Nea Ghiţă, trecutul necesar

Radu Voina moşteneşte ceva important de la Tadici. O echipă învăţată cu greul

În marşul victorios spre Viborg, Oltchim a făcut popas la Zalău. Zalăul nu este o destinaţie turistică. Zalăul este însă o escală obligatorie în drumul neabătut spre […]

Radu Voina moşteneşte ceva important de la Tadici. O echipă învăţată cu greul

În marşul victorios spre Viborg, Oltchim a făcut popas la Zalău. Zalăul nu este o destinaţie turistică. Zalăul este însă o escală obligatorie în drumul neabătut spre titlul de campioane al fetelor antrenate de Radu Voina. Numai că fetele antrenate acum de Radu Voina erau pînă mai acum vreun an şi jumătate sub comanda lui Ghiţă Tadici. Ghiţă Tadici reîntors între timp la Zalău să planteze şi să crească altă generaţie de handbaliste. Fostul şi actualul pe acelaşi teren, iar la mijloc o echipă despre care se spune că a ajuns la stadiul în care funcţionează şi singură. Aici ar fi un pic de discutat.

Oltchim a cîştigat meciul cu 32-26 şi a fost întîmpinată cu simpatie de publicul din Zalău. Prefectul de Sălaj a oferit domnişoarelor şi doamnelor de la Vîlcea felicitări, flori şi păpuşi, gest repetat şi de Tadici, minus păpuşile, plus pupăturile. Nu s-au semnalat respingeri de felul aceleia lui N’Doye la îmbrăţişarea lui Marius Alexe, deşi despărţirea lui nea Ghiţă de Vîlcea şi de naţională a fost salutată la vremea respectivă cu urale de soprane. În ciuda florilor şi a pupăturilor, partida dintre Zalău şi Oltchim nu a semănat cu armistiţiul de la Cluj dintre CFR şi Alba Iulia. Tinerele zălăuance şi-au tăvălit serios adversarele, cărora nu le-au oferit tratamentul cuvenit unor prinţese ale handbalului. E în această răzvrătire ceva bun, care se suprapune obiectivului nostru naţional de a le vedea întregi şi nevătămate pe fetele care atacă finala Champions League. Ferească sfîntul să zici ceva rău zilele astea de minunata instituţie a Oltchimului! Altfel, în atitudinea războinică a celor de la Silcotub putem bănui că a jucat un oarecare rol şi domnul Gheorghe Tadici, antrenor şi pedagog de şcoală veche. Solidă.

Ne întoarcem la Oltchimul lui Radu Voina, fost al lui Ghiţă Tadici, formaţia care ar putea juca şi singură în opinia unor oameni care ştiu, în general, cu ce se mănîncă problemele din jurul semicercului. Dacă într-adevăr e aşa, deşi am mari rezerve că Oltchimul e un soi de Ajax de pe vremea lui Pişti Covaci, atunci trebuie să recunoaştem că temelia construcţiei poartă încă urmele fostului antrenor. Nepopular, necharismatic şi ursuz, Tadici a zidit. N-a apucat să finiseze. Poate că nici nu era el omul acela, poate că Radu Voina e totuşi mai mult decît un simplu entertainer. Un tip care le lasă pe fete să joace ce ştiu ele, cînd vor ele, cum vor ele. Tadici a fost un capitol necesar în creşterea Oltchimului, Voina e prezentul din peisajul căruia pot lipsi zbieretele şi vorbele grele