Curajul, nivelul următor

Loţi Boloni nu caută să fie un tip simpatic. De aceea, spune lucruri incomode şi adevărate

L-am vizitat cu nişte ani în urmă pentru un interviu. Lucra la Rennes, orăşel sclipind de curăţenie din Bretania, cu mai multe terenuri de […]

Loţi Boloni nu caută să fie un tip simpatic. De aceea, spune lucruri incomode şi adevărate

L-am vizitat cu nişte ani în urmă pentru un interviu. Lucra la Rennes, orăşel sclipind de curăţenie din Bretania, cu mai multe terenuri de antrenament decît tot Bucureştiul. Printre elevi, Petr Cech şi Kallstrom. A întîrziat la antrenament, nu mult, vreo 45 de minute, dar a meritat aşteptarea. Am urmărit cel mai interesant antrenament din viaţa mea. Pentru publicul obişnuit cu valorile perene ale şcolii româneşti, e bine de precizat că din program a lipsit 5 contra 2.

Loţi Boloni a înscris golul victoriei în meciul cu Italia şi a ratat un penalty în finala de la Sevilla. Între parantezele acestea, descoperim o carieră cu mai mult de 100 de prezenţe la naţionala României. În afara parantezelor s-a dedicat meseriei de antrenor. La un moment dat s-a ocupat şi de naţionala României. Cînd a părăsit-o pentru un salariu mai mare la Sporting, mult mai mare decît considera că îşi permitea Mircea Sandu, ne-am adus aminte că e ungur. Bozgor. Laszlo, nu Ladislau. Mă rog, chestii din astea prin care îi desfiinţăm noi pe cei care nu mănîncă tricolor pe pîine cu sare.

Boloni s-a plasat în mod natural în tabăra celor care simt că la naţională se mişcă ceva de cînd Piţurcă i-a lăsat locul lui Răzvan. După laudele cuvenite schimbării de aer din camerele şi anticamerele reprezentativei, Loţi a spus ceva foarte adevărat legat de stilul echipei. Încă nu am învăţat să construim curajul, a zis. Curajul de a juca. De a juca ofensiv. Cîteva secunde s-a lăsat tăcerea în studioul „Contraatacului”, apoi Costin Ştucan l-a întrebat: „Dar cînd eraţi dumneavoastră la naţională cum jucaţi?”. „La fel!”, a venit răspunsul. Tăiam ritmul. Încetineam, pasam scurt în jumătatea noastră. Temporizam. Încercam să ne plasăm contraatacurile.

O veste bună din cantonamentul tricolor. România va încerca să joace ofensiv împotriva Austriei. Iar asta nu pentru că i-a trasat sarcină Loţi lui Răzvan. Fiecare meci rămas din preliminarii e un prilej pentru adaptarea la stilul adversarului şi la nevoile formaţiei noastre. Se schimbă şi efectivul, şi abordarea. În faţa echipelor de calibrul şi profilul Austriei trebuie să construim, să atacăm. Poate că nu peste secole vom deprinde şi curajul acela despre care pomenea Boloni. Şi un stil plăcut ochiului. Apropo de povestea asta, m-a amuzat teribil că profesorul Angelo Niculescu a acuzat naţionala lui Răzvan de lipsa stilului. Părintele temporizării, omul care a dus pe cele mai înalte culmi miuţa naţională, dar care l-a exilat pe Dobrin, omul acesta îi reproşează fiului fostului său căpitan de echipă că nu arătăm ca o naţională de mare calibru. Pînă una-alta ar fi bine să arătăm ca una care nu pierde acasă cu Lituania şi care se califică la un turneu final cu o rată mai bună decît o dată din patru încercări.