Leo catalanul

Messi are la dispoziţie un Mondial pentru a dovedi că îşi iubeşte patria

Despre Messi, dar nu despre cum pictează el pe teren. Nu de alta, dar l-am pune într-o concurenţă neloială cu pictorul stelist impresionist Emeghara. Tema e veche […]

Messi are la dispoziţie un Mondial pentru a dovedi că îşi iubeşte patria

Despre Messi, dar nu despre cum pictează el pe teren. Nu de alta, dar l-am pune într-o concurenţă neloială cu pictorul stelist impresionist Emeghara. Tema e veche şi tocită prin repetiţia enunţului. Nimeni nu-i profet în ţara lui, lucru valabil de la Iisus pînă în zilele noastre. Cazul unui mare fotbalist nu are implicaţiile religioase ale profeţilor veritabili sau falşi, însă merită explicat ca fenomen al timpurilor noastre. Veţi înţelege imediat de ce.

Lionel Messi este un argentinian plecat în Europa la vîrsta adolescenţei. Avea 13 ani pe atunci. „Pentru a se realiza”, explică „La Nacion”, cotidianul din Buenos Aires care a dezvăluit că lui Leo i se spune catalanul în patria natală, unde are mai puţini suporteri decît un arbitru. Pricepeţi ironia, fiindcă din Groenlanda pînă în Ţara de Foc cavalerii fluierului se bucură de simpatia cuvenită unor spărgători de bancă. Messi este totuşi cel mai în vogă fotbalist al planetei şi în orice caz cel mai iubit în ţara de adopţie. Ar trebui să stabilim şi cum se numeşte aceasta. Zicem totuşi Spania, cu epicentrul în Catalunya, deşi riscăm asimilînd în supa asta etnică şi culturală catalani, castilieni şi andaluzi.
Explicaţia pentru antipatia argentinienilor faţă de Messi, altfel cel mai bun produs al fotbalului lor de la Maradona încoace, este mai puţin legată de exilul timpuriu al starului Barcelonei şi mai mult de evoluţiile lui modeste la naţională. Compatrioţii nu îi cer lui Messi să facă foamea împreună, să se vindece de dictatură şi de nostalgii de stînga. Nu sînt invidioşi pe bogăţia lui cîştigată sub tricoul blaugrana, ci pe sărăcia lui de sentimente. Ei îi pretind lui Leo ceva la îndemnă. Să-l simtă că e unul de-ai lor, chiar dacă mai norocos şi mai realizat. Să citească în el sentimentul apartenenţei.

Pentru că înainte de a fi patria tangoului, ei sînt un popor de cititori cu nişte scriitori pe măsură. Pe aceleaşi meleaguri cu Maradona, Kempes, Pasarella, Valdano şi Veron s-au născut Borges şi Cortazar, Sabato, Bioy Casares şi Silvina Ocampo. Argentina, un spaţiu al contrastelor, ca mai toate ţările Americii Latine, este considerată cea mai europeană entitate statală şi culturală sud-americană. Europenii sînt în general mai pretenţioşi decît semenii lor de pe alte continente. Europenii Americii de Sud au pretenţia de la compatriotul lor cel mai bine vîndut să îşi asume rolul de personalitate argentiniană. Să strălucească şi la naţională aşa cum o face pe Camp Nou. Întreprinderea nu e foarte uşoară, chiar dacă Messi e un tip de treabă, cuminte şi fără vicii, care îşi asumă tot felul de misiuni umanitare.

Pericolul vine din altă parte. Maradona nu îl simpatizează pentru că simte în el pretendentul la o coroană pe care a crezut că nu o va revendica nimeni. Niciodată. Iar Butoiaşul atomic e supraponderal şi în materie de resentimente, nu mai trebuie dovedit. Vicios şi capricios, El Pibe D’Oro a făcut istorie pentru Argentina. Argentina Campeon!