Ştiinţa lui Cristi

Solistul lui Iris s-a întors la viaţă. Viaţa lui fără fotbal şi fără Craiova nu are sens

Bună seara, prieteni! Bucuria inundă piaţa, invadează scena. Are consistenţă materială, o poţi atinge cu vîrful degetelor, cu pliurile sufletului. Bună seara, prieteni! […]

Solistul lui Iris s-a întors la viaţă. Viaţa lui fără fotbal şi fără Craiova nu are sens

Bună seara, prieteni! Bucuria inundă piaţa, invadează scena. Are consistenţă materială, o poţi atinge cu vîrful degetelor, cu pliurile sufletului. Bună seara, prieteni! Nu e o fantomă! Este chiar el. Priviţi-l, luaţi aminte! E omul acela care v-a însoţit tinereţea, care v-a dăruit mereu cîte ceva. S-a întors după o călătorie căreia nu mulţi îi supravieţuiesc. Nu, nu arată ca George Clooney. E mai palid. Pe scenă a urcat un bărbat slab, cu ochii duşi în fundul capului, cu pletele albite de ani, de suferinţă. Hainele flutură pe el. La gît îi flutură un fular alb-albastru. Dar este el, e vocea lui, chiar aşa săpată de boală.

Sînt eu. Am rămas acelaşi, deşi am alt ficat. Am primit în dar altă viaţă, dar iubesc aceeaşi echipă. Ea m-a ţinut în viaţă, trăiesc pentru ea. Asta a spus Cristi Minculescu în faţa mulţimii adunate în Piaţa Mihai Viteazul. Oamenii au ovaţionat. Au ţipat de fericire, mai ştiţi cum e? 30.000 de oameni au cîntat cu el Imnul Ştiinţei. Al Universităţii Craiova. Ba nu, al Ştiinţei. Ştiinţa de a crede că viaţa e mai puternică decît moartea. Ştiinţa de a-ţi păstra intactă speranţa. Ştiinţa  şi credinţa că fotbalul împreună cu muzica, muzica bună, ne pot vindeca de boli grele. Răutatea, prostia, invidia, mitocănia pot fi învinse fără să ne internăm în vreo clinică din Germania.

Cristi Minculescu a supravieţuit unei intervenţii chirurgicale complicate pentru că la Craiova o echipă a renăscut după un transplant de demnitate. Sună prea romantic? Ei şi, nu v-aţi plictisit să trăiţi cu piciorul pe frîna inimii? Cristi Minculescu nu este un suporter obişnuit. Şi asta nu din cauză că e vedetă rock. El însoţeşte cu iubirea lui această echipă din secolul trecut. Iar atunci cînd suferi 40 de ani pentru o echipă, capeţi nişte drepturi suplimentare. Cel mai important este dreptul de a suferi în continuare. Dar şi dreptul la bucuria victoriei. A rezultatului imediat. Nimeni nu se poate hrăni numai cu fiere.

Omul a cărui viaţă s-a împărţit între  pasiunea pentru Led Zeppelin şi Ilie Balaci parcurge de patru decenii drumul tur-retur dintre speranţă şi deziluzie. Nu a obosit. Într-o seară de iunie, 30.000 de suflete l-au reîntîlnit pe Cristi Minculescu. Bună seara, prieteni!