Noe din Orodel
Piţi. Nea Piţi. Domnul acela distins care lucrează cu două pachete de ţigări la cazino, cu şi fără cameră de luat vederi. Victor Piţurcă, marele strateg ale cărui echipe sublimau fotbalul, omul pe care nişte oameni de fotbal, din ce […]
Piţi. Nea Piţi. Domnul acela distins care lucrează cu două pachete de ţigări la cazino, cu şi fără cameră de luat vederi. Victor Piţurcă, marele strateg ale cărui echipe sublimau fotbalul, omul pe care nişte oameni de fotbal, din ce în ce mai mulţi, îl regretă. Victor Piţurcă, antrenorul pe care nişte microbişti, din ce în ce mai mulţi şi mai gălăgioşi, îl regretă. E treaba lor să suspine, deşi naţionala cu Piţurcă a reuşit 4 puncte din 5 meciuri, iar cu Răzvan Lucescu 5 puncte din 4 meciuri. Bilanţul e prea modest din ambele perspective pentru a mai fi comentat. Asta ca să nu mai deschidem subiectul Răzvan.
Retras ca Noe pe Muntele Ararat, Piţurcă a aşteptat Potopul construindu-şi Arca răzbunării. Spre deosebire de bătrînul biblic, care şi-a umplut transatlanticul avant la lettre cu tot soiul de vietăţi şi dobitoace, Noe din Orodel n-a luat pe nimeni cu el în afara frustrărilor. „Eu nu mai sînt în fenomen! Ce mă interesează ce a făcut echipa naţională?” Chiar aşa, de ce să-l mai intereseze naţionala pe nea Piţi? De ce să-i mai pese după ce a făcut praf calificarea? Fiindcă el a reuşit asta, nu Răzvan. Răzvan a făcut ţăndări meciul de la Belgrad. Înainte, Piţurcă urcase pe cele mai înalte culmi mediocritatea, reuşind cu noroc şi cinism fotbalistic o calificare la Euro 2008. Poate că Răzvan nu va reuşi nici atît, nu avem de unde şti. Ştim însă altceva.
Ştim şi ne amintim perfect că în 1998, la celălalt mandat, Piţurcă ne certa. De fapt, ne jignea. Îi acuza pe ziariştii aflaţi pe stadionul de la Budapesta, unde România reuşea un 1-1 cu Ungaria. Vezi, Doamne!, vînduţi ungurilor şi agenturilor, am fi sărit în sus la golul gazdelor. Era o mare prostie. Şi o cacealma de jucător de poker. El ştia că nu s-a întîmplat aşa, dar în mintea celor care l-au auzit încolţise ideea. Că, mai ştii?, poate alde Ioaniţoaia şi trupa lui…aşa şi pe dincolo. Timpul a trecut, noi n-am sărit la nici un gol al adversarilor noştri, ne-am bucurat tot mai rar, am sărit din ce în ce mai rar la golurile noastre. Iar omul care ne suspecta de lipsă de patriotism declară senin că pe el nu-l interesează ce a făcut naţionala. Cică nu mai e în fenomen. Dacă am gîndi ca el, ne-am întreba dacă nu a pus-o de un chef după întîlnirea de la Belgrad. Din fericire, gîndim altfel. Şi împărtăşim alte valori. Acesta e motivul pentru care nu ne simţim responsabili pentru falimentul echipei naţionale. Unul dintre ele.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele