Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Revoltătoarea tinereţe a lui Răzvan

Gică Popescu pretinde că Lucescu junior e prea tînăr să ia naţionala. Un tînăr de 40 de ani, cu un sfert de finală europeană

Ce ţi-e şi cu tinereţea asta! Entuziasm şi atît. Doar năbădăi cît cuprinde. Contraindicate postului de […]

sâmbătă, 25 aprilie 2009, 5:23

Gică Popescu pretinde că Lucescu junior e prea tînăr să ia naţionala. Un tînăr de 40 de ani, cu un sfert de finală europeană

Ce ţi-e şi cu tinereţea asta! Entuziasm şi atît. Doar năbădăi cît cuprinde. Contraindicate postului de selecţioner. Oricărui post, dom’le. Ie-te-te şi la copilărimea asta cu caş la gură care vrea să ne conducă! Nişte emo, că altfel nu merită să le spunem! Ăştia vor să ne dea azimutul? Nouă, oameni cu experienţă, cu ştate vechi în serviciu! Nouă, nişte domni unşi cu toate alifiile, cetăţeni cu păr alb la tîmple, mă rog, care mai avem păr! 

Vin puşti din ăştia de 40 de ani şi îi înlătură pe merituoşi. Mda, adolescentul Răzvan Lucescu a împlinit 40 de ani. Înţelegeţi, domnule Popescu, 40 bătuţi pe muche! Fiindcă tinereţea lui Răzvan Lucescu îl preocupă pe Gică Popescu. Nu ce reprezintă el ca antrenor. Şi sună al naibii de fals această îngrijorare a lui Popescu. „Cu tot respectul cuvenit lui Răzvan…”‘. Şi aşa mai departe. Performanţe, chestii, trestii, Rapid, Braşov, sfert finalist în Cupa UEFA, Cupa României. Prea puţin. Nu-i copt, dom’le. Păi, se compară cu un loc doi în clasamentul la zi al Ligii Întîi Stătătoare în Cătuşe? Cum a reuşit Dan Petrescu? Îl bate Răzvan pe Dan la meciuri jucate pentru naţională? Nu. Ce, el a fost coleg de echipă cu Zola şi Dennis Wise la Chelsea? Nu a fost.

Aşa cum a construit Gică Popescu grila criteriilor, Răzvan pică examenul cu brio şi în faţa lui Hagi. Nu are nici pe departe trecutul de jucător al acestuia, nici pe acela de selecţioner. Şi pentru că Hagi a dat greş o dată, în barajul cu Slovenia, mulţi comit greşeala de a considera că naţia îi este datoare cu o reparaţie. Fundamental greşit
O mare plecăciune în faţa lui Hagi-jucătorul, în faţa lui Hagi- persoana publică decentă, în faţa lui Hagi care a creat o academie de fotbal. Aceeaşi recunoştinţă pentru Dan Petrescu.

Dar criteriul pentru care trebuie să fii numit la echipa naţională este acela al competenţei. Banal şi prozaic. Productiv însă.

Hagi şi Dan Petrescu ar trebui să-i ia faţa lui Răzvan fiindcă sînt mai buni în profesie, nu pentru că mai merită o şansă, cazul primului, ori că au fost colegi de cameră la naţională cu Gică Popescu. Şi poate că or fi mai buni, Dumnezeu ştie. Şi Mircea Sandu.

Da, Răzvan nu a fost un fotbalist emblematic, nu a strîns tricouri la naţională, nu i-a cîntat imnul.

Stupoare, Răzvan se află într-un club din care mai fac parte Mourinho, Rafa Benitez, Arsene Wenger şi Alex Fergusson. Ei şi mai şi decît Răzvan, mai mult plezirişti decît fotbalişti.

Ideea e să nu ne confundăm facerea de bine cu facerea de meserie. Pentru că irosim şansele puţine de însănătoşire ale naţionalei.

Comentarii (124)Adaugă comentariu

gil (3 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 17:40

gica popescu si cu gica hagi ma fac sa rad,cea mai buna solutie e sa faca o pereche d circ!MUT ca daca deschid gura miroase urat!

George (3 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 17:41

Superb articol ! Felicitari pentru curajul de a fi obiectiv !

gica sofer de taxi (6 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 17:43

si-a dat omul cu parerea. Atat. Iar acum ziaristul isi da cu parerea despre parerea omului. Daca parerea lui gica nu e buna, de ce ar fi buna cea a ziaristului?

george (3 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 17:51

RAZVAN E UN SUPER ANTRENOR SI MAI ARE SI SUPORTUL TATALUI SAU ……….HAGI CA ANTRENOR E ZERO BARAT,,,POPESCU II TINE PARTEA FIINDCA SUNT RUDE…POPESCU E UN TRADATOR AL CRAIOVEI SI ASA VA MURI CU BLESTEMUL ASTA ,

raveMAN (2 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 17:53

parerea mea e ca hagi a dovedit atat in turcia cat si la poli sau la steaua ca este un bun scouter prin neumaratii jucatori promovati la echipe, razvan lucescu ca este un bun psiholog si stie sa ridice morlul jucatorilor, iar dan petrescu ca este un tactician desavarsit(parerea mea)…noua ne trebuie un selectioner care sa indeplineasca toate aceste 3 calitati…cum noi nu avem o asemenea persoana, cum ar suna un trio la nationala format din cei 3 antrenori? ( utopica ideea, dar si aceasta ar fi o posibiltate)

alexp (7 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:00

Decat ,,paiata” la nationala…mai bine nu, mersi. Un ,,gentleman” cu costum si cercel in ureche nu reprezinta un etalon al prestantei si al conduitei. A stat vreo 3 ani la Rapid…iar cea mai mare ,,performanta” de care se vorbeste e acel sfert de finala…si bineinteles glorioasa Cupa a Romaniei.

danciu_gol (5 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:03

Razvan Lucescu e cel mai potrivit pt echipa nationala…Hagi nu a demonstrat mare lucru ca antrenor iar Dan Petrescu are carente in comportament

CL (53 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:07

Cristi, stupoarea apare atunci cand il bagi pe Razvan intr-o oala cu Mourinho, Benitez, Wenger sau Fergusson.
Ca s-o faci trebuie ca baiatul tatii sa fie si el un antrenor de calibrul celor enumerati.
Nici eu n-am fost cine stie ce mare fotbalist si, din cate stiu, nici tu. Facem si noi parte din acelasi club cu aia? Ca sa stiu si eu cu cine-mi beau berea de azi inainte…

danciu_gol (5 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:08

si-a dat omul cu parerea si ziaristul isi da cu parera despre pararea omului,iar soferul de taxi si-a dat cu parerea despre parerea ziaristului…iar eu imi dau cu parerea despre parerea taximetristului..oare a cui e mai proasta???Iti spun eu ce ai scris tu n-are nici-o logica.Cat despre alexp…exemplu de conduita mai bun decat piturca n-o sa fie nici macar „paiata” de razvan lucescu.

Cristian (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:24

Foarte bun articol !
Mersi Cristian Geambasu !
Mi-am amintit brusc (vazand si sigla cu premiul Ioan Chirila din „dreapta-sus”) de un articol scris de Maestru in Sportul,a doua zi,dupa calificarea la EURO 84 Franta (Toamna lui 1983) despre ,acum Bunicul Mircea Lucescu care pe atunci avea 36 de ani… Conducea de pe margine la Bratislava parca, Echipa Romaniei, stand in picioare, imbracat in costum (ceea ce atunci era de neimaginat pentru un antrenor) si cu trairile acestuia, pe care numai Dl. Chirila le putea descrie …
Si stii ce grupa am avut atunci !
Nu inteleg de ce Gica Popescu nu a fost consecvent,apropo’ de varsta,si la candidatura domniei sale pentru postul de presedinte al FRF ? El ca si Manager e ZERO ca si rezultate,experienta,etc…fata de Razvan ca Antrenor…
A „punctat” doar la Becali Brothers (Management),unde ancheta continua…

P.S. Aveam 20 de ani pe atunci (1983) si-ti multumesc mai mult pentru articolele si link-urile despre muzica acelor ani speciali…

shylock_1980 (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:24

trend-ul european in materie de selectioneri este catre cei cu varsta inaintata. capello, domenech, lippi, del bosque, bert van marwijk etc. totusi, dat fiind faptul ca noi nu avem decat 3 antrenori competenti si cu o varsta mai ridicata (lucescu sr , boloni si piturca) ,iar unul tocmai a fost demis, ceilalti doi nu doresc postul, cred ca lucescu jr ,petrescu, olaroiu, trebuie luati in considerare .

Chis Alexandru (20 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:25

Dle Geambasu,
Ai „stofa” daca ai inceput sa cauti caii la „masele”! Dar vezi ca partizanatul este vizibil chiar si de pe stati spatiala!

mujotutun (151 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:28

Singura problema a lui Lucescu jr este lipsa de valoare. Nu mai e tanar, are destula experienta, are si ceva rezultate, dar nu-i cu nimic mai breaz decat Piturca, poate-i chiar mai palid! Hagi este calamitatea fotbalului romanesc; mult mai bine ne-ar fi fost daca facea alt sport!
Dan Petrescu imi pare mai inspirat, mai meserias, dar este un paranoid si un incult.
Cat despre cel care a prilejuit toate acestea, Gica Popescu, fostul mare jucator, nimic bun de spus: un om fals si un smecher de provincie, evazionist fiscal dovedit si un vanitos cum numai un om cu obarsia lui poate fi.
Dle Geambasu,
Cand auziti cuvantul „respect” in gura acestor oameni (Gica – Popescu ori Hagi, alde Becali, Iancu, Turcu etc sa stiti ca inseamna cu totul altceva decat intelegem noi!

mujotutun (151 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:29

@raveMAN – sancta simplicitas!

Steaua1986forever (3 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:31

Bravo domnule Geambasu. Felicitari. Cand o sa inteleaga si acesti fosti jucatori (de mare valoare) ca sunt 2 meserii total diferite? Una e sa fi mare jucator si alta e sa fi antrenor. Era frumoasa o comparatie, cati dintre marii jucatori au ajuns mari antrenori? Cam niciunul…..de exemplu in momentul asta Maradona are o echipa atat de buna pe care as putea-o antrena chiar si eu si ar avea rezultate senzationale, deci va rog, nu veniti cu astfel de exemple.

gabi petre (35 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:34

Hagi nu e antrenor. Dan Petrescu este. Razvan la fel. La nationala e nevoie insa de un selectioner in primul rand si nu stiu daca cei doi sunt. Asa cum nu sunt nici, Wenger, Fergusson, Mourinho sau Benitez! In calitate de antrenor de club, ceri patronului care jucatori vrei din lumea larga, ca selectioner de nationala nu. Sa vina Boloni!

val (2 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:36

Draga Cristian Gemabasu,

in sfirsit un articol decent! Chiar bun. Si te citesc in tacere de vreo doi ani jumate. Hai sa vedem daca poti continua e linia asta!
ps … si lasa televizorul pentru altii!

adi (5 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:40

pai daca ajunge muce junior selectioner o sa facem 0-0 cu faroe la jimbolia si pierdem cu 1-0 in andora in meci de pregatire… mai lasati-ma cu ce scoli frecventeaza frustratul… si vanghelie este la facultate

Nime’n drum (2 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:54

alexp tu gândeşti înainte să scri? Sau măcar citeşti dup-aia? Faza cu cercelu’ din ureche e de pe vremea lu’ ne’a Nicu şi io credeam ca românii or învăţat că cercelu’ nu are nimic a face cu ce are omu’ în cap. Da’ cred că tre’ să moară şi generaţia mea ca să sperăm la ceva minte în capetele românilor. Oricum, ce am vrut să zic e că nici cercelu’ din ureche nu tre’ să fie un criteriu atunci când alegi un selecţioner. Vă salut!

Mihai (13 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 18:56

Cristian, acum nu esti corect. Gica a vb de performantele lui Razvan si nu de varsta lui.
Nu uita ca Dan daca nu dadea de hamburg- care e aproape de finala Cupei- ar fi ajuns si el departe in UEFA. IAr locul 2 in liga 1 cu o echipa de aceeasi valuare ca a lui Razvan, fata de locul 9 al Brasovului e mult mai valoros. Ordinea corecta este:
1.Dan
2.Razvan
3.Hagi

the undertaker (23 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 19:13

gica popescu greseste.razvan este cel care trebuie sa conduca nationala.problema e pe cine sa conduca…dak e vorba tot de rebuturile eterne…nici hiddink nu ar obtine rezultate:)

trotinel (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 19:13

pentru alexp…

si antrenorul Croatiei e tanar si are cercel in ureche si cred ca are performante mai mari decat Piturca sau Hagi, nu?

Vizirul (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 19:13

Si eu, parca mai aseara scriam un comentariu la articolul din GSP „Gică Popescu: <>” —> „E adevarat ca Hagi, ca JUCATOR, a fost extraordinar, dar ca antrenor… Daca singura calitate care il „recomanda” pe Hagi pentru postul de selectioner este ca <>, atunci propun sa se infiinteze postul de selectioner onorific. Selectioner trebuie sa fie unul care le are cu fotbalul, nu o piesa de muzeu.”

Hades_OR (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 19:27

Foarte bun articol, in linia celor de anul asta! Bine punctata chestia cu „tineretea revoltatoare” a lui Razvan. De fapt, situatia asta este in Romania in toate domeniile, nu neaparat in fotbal. Stai si astepti pe la mijlocul varstei de 20 de ani o sansa…nu o primesti, chiar daca esti stralucitor intr-un domeniu…ca de!…esti prea tanar, nu ai experienta! Pe la mijlocul varstei de 30 de ani, tot „prea tanar esti” ca nu ai bani sa iti cumperi locul pe care poate il meriti mai mult ca oricine…ca de!…”nu ai trecerea corespunzatoare”! Faci si 40 de ani…esti inca tanar, trebuie sa mai ai rabdare, sunt altii de 60 de ani care trebuie sa fie imbalsamati in post! Si uite asa isi iroseste un om trei sferturi din viata, asteptand odata sa imbatraneasca!

tantaru (19 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 19:46

gica, sofer de taxi…super tare…

asa ca dau si eu cu parerea:R Lucescu nu va face nimic la notionala si nu pt ca nu ar fi un bun antrenor ci datorita caracterului sau

amalia (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 19:49

foarte bun articolul. Hagi e istorie ca antrenor iar dan Petrescu nu m-a convins. Dar ca de fiecare data Mircea Sandu va face numirea cea mai nepotrivita. Nu m-ar mira sa-l numeasca pe Iordanescu

Mihai (12 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 19:49

Cristi, poate esti un pic prea dur, eu cred ca Popescu era doar deranjat ca Petrescu nu era luat in calcul. Desi un pic se leaga ce zici tu, de sfera de influenta a lui johny becalozaur (popescu-johnny-petrescu). Si aici e interesant, ceva ar trebui sapat mai tare de voi ziaristii, ca tot ce vrea becali j. asta se apropie de realitate, si nu cred ca e bine (ma refer la: Petrescu-Craciunescu). Si iar, interesant: Craciunescu mi se pare credibil ca si sef cca, doar ca îs dezamagit oarecum ca e sustinut de johnnyb.

Stelistul (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 19:51

De preferat ar fi să evitem antrenori proveniţi de la Steaua. Aţi văzut cu toţii ce am păţit cu Piţurcă…

jiji (16 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 20:18

ca sa l asemeni pe lucescu jr cu ferguson,benitez ,murinho inseamna ca domnule geambasu nu ai nici o treaba cu fotbalul.daca vrei un antrenor la nationala doar pt ca e de perspectiva fara un trecut notabil ca antrenor,atunci ne meritam soarta.
nu te supara,dar mai bine iti sta sa comentezi la gsp ceea ce vezi decat sa ti dai cu parerea aici.e ca si cum ai compara dacia logan cu mercedes,vw,audi.

Dragos C. (29 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 20:25

Auzi mai, AlexP:
ce a facut Dan Petrescu la Rapid???
Ce a facut Dan Petrescu cu Hamburg????
Ce a castigat Dan petrescu pana acum ca antrenor??? Si apropos: e mai mare ca Razvan… la varsta: are 42…
Bai nene, una e sa antrenezi la Urziceni unde nu ai presiune de nici un fel si unde locul 2 este o uriasa realizare si alta sa antrenezi la Nationala sau la o echipa mare unde presiunea e uriasa, te ataca toti din toate partile iar pretentiile sunt enorme! Locul 2 este un esec…

rokko (2 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 20:29

Hei….citi ani avea Gica Popescu in momentul cind a candidat la sefia FRF?

Craiovean (6 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 20:53

Cand s-a propus avansarea lui Napoleon la gradul de general toti generalii batrani au spus ca e prea tanar, iar Napoleon a replicat ca el vine de pe front, adica de acolo unde se imbatraneste repede … cu tot respectul pentru concitadinul meu Gica Popescu si pentru regele fotbalului romanesc Gica Hagi, dar parerea mea este ca Razvan Lucescu are vreo 100 de ani facuti pe campul de lupta, adica cu 83 mai mult decat cei doi eroi fotbalisti care nu au implinit majoratul in antrenorat.

Dragos C. (29 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 20:57

Si as mai avea un comentariu: la 40 de ani esti prea tanar??? Pai MIRCEA Lucescu avea 34 de ani cand a preluat Nationala! Si la 35 a calificat-o la Europenele din ’84, eliminand Italia (campioana mondiala la zi!), Cehoslovacia si Suedia!
Pai daca la 40 esti prea tanar sa antrenezi o echipa de fotbal (fie ea si Nationala) ce sa mai zici de Bogdan Olteanu care a devenit al 3-lea om in stat la 32 de ani in legislatura trecuta, sau de fostul Ministru de Externe care avea 32 de ani si reprezenta Romania la marile organizatii mondiale??? Pai dupa mintea unora ar trebui sa iesi la pensie ca sa antrenezi Nationala… Hai sa-l punem pe Angelo Niculescu ca are 80 si ceva si e plin de experienta si…. energie….

iuli (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 21:07

Razvan Lucescu este cel mai bun antrenor din Romania,adica Petrescu si Hagi nici nu pot fi comparati cu Razvan in ceea ce priveste antrenoratul,ei zunt zero. Toti marii antrenori nu au fost jucatori emblematici. Daca ajunge Hagi la nationala,v-ati ars…

Junior (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 21:17

Interesanta parerea lui raveMAN…da’ n-are Ionut „buget” pentru toti trei 🙂

ibi (2 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 21:23

Bravo,felicitari pentru articol!
E bine de stiut ca nu sunt singura pe care a deranjat declaratia domnului Gica Popescu.
Nu am cuvinte la ceea ce a spus.De ce oare ne este asa de greu sa ne rupem de claca asta a impresarilor care au comisioane peste comisioane….intra cine da mai mult?!
Eu zic ca si daca asta ar fii singurul argument pentru Razvan(si nu este doar asta) ar trebui sa aive o sansa!
Felicitari pentru articol!

cfrescu (24 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 21:23

Problema e simpla: refuzandu-l constant pe tata, de departe cel mai mare si mai capabil antrenor roman, ne-am refuzat singuri dreptul la performante mult mai mari decat am avut in Europa. E clar azi ca aschia nu a sarit departe, cel putin isi depaseste actuala concurenta cu multe lungimi; multi spun ca ar putea sa-l intreaca si pe tatal sau… DECI: o sa continuam sa insistam in prostie, subiectivism, judecati partinitoare sau ne hotaram in sfarsit sa nu ne mai furam caciula si sa-l alegem odata pe cel mai bun?!?

BABAI (4 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 22:21

DA ASA E TREBUIE SA I DAM O SANSA LUI LUCESCU CARE LA FEL CA TAICASU STIE SA REVITALIZEZE JUCATORI HAGI A AVUT O SANSA MARE SI SE CREDE LA JUNIORI IAR DAN PERTESCU DACA PLANGE CA E PE 3

NICU (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 22:22

Razvan Lucescu e un antrenor defensiv, fricos, pe stilul lui tati…Aparare beton si daca e sa dam un gol, bine..daca nu, murim frumos cu un egal. Parca asta nu va placea la Piti. Dar na, ce ti-e si cu interesele de trust…

ovidiu (11 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 22:31

Razvan merita sa fie la nationala. Este un antrenor modern si eficient. Dar va reusi el sa se lupte cu Hagi -> Popescu -> Verii Becali? Si Dan Petrescu ar avea aceeasi dilema, numai ca el e „mai de-al casei”. Eu cred ca va avea soarta lui Boloni. Mai tineti minte ca Boloni „nu a tradat” cum s-a spus. El a spus ca se retrage dar ca nu poate sa spuna de ce… Erau interese prea mari… Atunci Verii Becali + Mircea Sandu = Love.

daniel (10 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 22:37

Articol scurt si la subiect.Domnul Popescu nu toti care au fost mari jucatori pot fi si mari antrenori.A fi selectioner, nu e o gluma sau un experiment , dintre toti cel mai in masura ca performanta, e de departe Razvan.Daca domnul popescu. isi da cu parerea. in functie de prietenii sau rudenii. am un mare semn de intrebare. in ceea ce priveste corectitudinea dumneavoastra. intr-o viitoare functie de presedinte al frf. caci asa. nu se va schimba nimic in bine si va fi in continuare pe amici si rudenii.De fapt semnul de alarma a fost de cand a facuto pe impresarul fara licenta.Merita si olaroiu sau rednic mai multa atentie lui petrescu ii trebuiesc performante ca sa ajunga selectioner pt ca a fost si el pe la o echipa cu pretentii -rapid si..nimic.

Tavi (3 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 22:39

Cu Razvan antrenor la nationala, Romania il va avea in umbra si pe Mircea Lucescu.

Vlad (44 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 22:40

Super articol. Cred ca despre omul Gica Popescu, toata lumea stie ca e un caracter murdar si josnic…
Propun sa-l uitam pe acest om, asta sa nu ii faca vre-un rau marelui fotbalist G.Popescu.

vasile (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 22:55

Nu inteleg idolatrizarea asta pentru antrenorul Razvan Lucescu. Vreti sa auzim si la nationala sloganul „Singuri impotriva tuturor?”. In perioada petrecuta la Rapid, cand pierdea Razvanel, toata lumea era de vina, arbitri, federatia, suporterii, Copos, iarba, vantul, presa, bunica etc., insa niciodata Razvanel-galantul, baiatu’ lu’ tata. De un astfel de antrenor avem noi nevoie? Nu zic, Hagi nu cred ca e potrivit, dar dintre toti astia trei, Dan Petrescu mi se pare cel mai potrivit. A facut din Sportul o echipa frumoasa, iar acuma cu jucatori nespectaculosi, e la 2 puncte de Dinamo. Din punct de vedere valoric, echipa lui Razvan e mai bine cotata, dar joaca mult mai urat si mai prost. Si sa nu uitam, ca la Rapid a avut o echipa foarte buna si tot nu a reusit sa ia campionatul. Mai mult, a reusit sa le transmita jucatorilor sentimentul de frustrare ca toata lumea era impotriva lor cand de fapt, erau proprii lor adversari. Si da, are dreptate Popescu, Razvan e prea tanar, dar eu zic ca si Dan Petrescu e prea tanar. Insa spre deosebire de Razvan, Petrescu nu e un copil „emo”, cum bine remarca autorul. ***. Din pacate noi nu avem un antrenor cu experienta si sa fie si bun si pe placul lui Nasu’. Asa ca cea mai buna solutie, e un antrenor strain.

floradi (3 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 23:05

domnu’geambasu, fara suparare, dar cea a facut acest razvan lucescu? invoci sfert de finala uefa? acolo a fost doat o conjunctura favorabila. ce a mai realizat dupa? nimic, n-a fost in stare sa mai castige niciun meci in cupele europene,nu-i asa? a promovat prin blaturi si in liga I e antrenor de locul 8, la nationala ar fi cam ca zenga la nationala Italiei. cat despre eleganta si educatie, mentionez doar episodul cu acea doamna arbitru, de anul trecut, cand a folosit un limbaj cu esenta de rrom. cat despre comparatia cu mourinho si comp. sa fim seriosi, macar un pic

Radu (8 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 23:06

Felicitari! Superb!

Pedro Burgener (1 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 23:06

Dle Geambasu va felicit pentru un nou articol foarte bun.Popescu este subiectiv poate nu e de condamnat stiind ca e cumnat cu Hagi si daca nu gresesc, cel mai bun prieten al lui Petrescu.Dar cred ca R.Lucescu trebuie sa accepte postul de antrenor al Romaniei.40 de ani?Mircea Lucescu era cu 5-6 ani mai tanar cand a devenit antrenorul Romaniei.

Bibicul (10 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 23:09

Mai e un punct de vedere. Daca Lucescu Jr. e prea tinar, la 40 de ani, pentru a fi Selectioner, atunci cit mai trebuie sa astepte Gica Popescu pentru a fi presedintele FRF? Sau, altfel spus, ce virsta avea Gica Popescu cind a catindat?

d (23 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 23:19

ALEXP ! DAR TU UNDE AI JUCAT FOTBAL ? LA GRADINITA ? IN PARCUL BORDEI ? LA SCOALA PE CATREDA ? DORESTI SA POSTEZI O OPINIE PERTINENTA SI IN CUNOSTINTA DE CAUZA DAR DE FAPT ESTI PE DINAFARA .

Mircea89fzr (2 comentarii)  •  25 aprilie 2009, 23:23

Sunt rapidist, imi place Razvan dar nu trebuie sa uitam niste lucruri.
„Performanţe, chestii, trestii, Rapid, Braşov, sfert finalist în Cupa UEFA, Cupa României.”
La Rapid a stat 3 ani, mereu a pozat in victima si a reusit sa ia o Cupa a Romaniei, aceeasi Romanie de catuse, si a bifat un sfert de finala in uefa. Din moment ce performantele lui Dan Petrescu la Urziceni s-au petrecut in „clasamentul la zi al Ligii Întîi Stătătoare în Cătuşe”, ale lui Razvan cu Brasovul au fost in alta Liga? Ah, da…in Liga a 2-a, am uitat.
Lasand astea la o parte, m-as bucura sa vina Razvan la nationala, am vedea mai mult rapidisti acolo, asa cum am vazut oi cand a fost Piturca.

Comentează