Fotbalist, nu prinţ

Cît valorează recuperarea lui Andrei Cristea? Nu cumva mai mult de 20 de milioane de nu se ştie ce?

Ne revărsăm inflaţionist pornirile sentimentale la despărţiri. Corazonul nostru duduie pe ritmuri latino. Văzduhul se umple de Cupidoni care trimit săgeţi […]

Cît valorează recuperarea lui Andrei Cristea? Nu cumva mai mult de 20 de milioane de nu se ştie ce?

Ne revărsăm inflaţionist pornirile sentimentale la despărţiri. Corazonul nostru duduie pe ritmuri latino. Văzduhul se umple de Cupidoni care trimit săgeţi încărcate de melancolie. Pleacă Rădoi la arabi, pod de îmbrăţişări şi ghionturi camaradereşti. Se transferă Dănciulescu la Alicante, în Segunda spaniolă, dar cu vinuri şi universitate de Primera, urmează lacrimi, îmbrăţişări. Scenariu repetat pînă la detaliu şi în cazul lui Lobonţ, chiar dacă Pisica e de mai multă vreme în curtea Romei. La tratament.

E frumos că nu-i lăsăm să plece fără să le arătăm recunoştinţă, cu toate că uneori exagerăm cu efuziunile şi cu aluviunile simţirilor noastre. Doar că sărbătorindu-i pe unii, îi neglijăm pe alţii. Pe cei care se întorc. Aţi observat că revenirile sînt nespectaculoase şi de multe ori respiră un aer clandestin. Sînt anevoioase, complicate. Revenirea e o întreprindere personală în derularea căreia eşti înconjurat de neîncredere. Şi de o cantitate de suspiciune care îi sufocă pe cei mai slabi de înger. Mai ales pe fotbalişti, care nu s-au născut cu vocaţie de martiri.

Andrei Cristea este unul dintre cei care s-au întors în fotbalul care contează. Nu i-a ieşit din prima. A parcurs traseul clasic. De la speranţă-copil minune la plafonat-copil problemă. Şi înapoi, la stadiul de tînăr care nu mai are timp de pierdut. Nu se ştie cum a plecat, cine şi dacă l-a izgonit, de ce a rătăcit drumul, cum de nu s-a pierdut definitiv, cînd a simţit că nu l-au părăsit toţi îngerii. Andrei nu a valorat niciodată 20 de milioane de dolari. Şi probabil nici va da nimeni vreodată atît pe el. Valoarea de piaţă a lui Andrei o stabilesc impresarii, samsarii, cluburile, exaltaţii care le conduc. Dar valoarea de viaţă? Fiindcă nu s-au inventat încă bancomate pentru valoarea umană. Vă închipuiţi cum ar fi? Azi scoatem entuziasm în numerar de 1000 de RON, la sfîrşitul săptămînii, suflet de încă vreo două mii şi ceva mărunţiş de tărie de caracter.

Nu pun o miză pe viitorul carierei lui Andrei. N-am talent de parior. Mai mult, la un moment dat am crezut şi eu că e un „fost”. Acum simt că e un fotbalist care merită încredere. Şi un ajutor care nu trebuie confundat cu mila destinată nevolnicilor. Sînt lucrurile care îl vor ajuta să continue, chiar fără titlurile nobiliare de care beneficiază celălalt Cristea de la Dinamo. Explicabil, noi am căzut mereu în fund după mingicari. Şi circari. Ăştia care aleargă de rup pămîntul ni se par ciudaţi. Avem impresia că tăinuiesc un defect. Aşa şi e, se ascund de lume că sînt serioşi. Nu e o recomandare extraordinară. Din păcate.