Radu şi Marea Buclă a firescului

Nu îmi place ciclismul. Zdrang! E un sport care nu mă atrage. Pentru că mi se pare prea descriptiv. Nu are mister. Îi lipseşte taina originară. Iar mie îmi lipseşte probabil organul capabil să detecteze frumuseţea unui sprint sufocant. A […]

Nu îmi place ciclismul. Zdrang! E un sport care nu mă atrage. Pentru că mi se pare prea descriptiv. Nu are mister. Îi lipseşte taina originară. Iar mie îmi lipseşte probabil organul capabil să detecteze frumuseţea unui sprint sufocant. A unei evadări prelungite, a unei căţărări reuşite. Nu îmi place ciclismul, fiindcă nu transmite emoţia scorului, iar dramatismul încleştării se derulează pe prea mulţi kilometri de şosea. Povestea dopingului nu mă oripilează, fiindcă am cunoştinţă că nici în celelalte sporturi nu defilează îngeri hrăniţi cu suc de morcovi.

Ştiu, în ochii oamenilor subţiri am decăzut definitiv la condiţia de microbist care scuipă seminţe în capul vecinului de pe rîndul următor. Aşa o fi, îmi asum plăcerile mai puţin sofisticate pe care ţi le procură inclusiv un meci de Divizia B. Discut pe tema asta de multe ori cu prietenul meu Radu Naum. Bineînţeles că nu ajungem la nici o concluzie. E doar un joc. Eu pozez într-un un monstru de ignoranţă şi de rea voinţă, el chiar este un munte de pasiune şi o bancă de date, de la Anquetil şi Poulidor pînă în zilele noastre. Îl tachinez fără milă, pentru că la rîndu-i mi le serveşte în materie de tenis. Mărturisesc că mă atac.

Nu îmi place ciclismul, dar îmi place cum arată el comentat de Radu. Haina pe care i-o pune el îl face să arate mai prezentabil decît în realitate. Plus că descoperi multe lucruri care nu au legătură cu faptele de vitejie ale nemuritorului Armstrong. Peisaje decriptate, locuri cu reverberaţie istorică. Ştiu, nu sînt deloc original. Există mulţi concetăţeni care se uită la ciclism (doar) pentru comentariile lui Radu. Împreună cu celălalt Radu. Eu voi continua să vă povestesc ceva doar despre primul. Îl cunosc mai bine şi, aşa cum spuneam, îmi este prieten. Apropo, stimaţi spectatori şi telespectatori! Nu e foarte la modă zilele astea să fii prieten cu Naum. Cunosc cîţiva tipi convinşi că el a provocat criza mondială şi că în biroul lui minuscul din Băneasa se află ecuaţia schimbării polilor magnetici ai Terrei.

Despărţirea lui Radu de Turul Franţei trebuie tradusă în termeni prozaici. Ca orice organsim media, Eurosport România are o politică editorială, habar n-am care o fi aia. Din motive obscure, în viitoarea schemă editorială a Eurosport nu mai intră Radu Naum. Cel puţin nu în postura de comentator al Turului Franţei. Veţi spune că Eurosport România acţionează ca un trust occidental. Judecă la rece, pragmatic. Aşa o fi, doar că acţionează ca un trust care fabrică baterii de chiuvetă, nu ca un trust de presă. În presă, măcar în presa sportivă, jurnaliştii bat brendul, iar pentru detalii adresaţi-vă cu încredere domnilor elveţieni de la Ringier.

Cică nimeni nu-i de neînlocuit. Ce prostie cool! Vă aduceţi aminte că la Radio Erevan s-a întrebat dacă e posibil comunismul în Statele Unite. Da, e posibil, dar e păcat, a fost răspunsul. Da, e posibil Turul Franţei fără Naum, dar e o decizie stupida. E o formă de sinucidere jurnalistică. Şi mi-e teamă că e şi cu premeditarea unor oameni care or fi ei niscaiva manageri ori conţopişti globalizaţi, dar nu ziarişti. Aici ar fi tare să mă prefac stupefiat de întîmplare. Să pretind că sînt siderat şi uimit. Nu, nu sînt. Mi-e un pic greaţă însă. Faptul că Eurosportul a renunţat la serviciile lui Radu  se încadrează perfect în ingratitudinea instituţiilor faţă de indivizi. 

Este totuşi ceva care m-a impresionat. Mai mult. M-a şocat eleganţa prietenului meu, care la despărţirea de o parte importantă a vieţii lui a scris un text de o delicateţe incredibilă. Nu a căzut în patetism ieftin. A afişat o aristocraţie a replicii care mă obligă să-l bănuiesc de practici Zen.

Mărturisesc că eu nu aş fi fost capabil de o reacţie atît de nobilă. Pentru că mă uit la fotbal, cum vă ziceam. Deci voi continua să mă hrănesc cu fotbal alături de Radu şi de toţi oamenii care îmi citesc articolele. Atît timp cît vom rămîne împreună privind un meci sau un concert de muzică rock, orice, dar împreună, nu ne vom sminti. Restul sînt nişte trusturi care confundă valorile cu plusvaloarea. Şi tricoul galben cu t-shirt-ul.