Clişee budapestane, adevăruri pariziene
Naţionala României are un aliat perfect în Franţa. Raymond Domenech, mediocrul cu diplomă
Ne-au năpădit iar clişeele, precum buruienile. Adie un vînt încărcat cu ioni pozitivi prin atmosferă. Meciul contra ungurilor a fost, desigur, un test util. Stafful tricolor a […]
Naţionala României are un aliat perfect în Franţa. Raymond Domenech, mediocrul cu diplomă
Ne-au năpădit iar clişeele, precum buruienile. Adie un vînt încărcat cu ioni pozitivi prin atmosferă. Meciul contra ungurilor a fost, desigur, un test util. Stafful tricolor a recitat în cor refrenul cu pricina. Mai lipsea să spună cineva că importante au fost cele trei puncte puse în joc. Apoi, conform obiceiului, oamenii de fotbal au remarcat forţa grupului. Unitatea, dăruirea. Spiritul de sacrificiu al lui Chivu, care a parcurs 34.000 de kilometri într-o săptămînă. Dar, dragilor, nu pe jos, ca Badea Cîrţan, ci cu avionul, la business. Nu lipsesc nici reverberaţiile indirecte. Victoria pipernicită a Franţei în Feroe i-a iluminat pe specialişti. Teoria dispariţiei echipelor mici revine în forţă. Atît doar că aventura feroeză a francezilor mai poate să însemne şi deprecierea echipelor mari.
Dacă nu recurgem rapid la o terapie de sinceritate, toate platitudinile astea ne vor urmări pînă la meciul cu Franţa. Şi după aceea, pînă la sfîrşitul veacului. Primul efect secundar. Am început să facem iar calcule. Şansele de calificare la Mondiale s-au mărit de la 0,63 % la 1% după victoria împotriva lituanienilor, iar un succes pe Stade de France ar da frîu liber imaginaţiei matematicienilor&statisticienilor, care ne vor demonstra prin calcul integral cum putem ajunge în Africa de Sud cu o probabilitate de 2, 66(6)%.
Adevărul este sec şi neatrăgător. Rămînem totuşi cu o victorie de palmares contra ungurilor, eterna noastră obsesie naţionalistă, cu reciproca perfect valabilă. Meciul de pe „Ferenc Puskas” a fost greu de digerat, pasele greşite şi execuţiile stîngace fiind peisajul predominant. Cu mici, dar esenţiale retuşuri, echipa de la Budapesta va fi echipa de la Paris. În cazul fericit în care muşchii şi sentimentele se vor subordona ideii de naţională, vor reveni Mutu, Raţ şi Săpunaru. Poate şi Cristi Tănase. Plus Apostol, plus Mara, plus cine o mai vrea selecţionerul. În România sînt mulţi jucători şi puţini fotbalişti.
Alibiul perfect pentru orice antrenor al naţionalei este că nu poate inventa altă generaţie de fotbalişti. Răzvan nu a apelat la el. Acum are de lucru cu mofturile seducătorului datornic din Florenţa. L-am ascultat la conferinţa de presă, unde în spatele declaraţiilor cuminţi am citit o anumită îngrijorare. Franţa lui Domenech este o echipă nesărată, populată însă cu nume uriaşe. Diarra, Toulalan, Gourcuff şi Malouda vor fi adversarii lui Mara, Apostol şi Tibi Ghioane. Anelka şi Ribery vor dansa în faţa lui Rădoi, pe care se vede tot mai clar marca Al Hilal. Dănciulescu şi Marica vor trebui să se descurce cu Gallas şi Escude. Şi tot aşa. Repet, speranţa este la Raymond Domenech, a cărui suficienţă poate anula diferenţa de valoare dintre noi şi ei. Monsieur Raymond face parte şi el din categoria devoratorilor de clişee. Cînd întîlneşti mediocri ca el, e bine să profiţi.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele