Glossnost

Despre debutul în ton de parodie al unui festival de film

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti este la a 6-a ediţie şi gîfîie. Criză. Criză de inspiraţie, de bun gust, de competenţă şi de săpun la unii dintre spectatori. Umor […]

Despre debutul în ton de parodie al unui festival de film

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti este la a 6-a ediţie şi gîfîie. Criză. Criză de inspiraţie, de bun gust, de competenţă şi de săpun la unii dintre spectatori. Umor involuntar şi limbă de lemn cît cuprinde. Gala de deschidere a suportat cu mîndrie patriotică şi înţelegere globală absenţa personajului principal al acţiunii, regizorul rus Andrei Koncealovsky. Prins sub un nor de cenuşă de esenţă vulcanică, după cum ne-a anunţat doamna directoare a evenimentului găzduit de Cinema Scala. Aceeaşi adunare pestriţă a aplaudat moderat prezenţa pe scenă a alteţei sale regale, prinţul Duda. Care a precizat cu aerul acela părintesc al unui aristocrat de dată recentă că totul se desfăşoară sub înaltul său patronaj, totul adică nimic sau aproape nimic în afară de un montaj stîngaci al filmelor din festival, urmat de o înşiruire la fel de şcolărească a sponsorilor.

Aceeaşi alteţă royală ne-a asigurat că Festivalul va creşte ca Făt Frumos şi va rivaliza cu suratele din Europa şi din întreaga lume, cultura română însăşi urmînd a decola spre zări mai senine. A mai zis dînsul ceva de un receptacol, bănuiesc că despre noi era vorba, noi, cei de pe scaune. Un domn la costum şi la cravată a evocat prezenţa spirituală a primarului Chiliman al Sectorului 1, reţinut de treburi urgente ale urbei. A mai vorbit apoi un consilier al ministrului culturii, tot de la UDMR, ca şi şeful domniei sale, Kelemen Hunor, care a reuşit să îşi întreacă antevorbitorii cu o limbă română corectă şi încă mai săracă.

Filmul. Filmul, domnule, treci la film! Trec, dar am vrut să vedeţi de ce sau cu ce am pierdut 45 de minute din viaţă. Filmul Strălucire/Gloss/Glyanets, Rusia 2007, în regia lui Andrei Koncealovsky. Premieră în România. O imagine satirică a lumii modei, o deconspirare a falsului glamour. Personaje caricaturizate şi caricaturale, dar foarte vii şi verosimile. Croitorese care visează cariere de fotomodel, virgine care aşteaptă să devină ducese, reţele de prostituţie pentru bogătaşi, peşti cu pretenţii de filosofi, homosexuali, transexuali, travestiţi, beţivi, interlopi, prinţese fabricate la minut pentru miliardari de carton, arme, droguri, opulenţă, sărăcie lucie, violenţă, amintiri din copilărie, amintiri despre viitor, umor de bună calitate, tristeţe, voioşie de circumstanţă.

Culori tari, scenariu simplu, mînă sigură de regizor care a văzut multe pînă la 72 de ani şi care nu a pregetat să-i ofere Iuliei Vîsoţkaia rolul principal, Iuliei, consoarta de 36 de ani şi a cincea pe răbojul maestrului, totul parcă o prelungire a poveştii din film, căci viaţa bate filmul, iar filmul bate toate artele cînd vrea el! Care film se încheie cu un mister sau cu o alegere a Galyei, fata din Rostov decisă să nu se întoarcă niciodată în cocina părintească. Viaţa continuă cu aceeaşi impresie de dinaintea proiecţiei. Nu am învăţat nici noi ce înseamnă glamour-ul. Sîntem nişte provinciali cu ifose intelectuale, care nu prea nimeresc drumul spre duş.