Tecău împreună cu cineva

Modestia este forma cea mai evoluată a mîndriei. Ne-o spune un finalist la Wimbledon

Horia Tecău s-a apucat de tenis pe cînd tehnologia 3D reprezenta doar subiect SF. Era junior şi cîştiga turnee de Mare Şlem în bidimensional. Să nu […]

Modestia este forma cea mai evoluată a mîndriei. Ne-o spune un finalist la Wimbledon

Horia Tecău s-a apucat de tenis pe cînd tehnologia 3D reprezenta doar subiect SF. Era junior şi cîştiga turnee de Mare Şlem în bidimensional. Să nu înţelegeţi de aici că jucătorul nostru e un bătrînel care s-a tras spre turneele de veterani, old boys&girls, alături de Hingis şi Kurnikova, bunicuţele de 29 de ani prezente pe iarba de la All England Lawn Tennis and Croquet Club. Horia are 25 de ani cu totul şi vreo 7 de cînd încetase să mai fie speranţă. Intrase în zona gri a foştilor copii minune, care atunci cînd cresc devin adulţi obişnuiţi. Juca mult, mai ales turnee de dublu, servea şi patria prin prezenţa deloc simbolică în echipa de Cupă Davis. Din tot ce făcea se simţea că vrea să se rupă de clişeul juniorului pierdut pe drumul spre seniori.

Din tablou lipsea ceva, mai ales că Horia continua să fie legat în memoria oamenilor de Florin Mergea. Lumea credea că vor rămîne alături pînă în ziua retragerii, după ce se vor fi acoperit de glorie, împreună şi separat. Nu ştiu povestea absenţei de ani a lui Mergea, aşa că ne concentrăm pe Tecău. Un tip realist, care s-a evaluat corect. Un tînăr ştie ce vrea şi ce poate, mare lucru! Bărbatul matur care a ajuns la concluzia potrivită despre sine, controlîndu-şi eul care îl zgîndărea, „ce, tu eşti mai fraier, să nu joci şi la simplu?”, iar într-un final care nu s-a întins pe ere geologice a ales să joace la dublu. Să dea tot ce poate acolo. Să încerce să fie printre cei mai buni. Mereu alături de cineva. În echipă. Tenisul în echipă este alt tenis şi doar cei care nu au jucat dublu au senzaţia că e mai uşor şi că în doi e loc să te şi fofilezi din cînd în cînd. Cu patru jucători, terenul e mai mic şi orice colţişor trebuie exploatat. Acolo, geometria în spaţiu trece din teorie în practică. E nevoie de reflexe şi de judecată rapidă. Uneori eşti constrîns să joci şi pentru cel de lîngă tine. Alteori împotriva propriilor slăbiciuni.

Horia Tecău e primul român după Ilie Năstase care ajunge într-o finală a seniorilor la Wimbledon. După o întrerupere de 34 de ani. Împreună cu Robert Lindsted – un român şi un suedez, ce alăturare de firi şi de prejudecăţi! – va încerca să urce încă o treaptă. Cea mai grea, fiindcă e ultima. Dincolo de ea se văd nişte munţi de mingi chelite la antrenament şi zorii altor turnee. Sînt şi nişte bani la mijloc, o răsplată cuvenită unui băiat care nu s-a mulţumit să fie băiat de bani gata.