Prieten de fotbalist

Sînt ca sateliţii, gravitează în jurul planetei mamă. Sînt nişte trîntori. Sînt amicii idolilor noştri din iarbă

O meserie pe val. O muncă pretenţioasă. Prieten de fotbalist. Nu vă uitaţi în nomenclator, n-o veţi găsi! Dar asta nu înseamnă că […]

Sînt ca sateliţii, gravitează în jurul planetei mamă. Sînt nişte trîntori. Sînt amicii idolilor noştri din iarbă

O meserie pe val. O muncă pretenţioasă. Prieten de fotbalist. Nu vă uitaţi în nomenclator, n-o veţi găsi! Dar asta nu înseamnă că nu există. Clandestinitatea o face şi mai atractivă. Şi nu oricine ajunge să o practice. Motivul e lesne de înţeles. Sînt puţini fotbalişti al căror prieten merită să fii. Sau se merită să fii, cum ar zice ei.

Aceşti pierde-vară, uneori şi pierde-iarnă, care roiesc în cîmpul gravitaţional al fotbaliştilor nu au totuşi pretenţii absurde. Nu pretind angajatorilor sfinţenie, abstinenţă ori curăţenie spirituală. Viaţă de familie ordonată. Dimpotrivă. Căci ei ar deveni inutili. Doresc însă ca obiectul adoraţiei lor să fie bazat la portofel. Şi celebru. Şi măcinat de vicii. Nu veţi auzi niciodată de vreun Alin sau Alex oploşit pe lîngă un amărăştean care îşi rupe picioarele pe la B sau pe la C. Şi chiar dacă există amici de jucători pe la eşaloanele inferioare, sînt condamnaţi la anonimat. Asemeni tovarăşului lor cu legitimaţie de fotbalist.

Cum arată şi cu ce se ocupă un prieten de fotbalist? Păi, arată aproximativ ca un golănaş/mardeiaş de cartier şi se ocupă cu de toate. Din punct de vedere vestimentar, prietenul de fotbalist este expresia supremă a prostului gust pe bani mulţi. Mai de fiecare dată, piesa de rezistenţă sînt pantofii, mă rog, încălţările. O asemenea detentă a kitschului e greu de realizat, dar lor le iese. Gherţoiaş nativ, prietenul fotbaliatorului duce pe culmi nebănuite cacofoniile stilistice şi coloristice. Nu o dată, el îşi surclasează mentorul. Previzibil cumva pentru că are mai mult timp liber.

Dar nici flăcăii ăştia care s-au născut cu vocaţia de servitori ai fotbaliştilor nu au timp liber nelimitat. Viaţa nu-i o petrecere, bă! Deci, ei, alecşii, alinii, dariuşii, crîngii (crîngurile?) se ocupă cu tot ce-i poate lumina existenţa finanţatorului din iarbă. Deci ei spală maşina (maşinile), deci ei pun benzină, deci ei fac aprovizionarea. Cumpără peşte şi fac pe peştii. Mai plătesc din facturi, aşa, cît să nu bată la ochi. Dacă acţiunea se petrece în străinătate, prietenul ţine loc şi de ambasador pe lîngă curţile interlopilor, şi de ofiţer de presă. Intră pe net, citeşte pe dungă şi pe diagonală despre idolul lui şi apoi îl informează. Ordinarii ăia de la presă te-au făcut praf! Tot prietenul aranjează chefurile, le triază în funcţie de importanţă. El ordonează admiratoarele care stau cuminţi la rînd aşteptînd să devină, la rîndu-le, fete de fotbalişti.

În cazuri de forţă majoră, prietenul se aruncă în suliţe cu pieptul gol. Ia asupra sa şi alcoolemie, şi iarbă, şi prafuri. Altfel se alege praful şi nu-i dispus să rumege iarbă. El e obişnuit cu un anumit confort. Firimiturile de la masa bogatului său protector sînt grăunţe de aur. Dacă are şi un pic de minte, reuşeşte şi după ce stăpînul pune ghetele în cui. Intră în afaceri ori se lipeşte de altă gazdă. Sau şi una, şi alta. Pentru căpuşe nu există o grupă de sînge nepotrivită. Amicii de profesie sînt acei neica nimeni care umplu golul imens din universul altor neica nimeni cu mai mult noroc în viaţă şi cu şut mai bun