Vive la France!

O alegere care favorizează fotbalul. Un loc în care nu se va lua de la gura populaţiei pentru organizare Banal, Franţa. După mai multe exerciţii cu miros de globalizare, corectitudine politică şi achitare a datoriilor electorale, o mare competiţie fotbalistică […]

O alegere care favorizează fotbalul. Un loc în care nu se va lua de la gura populaţiei pentru organizare
Banal, Franţa. După mai multe exerciţii cu miros de globalizare, corectitudine politică şi achitare a datoriilor electorale, o mare competiţie fotbalistică va fi găzduită de o ţară pregătită pentru fotbal prin tot ce nu se leagă de fotbal. Franţa a cîştigat dreptul de organizare al Campionatului European din 2016 şi, o dată cu hotărîrea Comitetului Executiv de la Nyon, scăpăm de experimente a căror finalitate e tocmai aceea de a ni se face dor de locuri safe, unde neprevăzutul nu izvorăşte din întrebarea: oare mai am bagajul în camera de hotel, dar banii din portofel?, ci din povestea meciurilor.

Fac parte din categoria persoanelor cu un simţ al aventurii nu foarte dezvoltat. Nu mă dau în vînt după senzaţii tari, nu-mi place să mă alerg cu jivinele junglei şi cu fauna oraşelor ghetoizate. Am, aşadar, o aplecare naturală pentru locurile în care te simţi în siguranţă pe stradă, pentru acele colţuri din Univers unde întîlneşti oameni civilizaţi, care îşi văd de treaba lor şi care au treabă, pentru ţările care au muncit din greu ca să atingă un anumit nivel de cultură şi de linişte. Franţa este o astfel de entitate a confortului material şi intelectual. Frumoasă, civilizată, dezvoltată, culturală, spectaculoasă şi sigură, cosmopolită şi conservatoare în acelaşi timp, bogată în sensuri şi în relief, cu o gastronomie la fel de solidă ca literatura şi arhitectura.

Mă bucur că Euro 2016 se va desfăşura în Hexagon. Am avut norocul de a particpa activ la Cupa Mondială din ’98 şi am văzut ce înseamnă efortul unei ţări pus în slujba unei mari competiţii. Nimic strident. Nici gesturi de ospitalitate excesivă, nici pumni bătuţi în piept a laudă – vedeţi ce tari şi ce mari sîntem noi? -, nici o pană în fluxul care transmitea fotbalul către milioanele de suporteri. Politeţe, zîmbete (false cîteodată, dar de preferat mitocăniei sincere de acasă), competenţă. Lume serviabilă, nu servilă. Voluntari animaţi nu doar de bunăvoinţă. Doamne în vîrstă îmbrăcate elegant şi colorat, care îţi spuneau „Bonjour” atunci cînd urcau în lift şi „Bonne journee” la ieşirea din lift, comercianţi care nu dublaseră preţul mărfii pe timpul Mondialului, muzee gratuite, vin de calitate, midii şi stridii, Jardin des Tuileries, Musee D’Orsay, Centre Pompidou, Louvre, Notre Dame. Şi, pour les connaisseurs, Puy du Fou.

Ar fi trebuit să vă povestesc şi despre stadioane. Dar pînă în 2016 mai e timp. Vor fi gata la timp. Şi cele noi, şi cele care trebuie renovate. Fără decrete guvernamentale, fără hei-rup-uri naţionale, fără ca pensionarii din Valea Loirei să mai pună o pătură în plus pe ei iarna, în timp ce îşi mănîncă ceaiul cu biscuiţi pătraţi la kil.