Alexandru al lui Claudiu

Trecerea la Dinamo a unui copil de 10 ani nu trebuie să fie decizia familei, nici a unui club

Alexandru are 10 ani şi joacă fotbal. Alexandru joacă fotbal la juniorii Universităţii Craiova. E atacant, apropiaţii clubului spun că a […]

Trecerea la Dinamo a unui copil de 10 ani nu trebuie să fie decizia familei, nici a unui club

Alexandru are 10 ani şi joacă fotbal. Alexandru joacă fotbal la juniorii Universităţii Craiova. E atacant, apropiaţii clubului spun că a legat o prietenie durabilă cu mingea, iar atunci cînd echipa mare a Craiovei îşi dispută meciurile de acasă intră în rolul copilului de mingi. Fiind el alături de colegi la începutul partidei contra lui Dinamo, Alexandru a participat vrînd-nevrînd la un ritual. Acesta decurge neschimbat de decenii. Cînd intră tipii ăia în alb şi roşu pe teren, duşmanii de moarte carevasăzică, tribuna alb-albastră fluieră. Cu patos. De fapt, fluieră tot stadionul, de la vlădică la opincă, de la Mititelu şi Solomon pînă la ultimul ţînc nimerit acolo. O fi şi ceva ură la mijloc, dar mimetismul bate alergia la cîini.

Alexandru are 10 ani şi joacă fotbal pentru Universitatea Craiova. Dar Alexandru nu a putut să-i fluiere pe dinamovişti. A privit cu un aer jenat spre băieţii din echipă, apoi vinovat spre duşmani. Nu are stofă de trădător, nici oportunist nu e, lasă că habar n-are cu se mănîncă treaba asta. Cei mari ar spune că se afla într-un conflict de interese. Explicaţia este însă mai simplă decît un „huo” care începe cu mu… Tatăl lui era printre „ceilalţi”. Era unul dintre duşmani. Şi poate ar fi avut unele motive să intre în cor. Dar era tatăl lui. Iar tatăl lui l-a luat după umeri cu un gest care cuprindea tandreţea tuturor absenţelor. Motivate şi nemotivate. Preţ de o clipă, puştiul s-a ascuns în braţele tatălui de toate rele lumii.

Tatăl lui pe care îl vede destul de rar şi în situaţiile cele mai proaste cu putinţă. Tatăl lui e Claudiu Niculescu, iar el, Alexandru Niculescu, creşte la Craiova împreună cu mama lui. Fiindcă părinţii s-au despărţit. Aici ne oprim, fiindcă ar trebui să plonjăm într-o chestiune foarte complicată, care depăşeşte nu doar puterea de înţelegere a lui Alexandru, ci şi pe a noastră. Plus că n-avem calificare de moralişti. Iar povestea pe care o spunem este mai ales despre fotbal.

Alexandru are 10 ani şi joacă fotbal. Acum e la Craiova, dar e dorit de Dinamo. Dinamo ştie să crească tineri fotbalişti, la fel Universitatea. Alexandru e obligat să decidă. Fiindcă a lui e alegerea, chiar dacă are doar 10 ani. Oricum ar da-o, tot nu îşi va recupera ambii părinţi. Dar el e bărbat şi trebuie să ştie ce-i mai bine pentru el. Dincolo de propaganda lui Mititelu şi de cîntecele ademenitoare din Groapă. E una din situaţiile acelea cînd părinţii sînt obligaţi să asculte de copii. Mă gîndesc că îi datorează asta, fiindcă ei au creat-o. Situaţia, vreau să zic.