Dio, curcubeul muzicii

Ronaldo Giovanni Padovan a ales curcubeul. Catch the Rainbow. L-a prins într-o dimineaţă de duminică. Ronaldo Giovanni Padovan, adică Dio. Ronnie James Dio. A murit după o luptă scurtă şi inegală împotriva cancerului la stomac despre care aflase în noiembrie […]

luni, 17 mai 2010, 5:48

Ronaldo Giovanni Padovan a ales curcubeul. Catch the Rainbow. L-a prins într-o dimineaţă de duminică. Ronaldo Giovanni Padovan, adică Dio. Ronnie James Dio. A murit după o luptă scurtă şi inegală împotriva cancerului la stomac despre care aflase în noiembrie trecut. Chimioterapia a însemnat doar chin şi speranţă deşartă. Avea 67 de ani şi o istorie în spate. Era parte a istoriei rockului şi rămîne parte a ei.

Dacă l-ai ascultat o dată, e suficient. Întîlnirea cu vocea lui e definitivă. Curată, profundă, vibrantă, puternică. Emoţionantă şi sfîşietoare, caldă şi penetrantă. O voce în perfect dezacord cu ambalajul, pentru că Dio arăta înspăimîntător. Un personaj rocambolesc, desprins parcă din filmele lui Fellini, din gîtlejul căruia ieşeau însă nişte sunete din altă lume. Putea să cînte orice, heavy metal, balade, arii din opere. Magia unui glas supranatural care evada dintr-un trup damnat, ce efect al sorţii!

A fost alături de Ritchie Blackmore la Rainbow, atunci cînd acesta ieşea din legenda Deep Purple, apoi împreună cu Tommy Iommi şi Geezer Butler, la Black Sabbath, înlocuindu-l pe Ozzy Osbourne. De fapt, el nu l-a înlocuit pe Ozzy. Dio nu era un substitut. Un mare vocalist îi urma unui alt mare vocalist. Sabbath-ul se împarte în două ere. Cu Ozzy şi cu Dio. Ultimii ani i-a dedicat propriului proiect şi colaborărilor cu prietenii. Sufletul nu îi era schilod.

Ronnie James Dio a ales curcubeul într-o dimineaţă de duminică. Înaintea lui i-am pierdut pe Hendrix, Janis, John Bonham, Pete Bardens, Rick Wright şi Syd Barret. Şi alţii. Prea mulţi. Prea repede. Ne-au dăruit muzică. Prea puţină muzică, mult mai puţină decît şi-ar fi dorit să ne lase. Mult mai bună decît lumea pe care au părăsit-o şi de care ne vom trata ascultîndu-i. În toate dimineţile cu şi fără curcubeu.

Vă recomand!
>> Ronnie James Dio – Cacth the rainbow

>> Ronnie James Dio – Holy diver

>> Ronnie James Dio – Rainbow in the dark

Comentarii (63)Adaugă comentariu

Martalogu (2 comentarii) • 19 mai 2010, 11:04

da, DIO – YOU`RE A RAINBOW IN THE DARK !!!

Nu sunt un impatimit al metalului(mai ales in in variantele sale moderne de death sau black, inclin mai mult spre clasic , heavy sau NWOBHM- vezi Diamond Head) , dar am aflat de Dio in urma cu cateva luni de zile si am ramas fascinat de calitatea vocii lui.

M-am folosit jumatate de ora de youtube si am ascultat fugitiv un Rainbow – Rising (`76) de care am ramas pur si simplu siderat, fascinat si fara de cuvinte.

Sunt 3 situatii care se intalnesc in mod bizar aici : regretul si compasiunea pt disparitia unui mare artist, tristetea (si mandria) fanului posesor de albume originale cu momente si pasaje care i-au marcat viata – contemporan cu artistul; si o speranta (iluzorie? ) ca aceasta trecere in nefiinta (??) va marca daca nu o recontextualizare in istoria muzicii pt artistul in cauza, cel putin o familiarizare pt alti oameni cu o experienta muzicale formidabila- ce le poate modela viata si caracterul.

( Sper ca n-am plictisit pe nimeni exprimand cam naiv lucrurile astea. )

ps: felicitari dle Geambasu. Inca un editorial „influential” . Sa speram ca apare si in editia scrisa

unu’ (1 comentarii) • 19 mai 2010, 12:09

ROCK ON DIO!!! \m/

Catalin (2 comentarii) • 19 mai 2010, 12:10

Cristi, banuiam ca esti altfel decat colegii tai din breasla dar cu ocazia asta m-am convins.Tot respectul meu.

cl”U”j (2 comentarii) • 19 mai 2010, 13:02

There’s no sign of the morning coming
You’ve been left on your own
Like a Rainbow in the Dark

R.I.P.

cl”U”j (2 comentarii) • 19 mai 2010, 13:03

There’s no sign of the morning coming
You’ve been left on your own
Like a Rainbow in the Dark

CMA (1 comentarii) • 19 mai 2010, 13:16

Asta e viata, incepe si se termina… Uneori prea repede. Unii lasa ceva, altii nu. Dio face parte din aceia care au lasat, iar golul nu se poate umple cu nimic. Din pacate ceea ce vine din urma nu inlocuieste acesti titani care au scris istorie. O istorie accesibila nu celor foarte multi, dar poate ca tocmai asta e farmecul unui gen muzical care primeste o caldura si un respect aparte din partea fanilor, si asta numai din cauza valorii. Iar valoarea vine din talentul celor ce au fost (Dio, Morrison, Bonham, Freddy Mercury, Cliff Burton, Sid Vicious, John Lee Hooker, Hendrix, Peter Steele, Chuck Schuldiner, Bon Scott) si cei care au mai ramas (Ozzy, Angus, Blackmore,Coverdale, Plant, Iommi, etc).
Una peste alta, felicitari Cristi Geambasu pentru modul in care promovezi aceste legende si acest curent muzical. Nu mica mi-a fost mirarea sa vad in acest ziar, in care nulitati ca becali, borcea, turcu tin prima pagina si trag sforile unui sport care si-a pierdut farmecul din cauza banilor si imaginii, articole despre o muzica atat de draga noua.
Nu am cuvinte sa spun mai multe despre Dio, raman cu imaginea lui din 98 de la Polivalenta si cu regretul ca prezenta lui la Sonisphere nu mai e posibila!
Long live rock and roll, and bless you Holy Diver \m/

joe (16 comentarii) • 19 mai 2010, 15:29

Daca tot ai evocat vocea minunata pe care o avea Dio , si ai enumerat mai multi giganti ai muzicii care au plecat spre alte lumi ai fi putut sa spui si de Fredy Mercury . Nu crezi ca merita si el sa stea langa cei pomeniti de tine ? Macar pentru vocea extraordinara pe care o avea . Sau poate nu ai agreat Queen ?

SiKTiR (1 comentarii) • 19 mai 2010, 16:21

Respect pt editorialul acesta!

ManOwaR (1 comentarii) • 19 mai 2010, 16:44

Faza cu „rocambolescul” este exces de zel. Daca ai fi fost mai atent la privirea acestui om ai fi omis partea aia. Un articol scris totusi cu sufletul si care si-a facut loc undeva unde nu auzi mai deloc „chestii dragute”
DIO va ramine o mare piatra de incercare pentru multi pretendenti in ale muzicii.

R.I.P. mylord.

Marcel (1 comentarii) • 19 mai 2010, 17:50

Dio a fost cel mai bun singer din istoria rockului,oeriunde ai fi heaven and hell we wish you well,rest in peace god of rock!!!

NarutoSSLazio (1 comentarii) • 20 mai 2010, 3:56

Ca un fapt divers…. pe ultimul lui DVD aminteste de Romania. L-am vizionat in urma cu cateva luni si am ramas masca vazand ce spune despre tara noastra. Nu sunt dintre cei care am trait in comunism alaturi de muzica lui, dar am copilarit cu vocea aceasta. Ce pacat ca valorile mor…

ade loredana (1 comentarii) • 20 mai 2010, 18:33

Asa marunt cum a fost… a fost un GIGANT. Stiam ca s-a imbolnavit in noiembrie, dar era atat de optimist – l-am vazut intr-un interviu chiar recent (martie-aprilie). Spunea ca tumoarea e in remisie. ca are o gramada de planuri – atat cu „heaven and hell” cat si pe cont propriu. Si acum… stiu ca suna ca un cliseu, dar pur si simplu nu mi-a venit sa cred, nu-mi vine, nu pot si nu vreau sa cred. Vocea lui era DESAVARSIREA. Desavarsirea in muzica rock. O minune. Dumnezeu sa-l odohneasca… sa-l „ierte” nu cred ca ar avea de ce!

Boaba (11 comentarii) • 20 mai 2010, 19:10

Chiar ma intrebam la inceputul anului cum va putea DIO sa cante la noi, dupa ce-l diagnosticasera cu cancer la stomat. Chiar in urma cu vreo doua saptamani ii propusesem unei colege care scrie pentru o revista de oncologie sa realizam un interviu cu DIO cand o sa vina in Romania. I-am explicat ca-i un om nemaipomenit si cu siguranta o sa accepte sa vorbeasca cu noi si sa ne spuna cateva cuvinte despre lupta cu cancerul. Am sperat pana in ziua cand am citit stirea ca DIO va invinge „dragonul”, cum i-a spus intr-un interviu. Acum zbora alaturi de el, deasupra curcubeului… Va ramane, cu siguranta, alaturi de noi. Sper ca la Sonicsphere toti roacherii sa-i aduca omagiul meritat.