi dansul nostru de adormire a adversarului dezvoltat de nea Puiu din temporizarea lui Angelo este o legătură naturală. În plus, ne mai simţim atraşi de echipele combinative şi tehnice fiindcă asta presupune de cele mai multe ori şi o medie joasă de înălţime. Nu sîntem în largul nostru cînd ni se pun în faţă imagini cu mertesakeri şi fridrichi înalţi ca brazii. Iniesta, Xavi, Pedro şi Fabregas, în schimb, sînt de-ai noştri. Mici şi fîşneţi. Veninoşi şi drăcoşi.
România mai ţine cu Spania şi din motive nerostite. Sînt şi români care ţin cu Spania fiindcă citesc Cervantes, Javier Marias sau Perez Reverte, dar şi români care fac asta fiindcă li se pare că spaniolii sînt mai şmecheri, iar la o adică nu se dau în lături să fenteze şi adversarul, şi regulile. E o impresie falsă. Spania fotbalistică şi nefotbalistică a progresat tocmai fiindcă nu mai e aşa cum ni se pare nouă că ar fi încă, iar cu fiecare zi ce trece se apropie de nesuferita disciplină germană. Aşa ajungem la Germania.
România nu ţine cu Germania, deşi românilor le plac Mercedesurile şi BMW-urile, deşi românii gustă berea germană, ciocolata, iar unii chiar Goethe sau Beethoven. Ne displac însă perseverenţa şi seriozitatea ridicate la rang de filosofie de viaţă. Urîm să aşteptăm culoarea verde a semaforului, deşi pe stradă nu trece nici o maşină. Spania e fereastra spre libertate, Germania e o întreprindere unde se munceşte cu spor. Tot timpul.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele