Bazaţi, bogaţi, blazaţi
Marile vedete ale Mondialului pontează la o competiţie pentru care nu au nici un chef
Raymond Domenech în faţa ziariştilor, citind comunicatul jucătorilor. Monsieur Raymond avec les journalistes. Înfrîngere umilitoare a antrenorului incapabil să-şi înveţe fotbaliştii să cîştige şi […]
Marile vedete ale Mondialului pontează la o competiţie pentru care nu au nici un chef
Raymond Domenech în faţa ziariştilor, citind comunicatul jucătorilor. Monsieur Raymond avec les journalistes. Înfrîngere umilitoare a antrenorului incapabil să-şi înveţe fotbaliştii să cîştige şi un meci pe teren. O problemă a vestiarului a ieşit în lumea largă cu sprijinul cuiva care a dat din casă. Ultimul bănuit ar fi Gourcuff, unul dintre fotbaliştii pe care Raymond nu-i are la inimă. Cuvintele grele ale lui Anelka, aţîţat, zice-se, de Zidane, au făcut înconjurul lumii, iar lumea şi-a dat seama ce se mai discută în intimitatea vestiarului unei echipe de fotbal. În nici un caz despre recenta dispariţie a lui Jose Saramago.
Nici la englezi atmosfera nu e mai relaxată după picnicul eşuat cu Algeria. Aerele de superioritate transportate din Peninsulă în Insulă de Fabio Capello au produs indigestie milionarilor de la Liverpool, Manchester şi Chelsea. Mocneşte răzmeriţa. Faţă de regimul de cantonament asemănător unei mănăstiri iezuite, împotriva unui sistem de joc străin de dorinţele lui Gerrard, Lampard sau Rooney. Italianul plătit regeşte de ţara care îşi slăveşte regina în imn se comportă ca un tiran rece şi indiferent la sensibilităţile fotbaliştilor mai bazaţi şi mai blazaţi decît el.
Nesupunerea marilor vedete ar fi una dintre puţinele surse de emoţie reală ale acestui mondial care îşi îmbunătăţeşte media de goluri pe spinarea filosofiei ciuce a coreenilor din nord. E şi revoltă, şi plictis în atitudinea copiilor teribili de bogaţi ai fotbalului, pentru care competiţia supremului spleen sud-african e doar o obligaţie în plus, la ceasul cînd ei şi-ar fi savurat puţinele zile de vacanţă. Instituţia echipei naţionale pare un enunţ golit de conţinut atunci cînd vezi lipsa de chef a lui Anelka, Ribery, Lampard şi Rooney, cu extensie şi la vedetele europenizate ale formaţiilor mai mici. Samuel Eto’o sau Didier Drogba îşi plimbă minimalismul în echipamentul ţărilor de obîrşie, nelămuriţi între datoria faţă de patrie şi grija pentru integritatea propriului trup, care produce bunăstarea personală.
Prăpastia căscată între interesul imediat al marilor jucători, materializat în concretul numit echipa de club, şi îndeplinirea unei datorii de onoare, personificată de abstracţiunea botezată „naţională”, se adînceşte cu fiecare ediţie a Champions League. Fiindcă acela este adevăratul Campionat Mondial al zilelor noastre. Anual, fără ameninţarea iguanelor, a babuinilor şi a stewarzilor neplătiţi. În UCL este spectacolul, acolo sînt interesul, spiritul de sacrificiu, frumuseţea, dăruirea, solidaritatea. Pentru că acolo sînt banii cei mai mulţi. E o realitate împotriva căreia pălesc toate scamatoriile globalizante ale lui Blatter.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele