Ancheta care duce pe Aconcagua
E Dan Petrescu peste Mircea Lucescu? Nu ştim, dar am aflat cine e Crina Coco Popescu
Cine spune că nu e interesat să cîştige minte.
Cine spune că nu e interesat să cîştige premii minte de două ori. Fiindcă înainte […]
E Dan Petrescu peste Mircea Lucescu? Nu ştim, dar am aflat cine e Crina Coco Popescu
Cine spune că nu e interesat să cîştige minte.
Cine spune că nu e interesat să cîştige premii minte de două ori. Fiindcă înainte de premiu e munca. Dacă iese bine, cu medalia de gît sau cu calificarea în buzunar aştepţi recunoaşterea. Verdictul juriului. Competiţia de după competiţie.
În acel moment, descoperi că părerea ta despre tine nu se suprapune întotdeauna cu a celor care îţi dau note.
Tot atunci, observi că eşti persecutat. Asta, bineînţeles, din cauză că n-ai fost declarat învingător.
Dacă ţi se întîmplă să fii primul în clasament, eşti convins că ţi s-a făcut dreptate, iar juriul a dat Cezarului din tine ce era de drept al tău.
Ar urma acum să vă explic foarte academic cît de vechi şi de prestigioase sînt ierarhiile Gazetei. Să vă aduc aminte de Gicu Dobrin, de Nadia, de Năstase şi de Patzaichin. Nu o voi face, deşi în spatele acestor premii se ascunde istoria sportului românesc. Scrisă şi povestită de oameni care au ştiut să descopere frumuseţe dincolo de datele seci. De multe ori scriitura a fost chiar peste performanţa sportivă.
Mă simt totuşi dator să vă spun ceva foarte important. Cristi Chivu, Dan Petrescu, Pablo Brandan şi Marian Drăgulescu sînt laureaţii Gazetei pe 2009 nu pentru că s-au gudurat pe lîngă ziarişti, nu pentru că s-au pus bine cu preşedinţii de cluburi şi mai ales nu pentru că au mituit publicul. Nici n-ar fi avut cum. S-a votat transparent şi democratic. Nu au existat secţii speciale la Gara de Nord, nici nu s-a practicat turismul electoral. Candidaţii nu au împărţit ulei şi făină în schimbul voturilor.
Atunci cînd veţi citi ierahiile, preferinţele unora şi altora, s-ar putea să vă enervaţi. Nu vă cenzuraţi, dar nu uitaţi că vă aflaţi în faţa unei întreprinderi sincere şi subiective. Nu pretindem că am inventat ancheta ideală, dar aveţi totul pe tavă. Ştiţi pe cine să aplaudaţi şi pe cine să înjuraţi. Cei peste 50.000 de cititori care şi-au exprimat părerea reprezintă publicul activ. Sînt cei care ştiu că nu totul pe lumea asta se face ocult, din vîrful pixului. Sînt oamenii care şi-au descreţit frunţile la sfîrşitul unui an obositor şi crizat.
Ancheta Gazetei e veritabilă pentru că nu şi-a propus niciodată să mulţumească pe cineva, cu atît mai puţin pe toată lumea. E un joc fără trucuri, din care nu trebuie să înţelegi că Dan Petrescu e un antrenor mai bun decît Mircea Lucescu, nici că pumnii daţi şi încasaţi de Bute valorează mai puţin decît tumbele savante ale lui Drăgulescu. Dar e obligatoriu să pricepi că sportul nostru merge înainte şi printr-un copil cum este Crina Coco Popescu, o fată care pînă la 15 ani a urcat pe Kilimanjaro, Aconcagua şi Elbrus. La 7000 de metri deasupra mării dispar orgoliile, invidia, răutatea. Acolo rămîi singur, te aplaudă doar vulturii, iar victoria supremă este să poţi respira.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele