Ivan, bătrînul cu bandană

Ljubicici a cîştigat Indian Wells pentru că nu şi-a ascuns vîrsta în spatele teribilismului

Finala de la Indian Wells va rămîne în statistici, dar nu va intra în istorie. Nici în colecţiile noastre secrete. Memoria dependenţilor de tenis reţine meciurile […]

Ljubicici a cîştigat Indian Wells pentru că nu şi-a ascuns vîrsta în spatele teribilismului

Finala de la Indian Wells va rămîne în statistici, dar nu va intra în istorie. Nici în colecţiile noastre secrete. Memoria dependenţilor de tenis reţine meciurile acelea rare, încărcate de dramatism şi frumuseţe. Iar întîlnirea dintre Andy Roddick şi Ivan Ljubicici a transmis emoţie doar în tiebreak, frumuseţea fiind livrată ilicit, ca o marfă de contrabandă. Totuşi, finala dintre doi tipi care servesc atît de bine, de tare şi de precis încît breakul pare piatră filosofală are o poveste care nu trebuie ratată.

E povestea lui Ljubicici. Un croat de 31 de ani. Înalt, masiv, cu bandană pe chelia transpirată în loc de tichie de mărgăritar. Enervant de calm. Dacă era englez, îi ziceam „placid” una-două. Atît doar că Ivan al nostru e croat din Bosnia-Herţegovina, născut la Banja Luka, pămînt udat de războaie crude. Etnice, religioase, nu mai ştie nimeni, dar e momentul să ieşim din clişeu şi să căutăm altă explicaţie. Poate că ne aflăm în faţa unuia dintre ultimii înţelepţi ai tenisului. Un bătrîn mai bătrîn decît data naşterii din buletin. Un cetăţean care n-a fost niciodată nici copil teribil, nici răsfăţat al tribunelor, nici sex simbol.

Dar dacă nu e nici aia, nici aia, atunci ce e, dom’le, Ivan ăsta al vostru? E un meseriaş al tenisului care a prins o perioadă fertilă în carieră acum vreo trei-patru sezoane. În 2006 urca  pînă pe locul 3 în clasamentul ATP, a jucat o semifinală de Roland Garros în acelaşi an şi tot atunci un „sfert” la Australian Open. Plus 9 turnee cîştigate pînă la finala de duminică noapte, nu foarte mult pentru un profesionist care bate longitudinal şi latitudinal Planeta de peste un deceniu.

Ultimii ani au fost cenuşii, iar Ljubicici părăsea constant petrecerea din primele tururi. Totul pînă la Indian Wells, turneu bogat de Masters Series. Venise liniştit, asta ca să nu zicem resemnat. Nimic nu îl recomanda drept mare favorit. Urma să fie carne de tun pentru nadalii şi djokovicii la modă, care ronţăie băieţi cruzi, numai că el are carnea tare, aţoasă, de veteran, el, Ivan, e soldatul care îşi tîrăşte alene arma galbenă cu racordaj prin colbul aurit al marilor turnee, el arată obosit, plictisit, sastisit, dar nu şi-a pierdut îndemînarea, parcă nici dorinţa de a-i mai chinui puţin pe tipii aceştia care au impresia că au confiscat gloria, trofeele, contractele de publicitate. Banii.

Bucuria lui Ivan a fost simplă, de om trecut prin viaţă, pe care nu-l mai schimbă o victorie, fie ea şi prima într-un turneu Masters. Al doilea cel mai vîrstnic tenismen după Connors, care cîştiga la Indian Wells în ’84, pe cînd avea 32 de ani. Ljubicici şi-a pus mîinile în cap, apoi şi-a îmbrăţişat prelung nevasta. Pînă atunci, servise vreo 20 de aşi, nu făcuse decît o dublă greşeală şi exersase reverul cu o mînă în lung de linie pe Roddick. Aşa cum spuneam, tot lucruri demodate.