Însănătoşirea unui preşedinte

Şeful FRF se întoarce. Slăbit, dar într-un fel mai puternic. În jurul lui foiesc iarăşi o droaie de prieteni

Boala lui Mircea Sandu se poate transforma în melodrama sfîrşitului de an. Rechinii cărora li s-a părut că adulmecă miros de […]

Şeful FRF se întoarce. Slăbit, dar într-un fel mai puternic. În jurul lui foiesc iarăşi o droaie de prieteni

Boala lui Mircea Sandu se poate transforma în melodrama sfîrşitului de an. Rechinii cărora li s-a părut că adulmecă miros de sînge se grupaseră în jurul potenţialei victime. Acum s-au repliat şi ne spun, făcîndu-ne pişicher din ochi, că balena-mamă e zgubilitic de sănătoasă. Se vor strînge cerc în jurul altei ţinte, cu dinţii ca nişte ferăstraie gata să muşte.

Nu vom discuta despre suferinţa unui om, pentru că sînt lucruri în viaţă faţă de care e bine să păstrezi o distanţă decentă. Rechinii despre care aminteam au fost surprinşi să vadă că presa nu a intrat în jocul scenariilor. Că nu a scormonit şi nu a tropăit cu bocancii pe holurile spitalelor. Şi că a păstrat o tăcere pe care ei au încălcat-o cu vesela lipsă de scrupule a animalelor de pradă. Evoluţia încurajatoare a sănătăţii preşedintelui FRF nu le va strica Sărbătorile, dar le-a schimbat planurile. Mitică Dragomir ne dă asigurări că Mircea Sandu va conduce fotbalul românesc şi în următorii patru ani, cu siguranţa celui care ştie ce înseamnă o cursă electorală în care cel mai rău lucru care ţi s-ar putea întîmpla ar fi acela de a ieşi pe locul doi alergînd de unul singur. Or, cursa pentru şefia FRF e mult mai complicată. Candidatul Gică Popescu e cît se poate de real şi de redutabil. Şi nu pare deloc genul care să ţopăie pe podium înainte să ştie că a cîştigat.

Însănătoşirea fizică a lui Mircea Sandu ţine de competenţa unor medici şi de voinţa pacientului. Discreţia pe care a afişat-o în tot acest timp preşedintele merită salutată, fiindcă altul ar fi găsit cu cale să întreţină un şantaj sentimental cu propria durere. Reîntoarcerea lui Mircea Sandu printre oameni de/din fotbalul românesc nu va modifica metehne, obiceiuri, reflexe. Şi nu trebuie interpretată nici în registru mistic. Un om care a suferit o intervenţie chirurgicală complicată se întoarce printre ai lui. Să îşi continue munca.

În ce fel, nu ştim, dar putem intui. Naşu’ nu a fost niciodată un înger, nu şi-a construit platforma de alegeri glosînd pe subiectul imaculatei concepţii asupra guvernării fotbalului carpatin. De multe ori temporizează, atunci cînd ar fi bine să taie în carne vie. A rămas prizonierul unor prietenii nerecomandabile, vezi escapadele pe iahtul lui Nicu Gheară. Cu toate astea, Mircea Sandu e singurul personaj la vîrf din fotbal care dă semne reale că însănătoşirea nu e doar o noţiune medicală. Din clipa în care a reuşit să penetreze în şefia UEFA, a priceput că reforma e singura cale de supravieţuire. Avusese grijă să întreţină nişte relaţii, dar în aşa fel încît să nu fie un preşedinte de carton, manevrat din spatele cortinei. Mircea Sandu a fost o perioadă încă mai bolnav decît acum, dar s-a tratat singur, cu rezultate promiţătoare. Îl aşteptăm sănătos printre noi, pentru că nu ne putem lupta cu oameni bolnavi. Dacă înţeleg eu bine, în ultima vreme ne luptăm cu aceiaşi monştri.