Căpitanul excelenţei amînate

Cristi Chivu la 29 de ani. Fotbalistul la maturitate. Încă departe de retragere, şi la distanţă de ani-lumină de momentul debutului

Reşiţa, Craiova, plonjon la Ajax, salt la Roma, pasul decisiv spre Inter. Chivu. Cristi Chivu. Model al succesului rapid […]

Cristi Chivu la 29 de ani. Fotbalistul la maturitate. Încă departe de retragere, şi la distanţă de ani-lumină de momentul debutului

Reşiţa, Craiova, plonjon la Ajax, salt la Roma, pasul decisiv spre Inter. Chivu. Cristi Chivu. Model al succesului rapid în viaţă, în profesie. O persoană fără grija zilei de mîine la vîrsta cînd alţii înoată în masterate, rezidenţiate şi doctorate. Un om norocos şi generos. Site-ul gsp.ro a lansat o invitaţie cititorilor. Trimiteţi-i un mesaj căpitanului naţionalei de ziua lui! Oamenii au reacţionat şi au scris. I-au trimis lui Cristi Chivu gîndurile lor despre echipa naţională, despre fotbalul de acasă. I-au urat la mulţi ani, fără excepţie. Tot în bloc şi din toate blocurile patriei au avut o întrebare. Cînd ne mai calificăm şi noi la un turneu final?

Ok, Cristi Chivu nu răspunde în nume propriu de eşecurile naţionalei. De starea proastă a fotbalului românesc. Dar Chivu reprezintă la vîrf actuala generaţie de fotbalişti români. E simbolul acesteia. E parte a rateurilor, multe, şi al succeselor, puţine. Alături de Mutu. Mutu un alt simbol. Al teribilismului generaţiei post-generaţia de aur. Mai abil, mai calculat, mai orientat, Cristi a dorit să transmită altceva. El a pozat mereu în personajul responsabil, ipostază care prinde teribil la publicul nostru amator de întîmplări cu happy end. Chivu a jucat fără excepţie rolul tipului echilibrat şi analitic, capabil să surprindă esenţa răului şi suficient de curajos să-l denunţe. A nu se înţelege de aici că avem de a face cu un cruciat. Cruciaţii nu ridicau nici pe departe o soldă de 5 milioane de euro la sfîrşitul bătăliilor stagionale cu mahomedanii.

Chiar şi simbolurile au drepturi şi obligaţii. Povara drepturilor e uşor de suportat, mai ales de cineva cu exerciţiul comunicării deprins din tinereţe fragedă la şcoala Ajax. De exemplu, simbolul Cristi Chivu are dreptul la viaţă personală, la intimitate, la înţelegere pentru perioadele cînd este accidentat (foarte dese) sau ieşit din formă. Pentru că e un fotbalist de succes, Chivu are dreptul la confort material, la celebritate. Tot simbolul Cristi Chivu are obligaţia să-şi trateze suporterii ca pe nişte oameni inteligenţi, cărora nu e bine să le reciţi poezele despre ziua de mîine a fotbalului. Fiindcă această generaţie a lui Chivu şi-a găsit întotdeauna refugiu în ziua succesivă dezastrului, despre care ei ne spun că nu-i un dezastru, furnizîndu-ne exemple de nenorociri cotidiene exterioare fotbalului.

Nu intrăm în sociologie dacă observăm că în afara unor calificări pierdute, şi a unor perioade parcă prea lungi de convalescenţă, generaţia marca Mutu&Chivu are un talent natural de a rămîne datoare, iar noi, generaţiile care am trăit cu generaţia lui Hagi şi Gică Popescu, continuăm să nu înghiţim detaşarea lor în faţa eşecurilor. Mai superficiali şi mai bine plătiţi decît predecesorii, mai puţin apăsaţi de griji, mai bine adaptaţi timpului lor, Chivu şi locotenenţii lui sînt nişte băieţi bine intenţionaţi care au înţeles că se poate trăi excelent fără să pui excelenţa mai presus de orice. Or asta e o mare performanţă.