Meciul etern
Europa-America de Sud 9-9. Nu e un scor de fotbal, dar e despre împărţirea puterii în fotbal
Meciul durează de 80 de ani, cu o pauză de 12, atunci cînd lumea a disputat altă competiţie supremă, Cupa Mondială a împărţirii […]
Europa-America de Sud 9-9. Nu e un scor de fotbal, dar e despre împărţirea puterii în fotbal
Meciul durează de 80 de ani, cu o pauză de 12, atunci cînd lumea a disputat altă competiţie supremă, Cupa Mondială a împărţirii prăzii universale. Războiul-război suspenda fotbalul, dar nu şi gustul pentru dominaţie în fotbal. Nu şi plăcerea jocului, nu şi bucuria suporterilor. Simbolic, imediat după ce armele au tăcut, lăsînd politicienii să îşi împartă hălcile de planetă, turneul final a mers în Brazilia. 1950, Maracana, Copacabana. Visul reîncepea după coşmar în ţara care reinventase fotbalul. Coincidenţă stranie, Anglia, naţiunea care îl inventase, se făcea de rîs chiar atunci în faţa americanilor din nord.
9 titluri pentru Bătrînul Continent, la fel în contul Sud-Americii. Continuăm să navigăm în aval pe firul statisticii. Europenii nu au cîştigat Cupa Mondială decît la ei acasă, sud-americanii au dat lovitura în 1958 în Suedia, cînd Pele şi compania se încoronau întîia oară campioni ai lumii. Tot brazilienii, secondaţi de argentinieni, au reuşit să ridice trofeul şi atunci cînd Mondialul ieşea de pe obsedanta orbită Europa-America de Sud. Au triumfat pe platourile aztece şi în Japonia răsăriturilor de soare. Au fost întotdeauna un pas înaintea europenilor prin calitatea jucătorilor, prin plusul de imaginaţie. Li s-a răspuns sec, cu organizare, disciplină şi forţă mentală. Dar nu numai, ar fi prea simplu şi perfect în clişeu.
Africa de Sud nu seamănă cu nici unul din locurile în care s-a disputat pînă acum Cupa Mondială. Pentru că e o ţară modelată de civilizaţia europeană, dar populată şi luată în stăpînire de majoritatea celor care vibrează la simbolul Mandela. Pentru că la momentul disputării întrecerii are o climă mai apropiată de tipicul european, decît de cel sud-american. Pentru că vorbim despre un public care e ataşat de propria naţională şi mai degrabă indiferent la farmecele celorlalţi. În acest loc se va da bătălia dintre cele două mari şcoli ale fotbalului. Italia, Germania, Anglia şi Franţa contra Brazilia, Argentina şi Uruguay. Nu am uitat Spania şi Olanda, am enumerat doar membrele clubului G7, al laureatelor de pînă acum. G7 e o organizaţie ultra-exclusivistă şi, într-un mod subtil, secretă.
Messi sau Ronaldo? Cine e mai tehnic, cine mai strălucitor? Kaka sau David Villa? Cine e mai eficient, mai rapid, mai goleador? Mascherano sau Gerrard şi Lampard? Cine deşiră şi cine construieşte mai bine? Pirlo contra Glberto Silva. E Italia mai puţin tehnică decît Brazilia? E Olanda mai puţin imaginativă decît Argentina? Dar Germania e doar un panzer care rulează pe şine peste orice obstacol? Vedeţi că aproape tot ce ştiam nu mai seamănă cu peisajul fotbalului dus cu arme şi bagaje în Africa de Sud? Nu mă pricep la pariuri, aşa că mizez pe Europa. Ce ziceţi?
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele