De la Rafa la Rafael

Fostul lider mondial s-a întors mai vulnerabil. Şi parcă mai uşor de suportat

Cimentul de la Flushing toacă gleznele jucătorilor. Soarele cade pieziş pe umerii bronzaţi ai băieţilor şi fetelor cu rachete. Transpiraţia curge şiroaie, amintindu-ne că banii în tenis […]

Fostul lider mondial s-a întors mai vulnerabil. Şi parcă mai uşor de suportat

Cimentul de la Flushing toacă gleznele jucătorilor. Soarele cade pieziş pe umerii bronzaţi ai băieţilor şi fetelor cu rachete. Transpiraţia curge şiroaie, amintindu-ne că banii în tenis nu se cîştigă totuşi atît de uşor cum se vede din faţa ecranului. Nicăieri în lume prosoapele nu se află la mai mare căutare. Există însă şi norocoşi, aleşii sesiunii de seară. Pe răcoare, la lumina reflectoarelor, cu tribunele pline. Meciul Nadal-Kiefer a început pe la două în noapte, ora Bucureştiului, şi s-a terminat spre dimineaţă. N-am rezistat decît un set, un 6-0 scurt şi prevestitor de execuţie sumară, fără judecată.

Cîteodată e bine să abandonezi serviciile netului. Am lăsat închis calculatorul o jumătate de zi şi am deschis televizorul. Dimineaţă de sîmbătă. Lîngă primăria lui nea Onţanu se aude muzică de pe vremea bunicilor, cică e în ton cu Tîrgul Anticarilor. Rafa şi Nicolas erau în continuare pe Eurosport. În reluare pentru noctambuli, foarte prezenţi pentru leneşi ca mine. Am pierdut jumătate din setul al doilea, dar am priceput imediat că se schimbase ceva important. Neamţul cu mamă franceză îşi reglase tirul. Mingi lungi, puternice, calibrate. Îl plimba pe spaniol cînd în stînga, cînd în dreapta. Din cînd în cînd, mai punea şi cîte o scurtă, cu o eleganţă care contrazicea toate clişeele lipite pe creierul nostru despre anglo-saxonii lipsiţi de imaginaţie şi rafinament, prin comparaţie cu vulcanicii şi talentaţii latini. De pe partea cealaltă a terenului i se răspundea în unghi ascuţit.

Nicolas Kiefer a rezistat în faţa lui Nadal 4 seturi şi aproape 3 ore şi a fost, probabil, cel mai bun sparring posibil. Dacă Rafa va continua să urce şi în a doua săptămînă a Openului american, îi datorează ceva şi lui Kiefer. Care l-a pus la treabă şi a scos campionul din el, cum scotea vopseaua aceea minune neamţul din gospodarul mioritic. L-a curăţat de zgura neîncrederii pe cimentul newyorkez. Lumea ştie că fostul număr unu mondial revine în circuit după o perioadă de revizie generală a acelui corp care părea o maşină indestructibilă. Să nu fim ipocriţi! Unii dintre noi nu ne-am întristat atunci cînd am văzut că Rafa a capotat. Prea plesnea de sănătate, prea respira forţă prin toţi porii. Bineînţeles, la fel de răutăcioşi şi suspicioşi, ne-am întrebat cu ce se hrăneşte. Ce bea, ce vitamine foloseşte. Abandonul lui era dovada că proiectul supraomului e încă un vis interzis. Mai ales atunci cînd supraomul se mai şi scarpină în fund!

Îl prefer pe acest Nadal vulnerabil. Imperfect şi în unele momente nelămurit. De la trufaşul Rafa, stăpînul absolut al tuturor teritoriilor tenisului, la umanul Rafael. Fusese obişnuit să-şi strivească adversarii, acum trebuie să transpire. Încă face destule greşeli neprovocate, parcă nici deplasarea în teren nu-i la nivelul cel mai bun. Dar e pe drumul de întoarcere. Are o consistenţă a jocului proprie doar campionilor. Din păcate, a revenit tot încruntat. Asta mi-a displăcut întotdeauna la el. Îi lipseşte zîmbetul. În loc, observi un rictus de răutate. Unii pretind că e ceva pozitiv. Cei care sfidează limba română sau practică jocuri de cuvinte ar spune că e rău în sensul bun. Noroc că invers nu se poate!