Sir Bobby, un boier de gentleman

Robson ne-a lăsat un cufăr cu amintiri. Despre fotbal, despre curaj, despre bărbăţie

Acesta nu este un ferpar în memoria lui Bobby Robson. De fapt, habar n-am ce poate fi. Probabil că nişte gînduri, ceva amintiri. Dar în nici un […]

Robson ne-a lăsat un cufăr cu amintiri. Despre fotbal, despre curaj, despre bărbăţie

Acesta nu este un ferpar în memoria lui Bobby Robson. De fapt, habar n-am ce poate fi. Probabil că nişte gînduri, ceva amintiri. Dar în nici un caz o peltea ipocrită, în care, prin cuvinte alese cu grijă, să glosăm emoţional despre antrenorul englez care la 76 de ani a murit de cancer. Robson a trăit pentru fotbal cu o intensitate aparte şi s-a despărţit de noi ca oricare altul. După o suferinţă care nu are nimic în comun cu gloria profesiei. Purtînd de grijă unui trup împuţinat, într-un dezacord făţiş cu poziţia şi statutul sufletului. Care nu numai că nu îmbătrîneşte, dar nu moare niciodată.

Ascultaţi aici! Bobby Robson a murit, dar a rămas printre noi. Aşa sună textul clasic al storcătorilor de lacrimi. Cu varianta rafinată: a plecat să antreneze în Rai. Momentul intrării în scenă a bocitoarelor. Dar noi sîntem microbişti la fel de muritori ca şi el, nu ciocli cu presupuse înclinaţii literare. Nu, oameni buni, antrenorul care a dus Anglia în semifinalele unei Cupe Mondiale a trecut în nefiinţă. La fel ca Anglia aceea a lui Paul Gascoigne, Chris Waddle şi Glenn Hoddle. Ultima naţională a Albionului care a spus cu adevărat ceva despre fotbal. Fotbalul ca bucurie, nediluat de tactică, eliberat de scheme. Despărţirea de bătrînul Robson e dureroasă pentru că  a lăsat ceva în urmă. Ceva important, nobil. Mai nobil decît titlul de Sir pe care l-a purtat cu discreţie. Şi cu zîmbetul pe buze. Puţin ironic şi cumva ştrengar.

Ideea operei şi vieţii lui Sir Bobby ar fi următoarea. Poţi fi îndrăgostit iremediabil de fotbal, îţi poţi dedica viaţa acestei pasiuni fără să te descalifici. Boieria din comportamentul acestui om anulează nenumărate clişee, potrivit cărora cei care se ocupă şi care consumă activitatea frivolă numită „soccer” sînt prin excelenţă brute cu frunte îngustă şi palmă largă, tipi limitaţi şi violenţi, neapărat beţivi, eventual şi dependenţi de droguri, soţi neglijenţi şi taţi indiferenţi, indivizi de evitat în particular şi în societate. Scandalos pentru bigoţi şi purişti, Sir Bobby era un om echilibrat, sincer, deschis, cu un accentuat simţ al umorului (specific naţional). Era genul acela de tip alături de care bei cu plăcere o bere neagră şi discuţi despre subiecte pretenţioase cum ar fi „Ce mai face Fulham ăla al nostru?”.

Dacă vreţi totuşi să vă descărcaţi şi să simţiţi măcar preţ de o clipă un nod în gît, citiţi ultima declaraţie a lui Bobby Robson: „Voi muri curînd. Mai degrabă curînd decît mai tîrziu. (…) M-am bucurat de fiecare minut al vieţii mele. Nici nu mă gîndesc la faptul că voi muri. Am alte probleme pe cap”. Nu cutez să presupun că grijile fostului antrenor al lui Gică Popescu se legau de fotbal. Dar sînt sigur că bărbaţii adevăraţi se recunosc în astfel de clipe, nu atunci cînd îşi bat nevasta cu cureaua.