Euroafricanii
Fiţi pe pace, nu am inventat încă o sintagmă corectă politic. După afro-americani, euro-africani. Euroafricanii sîntem noi, românii. Mai bruneţi, mai blonzi, cu părul creţ sau lins. Dar nu chiar toţi, doar prin reprezentanţi. Prin componenţii echipei de Cupa Davis. […]
Fiţi pe pace, nu am inventat încă o sintagmă corectă politic. După afro-americani, euro-africani. Euroafricanii sîntem noi, românii. Mai bruneţi, mai blonzi, cu părul creţ sau lins. Dar nu chiar toţi, doar prin reprezentanţi. Prin componenţii echipei de Cupa Davis. Ei şi-au cîştigat dreptul de a părăsi Grupa Mondială a tenisului pe echipe şi de a plonja în intestinele acestei competiţii. În Grupa Euro-Africană. Poate împotriva maratoniştilor etiopieni. De ce nu contra leilor neîmblînziţi ai fileului din Camerun. Sau a vulturilor nigerieni ai smashului.
Se întîmplă într-un moment prost, taman atunci cînd păsîndu-ne poate mai mult decît e cazul de sport, ne pregătim să lansăm pe piaţă DVD-ul cu Năstase şi Ţiriac. Şi cartea lui Ioan Chirilă. „Ar fi fost prea frumos”. Cu 37 de ani în urmă ar fi fost prea frumos să cîştigăm Cupa Davis la Bucureşti. Ar fi fost tare frumos dacă atunci Ilie Năstase trăgea echipa după el, şi nu doar Ţiriac. Dar geniul echipei intrase într-o ciudată eclipsă de formă, exact pe zgura noastră cea de toate zilele, suprafaţă pe care niciodată alde Stan Smith nu ar fi trebui să ne facă probleme. Dar mingea e rotundă şi racheta era de lemn.
Hănescu, Crivoi, Copil şi Tecău au reuşit în faţa scandinavilor două puncte mincinoase şi pricăjite. Singurul suedez învins prin propriul abandon se numeşte Vinciguerra, descendent al vajnicilor vikingi, după cum aţi ghicit deja. S-au schimbat şi la ei generaţiile. Gata, gata să zic că Suedia de azi nu mai are nici o legătură cu Suedia lui Borg, Edberg şi Wilander. Are una, Wilander e căpitanul nejucător al lui Soderling. Soderling e urmaşul incolor şi inodor al lui Bjorn, Stefan sau Mats. Dar i-a dat un 6-0 lui Hănescu în setul al treilea care povesteşte despre un anumit tip de atitudine. Prezentă la el, absentă la român.
Căpitanul nostru nejucător este Andrei Pavel. Pe Andrei Pavel jucătorul îl ştim. Primul şi singurul după Năstase care a însemnat ceva în circuitul profesionist. Fără strălucirea fostului lider mondial, Pavel ne-a menţinut pe linia de plutire. A plutirii în mediocritate. Ne-am îmbătat cu apa chioară a menţinerii în grupa de elită a tenisului mondial, dar nu am mai contat niciodată în lupta pentru trofeu. Am jucat mereu barajul de menţinere. Am fost un fe de Ceahlăul Piatra-Neamţ al Grupei Mondiale.
Pe Andrei Pavel căpitanul nejucător l-am descoperit acum. Reflexiv. Pasiv. Trist. Resemnat. Fără reacţie. Lipsit de nerv, de nervi. Şi asta s-a transmis echipei. Meciul de dublu s-a pierdut şi pe mîna tipului de pe scaunul de lîngă teren. Nici Wilander nu pregătea nişte federeri, dar se agita, transmitea energie, trăia intens, îşi încuraja oamenii. Al nostru privea în gol, probabil spre Grupa Euro-Africană. Căpitanul nejucător nu este şi căpitanul nejocului. Dar Andrei ştie toate astea. Numai că e cam plictisit. Spre deosebire de doamna ministru Plăcintă, care a afişat un entuziasm caraghios în tribunele sălii din Helsingborg. Apoi a venit la emisiunea lui Tatulici să ne asigure că lucrează de zor pentru binele sportului românesc.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele