Don Quijote cu banii în avans

Costin Lazăr, căpitanul Rapidului, e acuzat de egoism şi lipsă de combativitate în relaţia cu şefii

Se întîmpla la un meci Rapid-Oţelul, în luna martie a anului trecut. Dacă memoria googleizată nu mă trădează, Costin Lazăr era, după Cornel Dinu, […]

Costin Lazăr, căpitanul Rapidului, e acuzat de egoism şi lipsă de combativitate în relaţia cu şefii

Se întîmpla la un meci Rapid-Oţelul, în luna martie a anului trecut. Dacă memoria googleizată nu mă trădează, Costin Lazăr era, după Cornel Dinu, al doilea jucător din istoria palpabilă a fotbalului nostru care recunoştea că nu fusese faultat în careu şi îi impunea arbitrului întoarcerea deciziei. Amănunt de culoare, arbitrul se numeşte Teo Crăciunescu, degrabă vărsătoriu de penaltyuri aproximative, iar falsul agresor, Bourceanu. Revenind la Costin Lazăr, trebuie să observăm că la noi gesturile de fair-play sînt întîmpinate cu o reticenţă dublată de un zîmbet subînţeles. Autorii unor astfel de acte don quijoteşti sînt priviţi ca nişte lunatici nimeriţi în universul foarte material al fotbalului. Lucru care s-a petrecut şi cu Marian Rada, antrenorul lui Lazăr de la vremea respectivă. Sportivitatea nu este monedă de schimb pe piaţa fotbalului, iar aici putem lărgi cadrul suficient de mult încît să vedem mîna lui Thierry Henry. Şi a lui Messi, şi a lui Maradona.

Am convenit că Lazăr este un fotbalist cu caracter. Cam toată lumea e de acord şi că omul nostru e şi un fotbalist destoinic. Cu unele nuanţe. Unii au aşteptat  să explodeze, să devină jucătorul fundamental de la mjlocul echipei din Grant şi chiar al naţionalei. Nu s-a întîmplat aşa. La 28 de ani, Costin Lazăr e un mijlocaş util, aproape nelipsit din formula de bază rapidistă. Cam atît. Şi încă ceva. Costin Lazăr e purtătorul banderolei de căpitan rămasă vacantă prin plecarea lui Vasile Maftei. De aici începe intriga. Altfel spus, nemulţumirea coechipierilor, care îi reproşează lui Lazăr că pune rezolvarea problemelor personale mai presus de interesele grupului.

Cum la Rapid se poartă mereu un război de gherilă între pretenţiile financiare ale jucătorilor şi filosofia de austeritate practicată de George Copos, situaţia căpitanului în exercţiu nu este de invidiat. Or, Lazăr a dat un exemplu de egoism exact în momentul în care ceilalţi aşteptau să iasă în faţă şi să se bată pentru ei. S-a dus la patron şi a luat în avans 50.000 de euro. Numai pentru el. „Băiatul de nota 10 prea moale”, cum e caracterizat de colectivitate, şi-a văzut de treabă mai departe. În limbaj fotbalistic, a dat o pasă la alibi. În spate, spre fundaşii centrali.

Varianta de rezervă a colegilor lui Lazăr este brazilianul Spadacio. Mult mai combativ şi cu stofă de sindicalist. Cu sau fără banderolă, Costin va rămîne acelaşi. Un fotbalist bun, nu excepţional, un om căruia îi e mai aproape cămaşa decît paltonul. De fapt, un om  ca noi toţi. Nu ne-am născut toţi să fim căpitani, dar toţi avem obligaţia să refuzăm banderola atunci cînd ştim că n-o merităm. Cred că la asta se rezumă supărarea rapidiştilor pe Lazăr.