Open Andre

Agassi ne provoacă iar. Deşi nu ne dăm seama, e un joc pe care tot el îl va cîştiga

Andre Agassi e fan Edith Piaf, fără să o ştie probabil. Je ne regrette rien! Rien de rien! Bineînţeles că nu […]

Agassi ne provoacă iar. Deşi nu ne dăm seama, e un joc pe care tot el îl va cîştiga

Andre Agassi e fan Edith Piaf, fără să o ştie probabil. Je ne regrette rien! Rien de rien! Bineînţeles că nu regretă, Andre e un om inteligent care şi-a asumat urmările dezvăluirilor sale. Printre altele, probabila ieşire din Hall of Fame-ul tenisului şi intrarea în posesia unui cont substanţial pentru drepturile de autor la autobiografia „Open”. 8 titluri de Grand Slam şi o personalitate provocatoare ca a lui Agassi vînd foarte bine. Aventurile de alcov-Birou Oval ale lui Clinton, drogurile lui Agassi, morţile acoperite de mister ale lui Marilyn Monroe şi Michael Jackson, reţete garantate ale audienţei. 

L-am văzut pe Agassi la Wimbledon în 2003. Pe viu. Era încă viu în sensul cel mai pur al tensiului, deşi în jurul lui defilau tot soiul de puşti teribili. Era momentul în care în tenisul mondial apărea o lungană blondă, cu ochi albaştri, Maria Şarapova, o adolescentă de 16 ani, cu ale ei gemete fatale pentru presa britanică. Agassi pe terenul central, o imagine imposibil de şters. Cheliuţa îi strălucea sub soarele mincinos al Londrei, iar picioarele lui alergau mărunţel, mărunţel pe iarba aceea tunsă scurt, ca un covor de iută de pe timpul părinţilor noştri. Agassi în alb pe fond verde, la Wimbledon, o amintire recurentă, persistentă. Un vis despre frumuseţea tenisului.

Agassi şi-a asumat ieşirea din Olimp în schimbul unui importante sume de bani. Prin contract, unul dintre cei mai spectaculoşi jucători din istoria tenisului a acceptat să intre în rîndul muritorilor. Pe înţelesul tuturor, asta a făcut colegul de generaţie al lui Sampras. Rebelul Andre a zbîrcit-o din nou, Pete cel cuminte iese din nou bine în duelul cu rivalul de o viaţă. Dar lucrurile nu sînt atît de simple. Agassi nu a mărturisit că a consumat stupefiante doar pentru alte milioane de dolari care să-i asigure lui, doamnei Steffi şi copiilor o bătrîneţe şi o tinereţe veşnic fericite. E ceva aici dincolo de interesul meschin. E dorinţa de a rămîne în atenţia oamenilor. E moda americană să îţi pui întîmplările personale pe o tavă din care orice muritor se poate servi. Totul contra cost. Slăbiciuni, iubiri eşuate, teroarea paternă căreia i-a căzut victimă puştiul Andre (altă temă dragă americanilor), toate devin bun public.

În interviurile pe care le-a dat după dezvăluirile din carte, Agassi apare sobru, stăpîn pe cuvinte, pe mesajul transmis. Încearcă să ne spună că a vrut să se elibereze de nişte demoni ai tinereţii. Că s-a supus unui soi de exorcist. Îşi joacă excelent rolul, fiindcă e foarte bun la jocuri. Coada care se va forma la cărţile lui va fi dovada că a cîştigat şi turneul de Grand Slam cu trecutul.