Poveşti despre România

Cu puţină răbdare, veţi descoperi că între Herta Muller, Rareş Dumitrescu şi Buricea e o strînsă legătură

Ni se întîmplă ceva. Ceva important şi în mod straniu fără legătură cu meciul de la Belgrad. Putem renunţa fără remuşcări la fotbal […]

Cu puţină răbdare, veţi descoperi că între Herta Muller, Rareş Dumitrescu şi Buricea e o strînsă legătură

Ni se întîmplă ceva. Ceva important şi în mod straniu fără legătură cu meciul de la Belgrad. Putem renunţa fără remuşcări la fotbal înaintea unui meci al naţionalei care foloseşte lanuseştiece, pentru a vorbi despre altceva. Scrimă şi handbal, de exemplu. Poate puţin şi despre literatură. Fără emfază, fără festivism. În cazul în care nu aţi fugit încă, încerc o enumerare. Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu şi Cosmin Hănceanu. De Mihai Covaliu a auzit tot românul. Nu sînt convins că toată lumea ştie că Mihai nu mai trage pe planşă. Acum el este antrenorul. Iar ei sînt componenţii echipei de sabie care a cîştigat titlul mondial în Turcia. Mai precis în Antalya, care devine de joi, 8 octombrie, şi altceva decît locul unde românii concurează la all inclusive.

În situaţia improbabilă că totuşi nu v-aţi plictisit, aş purcede la încă o înşiruire de nume. Dimache, Sadoveac, Nicolae, Sabou, Toma. Şi Buricea, plus Schuch, Vukotici şi Csepreghi. I-am amintit pe handbaliştii de la Constanţa, români şi străini, împreună autorii unei victorii împotriva campioanei Franţei, Montpellier. Doar un element ajutător pentru a realiza dimensiunile acestui succes. La Montpellier evoluează numitul Nikola Karabatici, un fel de Cristiano Ronaldo al handbalului, născut din mamă sîrboaică şi tată croat. Victoria s-a consumat în sala din Buzău, căci sala din Constanţa nu este omologată. Asta pentru a pricepe cam pe unde sîntem prin comparaţie cu montpellierezii.
Tot joi, 8 octombrie, s-a mai petrecut ceva extraordinar. O doamnă care s-a născut şi a crescut şi a scris în Banat, deci în România, această doamnă spuneam, Herta Muller, a cîştigat Premiul Nobel pentru literatură. Fată a unor părinţi şvabi, Herta Muller a plecat  acum 22 de ani în Germania, după ce prietenii noştri securişti (despre care am mai scris şi vom mai scrie) îi creaseră toate condiţiile să-şi ia lumea-n cap. Herta Muller a continuat să-şi construiască romanele cu subiecte româneşti şi probabil că a fost răsplătită cu acest premiu şi datorită militantismului operei ei, şi graţie obîrşiei. Juriul de la Stockholm este foarte sensibil în ultimii ani la astfel de detalii, iar doamna Muller s-a încadrat perfect în prototipul cîştigătorului de Nobel pentru literatură al zilelor noastre.

Există o legătură între evenimente? Da, izbitoare. În toate situaţiile am fost outsideri. Constanţa a avut un handicap de 8 goluri şi a cîştigat la 4 diferenţă, 37-33. Sabrerii au întors şi ei meciul decisiv cu Italia, fosta deţinătoare a titlului mondial. Rareş Dumitrescu a revenit de la 34-40 în asaltul contra lui Aldo Montano şi a dus scorul la un coronarian 45-44. Herta Muller era plasată mult în spatele lui Amos Oz, marele favorit. A cîştigat povestind nemţilor şi lumii întregi despre România. Într-un fel sau altul, toţi oamenii aceştia au povestit despre România. Cu totul altfel decît eram obişnuiţi.