Omul negru, prinţul şi portăriţa
Curăţenia la Dinamo a început din interiorul vestiarului. Cam tîrziu, dar a început
Atunci cînd N’Doye protestează cu pantalonii în vine împotriva invaziei paparazzilor în viaţa privată, Paula Ungureanu mai are vreo două-trei ore de somn. La el urmează mahmureala […]
Curăţenia la Dinamo a început din interiorul vestiarului. Cam tîrziu, dar a început
Atunci cînd N’Doye protestează cu pantalonii în vine împotriva invaziei paparazzilor în viaţa privată, Paula Ungureanu mai are vreo două-trei ore de somn. La el urmează mahmureala ramadanică şi pozele din Cancan sau Click, la ea primul antrenament al zilei. N’Doye e fotbalist la Dinamo, Paula Ungureanu e handbalistă la Oltchim şi la naţionala României. Fotbalistul N’Doye s-a transferat de la Vaslui la Dinamo, pentru că văcuţele cu ugerul plin de lapte ale domnului Porumboiu sînt mai puţin interesante decît blondele tunate din Capitală. Handbalista Paula Ungureanu şi-a cîştigat greu dreptul de a apăra poarta naţionalei, fiindcă predecesoarea se numea Luminiţa Huţupan. Nimeni nu avea curajul de a înlocui ceva foarte bun cu altceva foarte bun, dar cu nişte ani în minus.
Gata cu antiteza! Ăsta e un procedeu literar pe care copiii îl învaţă la limba română în şcoala generală. Binele de o parte, răul de cealaltă. Alb-negru, drept-nedrept. Despre N’Doye şi Paula Ungureanu se poate scrie în antiteză. E uşor. E la îndemînă. Şi prinde. Dar despre Adrian Cristea cum se poate scrie? Despre cel supranumit (sau poreclit?) Prinţul ce poţi spune? Pe el cu ce să îl pui în antiteză, cu mingea, cu terenul, cu fanioanele de la colţurile terenului? Nu merge, fiindcă omul vrea să fie lăsat în pace. De şefi, de coechipieri, de ziarişti, de suporteri. Cristea cel Indolent – e şi aceasta o variantă de titlu aristocratic – doreşte să nu fie deranjat. Nu îi plac provocările, situaţiile limită, situaţiile de gol. De-aia le şi ratează. Pentru Adrian Cristea cuvinte ca dăruire, sacrificiu, solidaritate, răspundere, responsabilitate, maturitate nu înseamnă nimic. Sînt nişte abstracţiuni de ocolit ca adversarii. Vorbe goale de conţinut. Nu goluri, din acelea marchează fotbaliştii, în timp ce prinţii mîngîie mingea pe la mijlocul terenului.
Revolta din vestiarul dinamovist e naturală. Supărarea lui Marius Niculae sau a lui Florin Bratu valorează mai mult decît toate privaţiunile de libertate prin cantonament impuse cînd şi cînd de conducere. Colectivul, ha, ce cuvînt perimat!, hai să o numim echipa, are uneori forţa de a elimina corpurile străine. Nişte oameni muncesc împreună, iar la un moment dat se simt trădaţi de unul dintre ei. Ei, cei cu sînge roşu, nu îl mai vor alături pe cel cu albastru nu în hemoglobină, ci doar în cerul gurii. Şi îl resping. Conducerea e obligată să ia act de voinţa jucătorilor. A, într-o lume ideală şi într-o instituţie serioasă, curăţenia e urmarea respectării regulilor, constrîngerilor, recompenselor. În lumea reală, fumurile de la tribuna oficială ajung la capetele lui N’Doye şi Adrian Cristea, care pricep că şmecheria e monedă de schimb. Păi, fată, ce farmec are unul ca Andrei Cristea, care îşi vede de treaba lui, nouă ne plac ăştia macho, băieţi răi, ham, ham, nu papă-lapte care se antrenează şi adorm ca pruncii pe la 10 seara!
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele