Brandan peste Drăgulescu
Minunile se ţin lanţ. După minunea de la Liberec, minunea de pe Ibrox Park. Minunat ar fi ca astfel de minuni să se repete. Fiindcă nu vorbim totuşi despre minuni în sensul biblic, ci doar despre întîmplări frumoase în sens […]
Minunile se ţin lanţ. După minunea de la Liberec, minunea de pe Ibrox Park. Minunat ar fi ca astfel de minuni să se repete. Fiindcă nu vorbim totuşi despre minuni în sensul biblic, ci doar despre întîmplări frumoase în sens fotbalistic. Ologii nu au început brusc să înscrie eurogoluri, iar orbii nu au văzut dintr-o dată traseul spre poarta adversă. La fotbal e altfel. O echipă fără trecut şi cu viitor incert din Bărăgan a mers la Glasgow într-o seară ploioasă de octombrie şi i-a administrat lui Rangers cea mai severă înfrîngere din istoria cupelor europene. Bum, bum, bum, bum. Patru salve de artilerie. Poveşti petrecute sub ochii tuturor, exact în momentul în care ne făceam procese de conştiinţă cu o atent studiată doză de ipocrizie. Ne exersaserăm spiritul autocritic, fiindcă presimţeam că urmează vremuri grele în fotbal. Nu acordăm aceeaşi atenţie altor sporturi. Scrimă, canotaj, handbal. Discipline care produc medalii şi faimă. Şi ajungem într-un punct delicat. Acela al sincerităţii. Cîtă faimă, cîtă celebritate şi notorietate au adus medaliile lui Drăgulescu şi care este efectul imediat al unei victorii ca a Unirii?
Răspunsul e peste intenţiile noastre nobile. Cinic, dureros. Şi probabil nedrept. Drăgulescu, Rareş Dumitrescu şi alţi gimnaşti, şi alţi sabreri, şi alţi canotori şi canotoare sînt personalităţi proeminente în sporturile lor. Plecăciuni! Mari campioni validaţi de performanţe excepţionale. Celebritatea lor depăşeşte însă arareori graniţele propriei specialităţi. Dincolo de fruntariile lumii lor se văd luminile orbitoare ale Champions League. Spectacol planetar, fast, bani mulţi. Public cîtă frunză, cîtă iarbă. În peisaj şi o echipă românească. Bănuită de toate relele, suspectată de bolile contagioase ale celor veniţi de dincolo de fosta Cortină de Fier în lumea guvernată de umbra fostei Doamne de Fier. Ştiinţa antijocului, predispoziţia pentru înşelăciune. Surprinzător, Galamaz, Brandan, Bruno Fernandes şi Daniel Tudor au arătat altceva.
Straniu, fotbalul acela curat al lor, rece şi pur ca ploaia aceea interminabilă nu semăna deloc cu reprezentările despre românii care devalizează bancomate şi trag de timp. Scoţienii n-au reacţionat ca nişte domni şi au fluierat a pagubă. Atît de tare că Europa unită sub steagul Champions League aflase. Sfîrşitul poveştii e despre zeci de milioane de cetăţeni de pe continent care nu ştiu despre formidabilul Drăgulescu, dar au auzit cu toţii de Brandan. Într-o seară. O mică parte dintre aceştia sînt români consumatori de presă tabloidă românească. O şi mai mică parte dintre ei sînt jurnalişti români.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele