Malefici, dar oneşti
O piesă care se joacă nonstop. Victimele de azi sînt profitorii de mîine
Despre forţele malefice din fotbalul românesc care decid lupta pentru titlu. Cu azimut către Urziceni. Bucşaru maleficul taciturn. Nu este deocamdată o temă de doctorat, dar ar […]
O piesă care se joacă nonstop. Victimele de azi sînt profitorii de mîine
Despre forţele malefice din fotbalul românesc care decid lupta pentru titlu. Cu azimut către Urziceni. Bucşaru maleficul taciturn. Nu este deocamdată o temă de doctorat, dar ar putea fi. Ori subiectul unui simpozion. Conferenţiar Dinu Gheorghe. Consultant ştiinţific, Adrian Porumboiu. Procuror, judecător şi jurat, Marian Iancu. Bibliografie, meciurile din Liga I, gamebookers.com. Din punctul de vedere al reclamanţilor, mai potrivit ar fi fost gamethiefs.com. În traducere adaptată, „Atunci cînd jocurile sînt făcute de cei iuţi de mînă”.
Indignarea conducătorilor noştri de club are obiect, intensitate şi dramatism. Ni se pun pe tavă sufletele lor chinuite de dorul performanţei. Banii luaţi de la gura familiilor şi aduşi în fotbal, ca imagine a mecenatului într-o lume a mercenariatului. Starea de sănătate deteriorată după cîteva campionate. Revolta asta a dumnealor suferă însă de o maladie cunoscută, dar fără leac. „Bîrna din ochiul propriu”. Afecţiunea secundară e „Capra vecinului”, agravată şi stimulată de indestructibilul bacil al „Strugurilor acri”.
Adrian Porumboiu, Marian Iancu, Dinu Gheorghe, Cristi Borcea şi ceilalţi au dreptate. Prea multe greşeli de arbitraj ca să crezi în coincidenţe, lipsă de formă, miopie. Cînd îi vezi arbitrînd pe Colţescu, Haţeganu sau Augustus te simţi parte a unui sistem în care eşti o simplă piesă. Numai că piesa se joacă mereu, iar dezavantajaţii de azi sînt avantajaţii de mîine. Victimele se transformă în profitori, moment în care văd doar partea pozitivă a întîmplărilor. Greşelile arbitrilor sînt de natură umană, chiar dacă unii dintre ei se mai urcă pe pereţi, iar pe noi ar trebui să ne preocupe fotbalul, calitatea spectacolului.
În spectacol există şi unii care tac şi fac. Unii care nu au motive să strige, unii care nu fac valuri consumînd inutil lucru mecanic. Ei respiră forţă şi inspiră respect, astfel că singura lor grijă sînt orele de dirigenţie cu propria echipă. „Cum să nu pierdem singuri titlul, ca proştii”. Dirigul Arpi Paszkany către italieni, argentinieni, portughezi şi minoritatea română de la CFR.
Altfel, vorbim despre dramele unor oameni bogaţi, cu mentalitate de stăpîni de sclavi. Patronii nu se coboară să discute cu preşedinţii, care sînt doar nişte bieţi angajaţi, preşedinţii n-au ce vorbi cu antrenorii. Din peisaj lipsesc constant accesorii precum gramatica limbii române şi suporterii care prin abonamentele la cablu susţin această întreprindere de zgomote. Cum ar zice dînşii, pă undeva avem fotbalul care îl merităm.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele