Football fish and chips

Am fotografiat acum vreo săptămînă varianta de meniu englezesc a unui restaurant cu anumite pretenţii din zona Dorobanţi. Era un gest de amuzament. Din bogăţia de feluri, care mai de care mai savante adunate în cărticica pusă la dispoziţie de […]

Am fotografiat acum vreo săptămînă varianta de meniu englezesc a unui restaurant cu anumite pretenţii din zona Dorobanţi. Era un gest de amuzament. Din bogăţia de feluri, care mai de care mai savante adunate în cărticica pusă la dispoziţie de chelnerii plini de intenţii bune, partea rezervată bucătăriei insulare izbea prin minimalism, banalitate şi lipsă de imaginaţie. O bucătorie destinată torturii ficatului. Ouă ochiuri, cîrnaţi prăjiţi, ciolan, fasole, pudding. A, şi, scuzaţi, fish and chips. La piece de resistence. Mai lipsea vinul englezesc (despre care răutăcioşii spun că este un excelent ingredient la salată) de pe lista cu licori franţuzeşti, italieneşti şi sud-americane, pentru ca spectacolul olfactiv şi gustativ să atingă sublimul.

Poza mi-a rămas, la fel şi imaginea meciului pe care Steve G şi Wayne R şi Frankie L l-au susţinut împotriva Algeriei. Algeria, deci. Echipă disciplinată, cu fotbalişti tehnici, mulţi veniţi din ligile campionatului francez. Dar învinsa Sloveniei, ţărişoara aceea cît un judeţ din România. Lumea aştepta carevasăzică festinul de goluri al bogaţilor englezi. Marele ospăţ. Ha, ha! Sau hi, hi! Jocul englezilor antrenaţi de domnul Fabio C a semănat izbitor cu ororile conţinute de bucătăria britanică. Apărarea, o iahnie de fasole trîntită pe masă la micul dejun, mijlocul terenului, laboratorul de creaţie, deh!, ceva între omletă şi ouă ochiuri, atacul, peşte cu cartofi prăjiţi. Reci, picurînd grăsimea din ei. Emile Heskey, un ciolan mare şi afumat şi indigest.

Aveţi dreptate dacă vi s-a aplecat uitîndu-vă la englezii antrenaţi de cel mai bine plătit selecţioner din lume. Anglia lui Fabio C este o păcăleală încă mai mare decît Anglia lui Svenni GE, iar după meciul contra algerienilor nu ne rămîne decît o temă de meditaţie. Cine joacă mai urît, mai lipsit de idei, mai previzibil, mai chinuit şi mai scremut? Anglia sau Franţa? Aceasta e întrebarea. Răspunsul fotbalului este că Europa occcidentală a obosit. Arată ca un om în vîrstă ţinut în viaţă cu perfuzii şi tot soiul de licori dubioase. E timpul pentru o retragere discretă de pe scenă, cu aplauzele cuvenite unor foşti mai actori. Mai e şi timpul pentru altceva, iar naţiunile tinere, mici, sărace şi lipsite de complexe au prins curaj şi nu mai par dispuse să aştepte.